Trap shooting

Posted: Septembrie 10, 2010 in In contra locurilor comune
Etichete:, , , ,

Trap shooting-ul, pentru cine se intreaba, este sportul acela care consta in aruncarea unei tinte de lut (clay pigeon) si impuscarea ei in zbor. Daca nimeresti tinta, aceasta se farama spectaculos in aer, imprastiindu-se in multe bucatele prafoase. Pe vremuri, cica pentru acest sport se foloseau tinte vii, respectiv porumbei, dar intre timp vremurile s-au schimbat, democratia anglo-saxona a evoluat catre forme mai subtile de violenta, iar impuscarea pur si simplu a porumbeilor din considerente sportive nu mai e permisa de lege.
La noi, nu prea poti sa-ti dai seama cat a evoluat democratia daca e s-o masori dupa subtilitatea violentei publice. Stirile de la ora 5, telenovelele cu turcoaice adulterine, manelele cu minunati si fermecatori, respectiv cafteala din familia Madalinei Manole sunt niste forme de violenta, clar, dar nu foarte subtile. In fond, ma gandeam eu pana aseara, erau mai inghitibile filmele din copilaria mea, alea cu santieristi arivisti si tesatoare purtatoare de basma, cu sefe de CAP stahanoviste, amorezate de secretari de partid workaholics sau cu uteciste traumatizate de descoperirea ca nu le-a adus barza. Cel putin aceasta falsa umanitate etala, in ipocrizia ei primitiva, niste virtuti in general pozitive si niste sentimente mai degraba inocente. Un fel de familia Bundy sau Adams in varianta proletcultista.
Da, pana aseara, asa credeam. Aseara, insa, am avut ghinionul sa nimeresc pe un post tv, cred ca Nplus se numeste si – din fascinatia morbidului, presupun – sa raman acolo pentru vreo 45 de minute. OMG! Pe masura ce „trama narativa” se derula in tot dramatismul sau, am simtit cum mintea mi se transforma intr-un clay pigeon fara scapare. Ma uitam la un film cu securisti! Si nu cu orice fel de securisti, ci cu securisti eroici!
Filmul se numeste Capcana si a fost facut in 1973 de Manole Marcus, dupa un scenariu de Titus Popovici, cred. Gasiti o prezentare multisor romantata aici:

http://chisinau.ch/forum/38-7619-1

Pe scurt, filmul prezinta saga unui „tovaras maior” de Secu, interpretat de Ilarion Ciobanu, care e un fel de instructor la o scoala de securisti mici si care, ca bonus, vaneaza cu ravna partizani prin muntii patriei. Toate cliseele basmelor cu comunisti sunt puse la bataie: James Bond-ul din est, cam capos, cam iute la manie, dar viteaz si generos; „banditii” fiorosi, cu priviri ca lamele de cutit si cusme blanoase indesate pe frunte; mica securista tocilara, devotata cauzei (asta era, in film, Mariana Mihut, tanara si apetisanta); baiatul de la tara venit la oras sa se faca securist, care invata cu greu sa-si stapaneasca pornirile rebele (Mircea Diaconu, probabil cel mai simpatic din tot filmul); poporul, actor mut (mai precis, huiduitor de „banditi”), dar aflat intotdeauna de partea „binelui”. „Binele” e definit, se intelege, dupa grila ideologica a celor care au comanditat filmul.
Acuma, nimeni nu ne spune ce-au facut „banditii” si de ce ii vana neimpacat securistul. Ii vedem doar cam famelici, sub cusmele lor, dar inarmati pana in dinti si hotarati sa omoare cat mai multi securisti, mici si mari. Si nici ca despre securisti e vorba nu aflam explicit, doar constatam ca se gratuleaza cu „tovarase”, se pregatesc pentru misiuni „absconse” si infiltreaza subtil tabara adversa, ca sa o extermine cand le-o veni bine. Sangele curge din toate partile, asa cum trebuie intr-o dupa amiaza linistita, iar la sfarsit, „binele” invinge inevitabil, nu inainte de a ne fi tras o spaima zdravana, cu scena „disparitiei” tovarasului maior, impuscat, rapit si tarat de picioare de „banditi”. Nu mai insist cu povestirea, ca nu vreau sa va stric placerea vizionarii.
Cert este ca, daca ati vazut de curand filmul lui Constantin Popescu, „Portretul luptatorului in tinerete”, aveti deja o imagine rasturnata a astuia din ’73. Atata doar ca acolo „binele” si „raul” sunt in tabere inverse, securistii au devenit rai de dau prin bat (sau, ma rog, prin pusca), iar legionarii s-au transformat in martiri ai luptei anticomuniste. Si poate si bugetul sa fi fost mai mare in ’73 decat in 2007. In rest, e la fel de prost jucat, iar psihologia personajelor e la fel de schematic conturata.
„Morala fabulei” per ansamblu este insa datatoare de sudori reci. Ma gandesc: ce poate sa inteleaga din istoria recenta a patriei sale un copil de scoala care vede la cinema filmul lui Popescu si afla ca partizanii – chiar si legionari – au fost niste martiri, apoi vine acasa si afla de la tv ca, dimpotriva, securistii erau arhanghelii, iar partizani, niste criminali sangerosi care luptau, vorba stim noi cui, „impotriva ordinii de stat”? Cine il ajuta pe acest copil sa-si puna in ordinea corecta valorile morale si modelele de viata? Cine il introduce in contextul istoric, ca sa poata interpreta ceea ce vede?
Ce sa mai inteleg eu, cetatean adult, din harababura asta in care o televiziune transmite, hodoronc-tronc, la ora de maxima audienta a telenovelelor, un film cu securisti eroi, in vreme ce, din alte surse, mi se repeta insistent ca securistii in cauza au fost incarnarea Raului cu majuscula? Cine ar trebui sa tina cumpana dreapta in aceasta cacofonie a memoriilor?
Ceea ce vad deocamdata – si mi se confirma in fiecare zi tot mai dureros – este ca traim in plina cacofonie a valorilor in care, vorba ciudatei din Twin Picks, „bufnitele nu sunt niciodata ceea ce par”. Si in care mintile noastre, ca niste porumbei vii, sunt spulberate sistematic de niste pusti, pe cat de ignorante si lipsite de facultatea de a formula judecati complexe, pe atat de zgomotoase in aroganta lor cacofonie. Astept deja ca pe o izbavire momentul cand mintea mea se va transforma din porumbel (inca) viu in porumbel de lut.

Am pastrat pentru final cel mai savuros dialog din film, pe care nu ma pot abtine sa nu-l impartasesc cu dumneavoastra:

Tovarasul maior (ranit, insangerat, cu capul pe genunchii Marianei Mihut, care il jeleste gospodareste si-i promite sa-i faca „sarmalute”): Ma baiete, sa nu-mi porti pica pentru palma aia pe care ti-am tras-o. Tu aveai dreptate, dar…

Micul securist rebel, acum cumintit (Mircea Diaconu, emotionat si el, dar mai decent decat tocilara): Lasati, tovarase maior, ca si asa ma cam durea o masea. Acum e bine, nu ma mai doare. Ca aveti o palmaaa, tovarase maior…”

Nu-i asa ca recunoasteti aici un intreg univers cultural? Apologia fanatismului, a violentei si chiar a misoginismului (cu sarmalute), nu-i asa ca va suna familiar? De atunci pana azi, ai zice ca nimic nu s-a schimbat, iar pensionarii nostalgici pot muta linistiti pe telenovela de seara: nepoteii lor iubiti n-au nicio sansa sa priceapa mai mult din ce li se intampla decat (n)-au priceput, la vremea lor, ei insisi.

Unde esti, Guta, impozitatule? Baga repede o manea cu bastani plini de parai, sa ne revenim!

Anunțuri
Comentarii
  1. delaepicentru spune:

    Copiii vor înţelege că Lumea e una dialectică. Asimetrică. Că există izomeri optici, că unii sunt levogiri, alţii dextrogiri, iar tranziţia în care au avut ghinionul (poate norocul) să se nască este un fel de amestec racemic în aşteptarea lui Pasteur. Familiarizaţi de mici cu chiralitatea naturală a românului, vor fi mai pricepuţi în căutarea antimateriei, a anticoncepţionalelor şi a antidepresivelor.

    • Da, dar ca sa inteleaga asta, copiii ar trebui sa fie foarte buni la chimie 🙂

      DEX ajutator pentru copiii care trec pe aici:

      CHIRALITÁTE s. f. proprietate a unor molecule de a fi optic active, de a admite aranjări diferite ale elementelor structurale. (< fr. chiralité)

      LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre.

      DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri,-e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre.

      RACÉMIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care este optic inactivă, care nu deviază planul polarizării luminii. [< fr. racémique].

      Felicitari, @delaepicentru ! Cred ca profa mea de chimie din liceu se simte razbunata 🙂

      • delaepicentru spune:

        …iar acum, cîteva lămuriri pentru adulţi:

        Chiral are acelaşi etimon precum chirurgie. Calchiat pe româneşte, ar ieşi mînal (de la mînă)

        Racemicul nu exclude activitatea optică a componentelor. Un amestec echimolecular de izomeri optici, ce sucesc lumina cu unghiuri egale dar de semn contrar, este unul racemic. O societate echilibrată hăis-cea! este una imobilă. Elocventă este frecvenţa mare a recursului la ba, pe-a mă-tii! (ca în Portretul luptătorului…), simptom al deficitului de creativitate.

        Ce caută Pasteur? Păi, el a descoperit asimetria cu pricina. E drept, întîmplător, pe vremea cînd căuta cauzele bolilor viei (filoxera) şi ale vinului. Scormonind într-o grămăjoară de tartraţi rîcîiţi de pe doage, a descoperit că teşiturile cristalelor sunt orientate precum obiectul şi imaginea lui în oglindă. Fără observaţia lui Pasteur, apariţia stereochimiei ar fi întîrziat cîteva decenii. Iar azi nu am fi putut şti ce-i cu ADN-ul şi la ce foloseşte el.

        • Am mirosit eu ca aceasta chimie e ceva fascinant si cu largi deschideri spre filosofie, inca de pe cand profa sus-pomenita – altminteri o femeie minunata – ma considera o cauza pierduta. Multumesc mult ca mi-ai reamintit!

  2. Radu A. spune:

    Foarte bine scris !
    Ma bucur ca ai revenit in forta!
    Din pacate, societatea noastra mioritica promoveaza mai mult nonvalorile si incultura, clica si coruptia !

    Si totusi ma bucur ca a mai scapat un spatiu nevirusat in totalitatea lui…Internetul, desi nici aici nu sunt prea sigur…
    …vezi mai jos…

    http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-7726260-update-lia-olguta-vasilescu-psd-strangem-semnaturi-online-pentru-codul-conduita-virtual-agf-masura-tipic-comunista.htm

  3. […] Trap shooting Fri Sep 10, 2010 17:50 pm Trap shooting-ul, pentru cine se intreaba, este sportul acela care consta in aruncarea unei tinte de lut (clay pigeon) si impuscarea ei in zbor. Daca nimeresti tinta, aceasta se farama spectaculos in aer, imprastiindu-se in multe bucatele prafoase. Pe vremuri, cica pentru acest sport se foloseau tinte vii, respectiv porumbei, dar intre timp vremurile s-au […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s