Dolarizarea conştiinţelor şi sensul vieţii

Posted: August 26, 2010 in In contra locurilor comune
Etichete:, , ,

Andrei Sinyavsky, The Russian Intelligentsia, Columbia University Press, New York, 1997, 98 p.

 O carte pe care am descoperit-o târziu, dar care mi-a dat ocazia unor reflecţii cât se poate de actuale. Şi pătrunzător de autohtone.

În esenţă, Sinyavsky pune următorul diagnostic relaţiei dintre intelighenţia rusă şi popor (îmi place că nu se teme de eventuala bănuială de demagogie, folosind acest cuvânt cu voluptate şi fără ghilimele; o iau ca pe un semn de respect şi empatie, drept pentru care îl voi folosi si eu la fel):

Intelighenţia şi poporul au ieşit din comunism cu aspiraţii diferite – ea, vindicativă, el, nostalgic – fiecare învinovăţindu-l furibund pe celălalt şi neîmpărtăşind decât o singură aspiraţie: aceea de a-şi (re)găsi un Tătuc. Numai că fiecare dintre părţi aşteaptă altceva de la acest Tătuc: intelighenţia îl vrea anticomunist şi mecena, mai precis darnic distribuitor de sinecuri; poporul l-ar vrea mai degrabă fondator al unei noi prosperităţi, eventual în numele unui nou stat social. Sinyavsky deplânge – într-un ton discret, dar totuşi atât de slav! – les voeux brisés ale intelighenţiei ruse: aceasta s-a întors împotriva poporului pe care trebuia să-l apere şi să-l călăuzească pe drumul civilizaţiei (desigur, redau versiunea mea simplificată, el o spune într-o manieră mult mai subtil-academică), dar căruia acum refuză să-i vadă suferinţa, mizeria şi neputinţa de a regăsi de unul singur o cale de urmat. Iar această atitudine nu e simptomul unei răzbunări tardive pentru vicisitudinile dictaturii proletariatului, ci pur şi simplu expresia modului în care un secol de comunism a viciat percepţia de sine a intelighenţiei ruse, transformând-o dintr-un grup social mesianic într-o categorie egoistă, frustrată şi autistă, (am mai avut ocazia să marchez cele trei atribute, chiar aici, mai jos, în analiza cărţii lui Apostol Stan, semn că aceleaşi cauze produc destul de matematic aceleaşi efecte), centrată exclusiv pe propria-i supravieţuire.

Demonstraţia lui Sinyavsky constă într-o analiză pe cât de empatică, pe atât de lipsită de complezenţă a societăţii ruseşti din vremea lui Elţîn. El vorbeşte – pe baza observaţiei personale şi fără să dramatizeze excesiv, ba chiar cu simţul umorului, dat fiind că lucrurile stau şi aşa destul de rău şi impun anestezierea privirii – despre imensa mizerie materială şi morală a tuturor categoriilor sociale, despre faptul că omul în atributele umanităţii sale, nu mai e decât o marfă uşor de cumpărat („dolarizarea conştiinţelor”) şi despre pierderea reperelor fundamentale ale individului ca fiinţă socială (pierderea „sensului vieţii”). Mai vorbeşte despre anticomunismul fără „rest” şi fără nuanţe al unei intelighenţii naţionale dispusă, în numele acestui unic argument, să susţină până în pânzele albe şi dincolo de ele un proiect politic şi social, cel al lui Elţîn, aflat deja în moarte clinică. Şi clamează, deloc patetic şi foarte pertinent, necesitatea fortificării reflexelor plăpânde ale naţiunii civice, întru combaterea obişnuinţei nocive de a recurge la false terapii prin nostalgie, utopie, ori doar prin ridicarea frustrării sociale la rang de virtute civică.

Asemănarea cu România ultimilor ani este izbitoare şi, pesemne, nu chiar întâmplătoare. Şi aici s-ar putea spune cam aceleaşi lucruri despre relaţia intelighenţia-popor-putere politică (recte Tătuc), dacă ar exista vreo voce de intelectual suficient de lucid, suficient de curajos pentru a înfrunta oprobriul propriei tagme, ori măcar suficient de detaşat pentru a se putea obiectiva fără teama că va rămâne cu datoriile neachitate faţă de propriul grup de interese.

În absenţa unei oglinzi măcar pe jumătate la fel de limpezi, pe care un eventual meşter onest să o pună în faţa intelighenţiei şi, în egală măsură, a societăţii româneşti, cartea lui Sinyavsky merită citită astăzi la Bucureşti, fie şi numai pentru a nu crede, o dată în plus, că noi – cu micimile, laşităţile, sărăcia şi disperarea noastră de fiecare zi – am fi pe punctul de a reinventa aici apa caldă, a doua oară în două mii de ani, de la protocronişti încoace.

Anunțuri
Comentarii
  1. vitalie spune:

    in carte e vorba de o tradare…a intelighentiei pentru popor. iar asta-i de neiertat in Rusia, unde traditional intelighentia a trait, suferit, dorit si gandit pentru popor…
    tradarea n-ar fi atat de grava, daca, sugereaza Sinyavski, n-ar fi insotita de o tacere…din partea intelectualilor rusi, cu privire la mizeriile poporului.
    sigur, s-au mai schimbat niste lucruri de la publicarea cartii (coincisa tragic cu moartea autorului ei): unii intelectuali s-au trezit (Iura Sevciuk e cazul cel mai celebru), altii si-au revenit din fascinatii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s