Interstitiul dintre limbile de lemn

Posted: August 24, 2010 in In contra locurilor comune

Aseara, o surpriza placuta pe TVR 1: documentarul Condamnati la fericire – Experimentul comunist in Romania, scenarizat de Vladimir Tismaneanu in 1991. Imaginile de arhiva sunt, cu siguranta, cele care dau in primul rand valoarea acestui film. O senzatie neasteptata: personajele de manual (Ana Pauker, Petru Groza, Gheorghiu-Dej, ori Maniu si Ion Antonescu) au voce, iar altele de care mai mult auzi/citesti, dar rareori ai avut ocazia sa le vezi (Leonte Rautu, Chisinevschi) au chip.

Atunci cand manualul de istorie capata voce si chip, reflectiile se inlantuie in feluri neasteptate. Am constatat, spre exemplu, ca Ana Pauker era un personaj charismatic: o voce placuta, cultivata, care se armoniza cu infatisarea ei masculinizata si care inspira incredere; gesturi ferme, nu exagerate, fara afectare in glas sau priviri atunci cand vorbea „pe limba masselor” (sau pe ceea ce credea ea a fi limba masselor, dar efectul nu era deloc neplacut). Pusa alaturi cu galeria fufitzelor mataite din zilele noastre, cred ca ar fi colectat ceva voturi. Desigur, mi-a fost oarecum jena sa-mi marturisesc mie insami acest sentiment. Suntem, la urma urmei, atat de „intelepti” post festum si atat de prinsi in plasa corectitudinii politice a vremurilor in care traim! Acest sentiment il marturisesc aici pentru ca istoricul are datoria sa se obiectiveze. L’objectivation du sujet de l’objectivation (de la Bourdieu citire), adica trecerea propriilor feelings prin sita ratiunii, ca sa intelegi „conditiile sociale ale posibilitatii” in interiorul acelui univers pe care iti propui sa il explici altora, e un exercitiu nu strain de voluptate si care, fie si numai pentru aceasta voluptate, merita practicat cat mai des.

Am mai constatat si ca discursurile personajelor, pronuntate solemn in circumstante solemne, presarate cu locurile comune ale demagogiei politice ori cu accentele disperate ale sfarsitului dramatic de epoca si destin personal, nu ma plictiseau. La inceput n-am inteles de ce si asteptam cu interes momentul cand voi incepe sa casc si sa-mi spun ca toate epocile istorice isi secreteaza propria demagogie. Si ca toate demagogiile seamana intre ele. Apoi am inteles: asistam live la infruntarea dintre doua limbi de lemn, din doua epoci diferite, pe terenul ramas liber pentru o clipa, pana la instapanirea definitiva a invingatorului. Toate personajele se aflau intr-o situatie de viata si de moarte, unii erau mai aproape de o victorie inca incerta, altii stiau deja ca au pierdut. Discursul lui Maniu sau Antonescu nu era neaparat mai viu decat al Anei Pauker sau al lui Groza. Era doar altfel: prin gura lor vorbea un alt univers politic, cu alte valori si alte locuri comune. Ceilalti, comunistii, inca bajbaiau in cautarea propriei limbi de lemn, inca se simteau usor derutati si inca erau ei insisi prizonierii limbii adversarului politic. Asistam la agonia unei lumi de cuvinte si la nasterea – destul de normala, as zice – a alteia noi. O senzatie inedita, pe care rareori ai sansa de a o putea descoperi si intelege concomitent.

In sfarsit, ajunsa la „epoca Ceausescu”, ma pregateam sa adorm, convinsa ca nimic nu-mi mai era necunoscut si ca nicio objectivation nu-mi mai era ingaduita de senzatiile mult prea familiare. Dar si aici, o imagine fulguranta m-a smuls din pasivitatea banalitatii acceptate: niste oameni, maini agitate pe sus, fara chip, defilau cu niste carti. Ei bine, da, cu niste carti! Care nu erau nimic altceva decat faimoasele ssmd-uri ale nea Nicului. Mi s-a parut imaginea perfecta a utopiei comuniste in chip de sarpe autodevorator de coada: nimic din promisul rai al binelui general nu prinsese carne si os, nimic nu putea fi fluturat, cu miezul lui viu si marturisitor de izbanda, pe sub nasul (inca) necredinciosilor; doar o carte, simbolul promisiunii originare, etern neonorata.

Am adormit cu o carte pe piept si cu acest gand, nou si curios pentru mine: e bine ca omul viu sa se teama de cartile moarte…

Morala fabulei: oamenii din spatele cartilor moarte

Anunțuri
Comentarii
  1. rodica tyau spune:

    Noi , cei care am trecut prin acele vremuri, va multumim pentru carte si film. As dori, daca se poate, sa dati lista cu toti cei condamnati de comunisti si care au trecut prin inchisorile comuniste. Cu stima, rodica tyau

  2. […]  https://savonarolawho.wordpress.com/2010/08/24/interstitiul-dintre-limbile-de-lemn/ […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s