Si totuşi….confuzia

Posted: August 31, 2010 in Purtatori de idei fixe
Etichete:, , , , , ,

 

Manifestatie pro-comunista la Chisinau, mai 2010

Manifestaţie pro-comunistă la Chişinău, mai 2010

Aflu de aici că preşedintele anticomunist al Republicii Moldova l-a decorat pe „bardul” Adrian Păunescu cu „Ordinul Republicii” (Moldova, slava Domnului! – n.a.). Prin decret prezidenţial, ni se precizează.

Nu am pretenţia a fi o cetăţeană foarte politizată şi nici nu voi nega că, în tinereţe, mă număram, alături de mulţi alţii din generaţia mea, printre fanii Cenaclului Flacăra. Când eşti foarte, foarte tânăr, ai dreptul să te laşi înşelat şi manipulat, cu condiţia să te maturizezi la un moment dat, să te prinzi şi să-ţi treacă. Şi totuşi, parcă nu iubire îmi sugerează această ştire, ci o acută senzaţie de deja-vu. Dar nu, iubite cetitoriule de dincoace de Prut, nu ma gândesc la emisiunile tv de acum o seară, două seri, trei seri la rând, pe care ai adormit Domnia-ta legănat de vocea inconfundabilă a bardului. Ci la cohortele de parlamentari de dincolo de Prut intraţi în Parlamentul României pe uşa deschisă de PNŢ ca să eşueze aproape concomitent în braţele generoase ale PRM. Unde li s-a alăturat ceva mai târziu şi Ilie Ilaşcu, căruia o întreagă felie de societate românească educată şi democrată i-a ţinut pumnii ca să scape viu din mâinile celor care îl condamnaseră la moarte. Pentru ca, mai apoi, să ajungă şi el direct din puşcăria transnistreană în PRM, iar aceeaşi felie de societate românească să-l admire buimacă alături de un alt bard şi , pe deasupra, tribun.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu cam pe atunci am început să mă întreb what was wrong in this picture. Era evident că îmi scăpa – ne scăpa – ceva, că termenii şi evenimentele istoriei recente nu aveau deloc aceeaşi semnificaţie de o parte şi de alta a împricinatului Prut. Şi mi-a luat mai mulţi ani, multe lecturi şi multe discuţii cu prieteni din Republica Moldova pentru a înţelege unde nu ne înţelegeam unii cu alţii. Voi încerca să redau, cu toată modestia, ceea ce cred ca am înţeles eu la capătul acestui efort.

Mai întâi, cred că principala sursă de neînţelegere este modul în care ne raportăm, unii şi ceilalţi,  la chestiunea identităţii noastre naţionale. Pentru românii din România – cu excepţia câtorva, care, din motive binecuvântate, au rămas în continuare pe aceeaşi baricadă de barzi şi tribuni – identitatea românească a încetat a mai fi o sursă de mândrie imediat după 1989. Pentru românii din Republica Moldova, ea abia atunci a devenit un label valorizant. Nu ştiu câţi dintre ei au aflat abia cu această ocazie că sunt români, dar cred că nu foarte mulţi. Probabil cei mai mulţi o ştiau deja de multă vreme, ascunzând-o însă ca pe un păcat ruşinos. Şi abia după 1989 au descoperit că au dreptul să şi-o afirme, că au dreptul chiar să fie mândri de ceea ce sunt. Adică exact atunci când nouă începea să ne fie ruşine. De aici acel discurs – barbar şi defazat, în ochii noştri nedeprinşi nici ei cu analiza în profunzime – despre limba maternă, despre pământul străbun, despre Eminescu, etc. Am râs şi eu superior, alături de alţi studenţi români de la începutul anilor ’90, de naivităţile astea tipice colegilor veniţi din Republica Moldova, patrioţi la şaisprezece ani. Iar acel intelectual român care nu recunoaşte acum că a râs înainte să analizeze, este, mă tem, un ipocrit. Noi voiam să fugim de-acasă atunci când ei voiau să se întoarcă acasă şi n-aveam timp să ne întrebăm cu Grigore Vieru care dintre noi o fi fiul risipitor. Mai ales că Vieru era şi el prieten cu bardul Păunescu-cel-scuipat-la-loviluţie şi promova de zor dincolo de Prut acelaşi Cenaclu Flacăra, acum o jucărie stricată pentru noi. Pe scurt, când noi ne scuipam în sân crucindu-ne la ce-am fost şi fără să gândim prea mult la ce-o să ajungem, ei credeau că l-au apucat pe Dumnezeu de picior fiindcă descoperiseră că sunt ce eram şi noi. Ce suntem noi de fapt, unii şi ceilalţi, asta era o întrebare la care niciuna dintre părţi nu avea atunci timp să găsească răspuns şi de aceea o las şi eu pentru ultima parte a explicaţiei.

În al doilea rând, cred că defazajul despre care am amintit mai sus, provenea/provine şi din diferenţa de cultură politică a comunismului, pe un mal şi pe celălalt al Prutului. La ei, ecuaţia anticomunism = antisovietism era/este încă aproape perfectă. La noi, tot mai multe voci de istorici avizaţi atrăgeau atenţia, încă din anii ’90, că antisovietismul regimului Ceauşescu nu avea decât valoarea politică a unui paravan pentru dictatura comuniştilor autohtoni. Şi că etosul naţionalismului ceauşist a înglobat, exploatat şi, ca atare, a ajutat la perpetuarea unui alt etos naţionalist, aparţinând celeilalte extreme politice. Altfel spus, pentru noi, postcomunismul a fost, la nivelul culturii politice, echivalent în bună măsură cu deprinderea mersului pe sârmă deasupra prăpastiei dintre două extreme politice. La care nici acum nu excelăm întru totul. Pentru cetăţenii Republicii Moldova, români şi nu numai, postcomunismul a însemnat, în primul rând, declanşarea unei competiţii, nu de puţine ori, sângeroasă, între naţionalismele eliberate din cuşca sovietică. Iar ei au avut de dus această bătălie ca să supravieţuiască.

 Că este aşa, stau mărturie, printre altele, textele celor două Rapoarte de condamnare a crimelor regimului comunist, a căror lectură comparativă cred că ar servi mult unui studiu al celor două culturi politice în postcomunism.

Şi uite aşa, pe această cale, revin la întrebare de mai sus: totuşi, ce suntem noi, românii de dincolo şi de dincoace de Prut? Fraţi şi surori, ok, şi mai ce? Întrebarea asta mi-am pus-o prima dată pe când împărţeam o mansardă la Paris cu buna mea prietenă Elena Oteanu ot Chişinău. Pe care, apropo, n-am reuşit până acum să o conving că nu suntem 100% surori, dar a reuşit ea să mă facă pe mine să-mi placă din ce în ce mai mult această idee. Şi tot ea a fost aceea care, fără să ştie, mi-a oferit cheia către un posibil răspuns, atunci când mi-a zis cam aşa (scuze, nu pot reda accentul!): „Noi, la Chişinău, aşa şi nici [sic!] nu mai ştim ce suntem. Români nu mai suntem, iar moldoveni nu suntem încă.” Mi-am dat atunci seama că nici noi, la Bucureşti, nu prea mai ştiam ce vrem să fim: români parcă n-am mai fi vrut, dar nici europeni nu reuşeam să fim (şi nici nu ne îndurăm, şi nici nu ne place mereu, dovadă acel mal du pays al expatriaţilor noştri din toate categoriile sociale).

De fapt, identitatea românească made in Ceauşescu’s Romania se îmtâlneşte pe undeva, la mijlocul drumului, cu identitatea moldovenească made in Stalin’s USSR. Ambele sunt două construcţii eşuate, care au început în forţă prin a demola ce era înaintea lor, dar care nu au mai apucat să pună altceva în loc. Iar de-atunci încoace ne tot căutăm fiecare pe sine, fugind fiecare de sine. Numai că, în timp ce românii din Republica Moldova fug către noi, noi fugim din ce în ce mai disperaţi în altă direcţie. Iar ei nu mai au şansa să-i întâlnească decât pe aceia dintre noi – puţini, e drept – care nu fug nicăieri pentru că nu ştiu unde, n-au alt orizont sau, nu-i aşa?, se simt bine în ţara lor.

Poate că, dacă am căuta împreună, am putea găsi un răspuns comun la întrebarea asta comună. Dar, întâi şi întâi, ar trebui să ştim cum şi unde să ne căutăm – şi găsim – unii pe alţii. Din întâmplarea vesel-tristă a decorării bardului ceauşist de către preşedintele moldovean anticomunist, eu nu m-aş grăbi – aşa cum am văzut că au tendinţa unii colegi de la Chişinău – să trag concluzia că anticomunismul lui Ghimpu e doar de faţadă. O fi, nu ştiu şi cu siguranţă că ei ştiu asta mai bine decât mine. Dar aspectul e , totuşi, neesenţial. Esenţial e că încă nu ştim unde să ne căutăm unii pe alţii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s