Bildungsromanul unei dictaturi

Posted: Octombrie 29, 2010 in comunism
Etichete:,


Nu ştiu cum mi-a ieşit, dar cred că aseară am reuşit să mă introduc aproape fraudulos în protipendada Bucureştilor: am fost la premiera filmului lui Andrei Ujică şi…am nimerit chiar sub barbişonul lui Emil Constantinescu. La început eram cam timorată, nu îndrăzneam să crănţăn decât pe ascuns din eugenia furnizată de organizatori. Ulterior, mai precis după vreo oră de întârziere faţă de momentul anunţat al premierei, ne-am mai dezgheţat, şi eu, şi limba mea. Iar când, în sfârşit, a început, eram de-a dreptul relaxată şi perfect introdusă în atmosfera filmului. Care film m-a surprins plăcut.
Mă aşteptam să asist la un fel de reality-show cu familia Ceauşescu, după modelul pe care îl ştiam deja al albumelor fotografice cu el, nevasta, fiii, nişte tovarăşi pieptănaţi cu streaşină şi nişte tovarăşe în rochii de lamé la revelioane, zile de naştere, vânători şi alte paranghelii. N-a fost deloc aşa. Filmul, deşi aparent documentar, are un mesaj mult mai profund, care se acumulează cadru cu cadru. Prin intermediul unei succesiuni ameţitoare de imagini de arhivă, asişti, efectiv, la naşterea, hrănirea, creşterea, îmbătrânirea şi moartea unei dictaturi.
M-am amuzat să constat reacţiile tineretului din sală. În debutul filmului, când un Ceauşescu tânăr îl îngropa pe Dej şi imediat îl vedeai vizitând un bâlci, sala râdea cu gura până la urechi. Personajele erau simpatice: eroul încă nu se zeificase, îşi mişca stângaci mâinile, râdea cu gura deschisă la toate prostiile, într-un cuvânt, era viu şi suscita simpatia; restul personajelor păreau să se amuze de minune. Pe străzile şi în sălile de bal ale Bucureştiului, vedeai o naţiune zâmbitoare, formată din doamne bine, domniţe minijupate şi domni dansând cuceritor, à la Alain Delon. Ţara era încă situabilă în timpul istoric al Europei. Până şi babele cu basma respirau un aer de smântână proaspătă.
Îl vedeai apoi pe Ceauşescu, alături de Corneliu Mănescu, salutând un popor cehoslovac recunoscător şi bâlbâindu-se candid la întâlnirea cu ziariştii locali. Sala încă râdea. Când Ceauşescu îl vizitează pe Mao, un fel de momâie anchilozată care îţi dă fiori pentru că îşi mişcă mâna cu certitudinea că un deget al său poate dărâma universul, râsul se mai răceşte puţin. Parcă şi Ceauşescu însuşi era puţin speriat. Râdea, dar nu era râsul lui. Faţă în faţă cu mulţimea de chinezi scandând lozinci în drumul coloanei oficiale, toţi cu aceleaşi gesturi şi acelaşi fel de a deschide gura, viitorul geniu din Carpaţi pare chiar crispat şi ciudat de occidental în reacţii.
La sarabanda cu de Gaulle, Nixon şi regina Angliei, unii se uitau blazaţi, alţii cuceriţi, potrivit experienţei de viaţă. Scenele savuroase cu Leana înotând în stil broască şi gândind profund la tabinet sunt împănate printre vizitele în Coreea de Nord, încoronarea lui Ceauşescu cu sceptrul prezidenţial, discursul lui Pârvulescu, răspunsul lui Popescu-Puţuri şi aclamaţiile mulţimii adunate – deloc întâmplător, presupun – fix în acelaşi loc în care ne aflam şi noi, treizeci de ani mai târziu. La această ultimă scenă, mi s-a aprins fără voie în cap becul lui Foucault: mi-am amintit că puterea e tangenta negocierilor între voinţa „celor de sus” şi reacţiile „celor de jos”. Şi am oftat, împreună cu restul sălii.
Substanţa filmului e dată, însă, nu atât de evoluţia individuală a personajului principal, cât de sincronia perfectă între această evoluţie şi aceea a societăţii în care se mişcă. Treptat, pe măsură ce liderul îmbătrâneşte, înţepeneşte în atitudini rigide şi în mereu acelaşi discurs agramat, lumea pe care o învârte pe deget (sunt multe degete în acest film şi toate par a avea propriul mesaj de transmis) e tot mai posacă, tot mai ponosită, tot mai cenuşie, pentru a eşua spre final în praful şantierului de la Casa Poporului. Vremea însăşi pare că urmează acelaşi traseu ca şi vremurile: minijupele cu coc ale anilor ’60 râd în soare, treningurile şi pufoaicele asexuate ale anilor ’80 se târăsc prin noroi, iar Bucureştiul devine, din oraşul chermezelor în nopţi de vară, oraşul ploii. Imaginea creează subtil o solidaritate ad-hoc între oameni şi urşi, prinşi împreună în capcana unui vânător a cărui cruzime inocentă ţi se dezvăluie treptat. Când proiecţia a ajuns la episodul vânătorii, deja în sală nu mai râdea nimeni.
Începutul şi sfârşitul filmului, reluând aceleaşi două-trei scene din procesul lui Ceauşescu, pun această lume de sensuri macabre între parantezele unei existenţe personale care n-a înţeles nimic din sensul istoriei pe care ne-a construit-o. „Cheia” interpretării, am realizat, o avusesem în faţa ochilor încă de la început: un grup de muncitori la defilare, purtând o pancardă uriaşă cu lozinca „Trăiască autobiruitoarea învăţătură marxist-leninistă!” Era o demonstraţie de 1 Mai 1966. Cine spunea că nimeni n-a prevăzut cum va cădea comunismul?

Abia la sfârşitul proiecţiei am înţeles de ce un film ca acesta poate fi un film mare. Dacă Andrei Ujică l-ar fi făcut carte, l-aş fi aşezat în biblioteca mea între Sabato şi Daniel Pennac.
Iată şi secvenţa mea favorită din film.

Anunțuri
Comentarii
  1. vazut filmul…abia acum…
    impresionat scena cu Nixon undeva in piata. nu cunosc Bucurestiul dar presupun ca ar fi Obor (atata stiu eu ca piata)…surprins, chiar socat de un fel de familiaritate a presedintelui american cu multimea…am avut ocazia sa merg la o intalnire cu Bill Clinton, la Sofia, in 199 si una anul trecut la universitatea noastra, cu Obama…sa mai zic ca nu era nimeni pe o raza de 50 m in ambele cazuri? si ca am trecut vreo 30 de dispozitive, aparate, cautari si rascoliri de buzunare, geanta, sacose?
    foarte faina faza cu hartiile cuvantarii.. Nixon o primeste de la un consilier inainte de a se urca pe podium, Ceausescu o are in buzunar…m-am prins ca, in definitv, politicienii de la care noi asteptam o groaza de lucruri, n-ar fi decat niste cititori de foite…conteaza foarte mult cine le scrie…atat despre competenta lor.
    ca impresie generala, mi-a placut mult, chiar daca genul documentaristic impune niste alegeri deloc usore si in consecinta, as avea niste pretentii la selectia momentelor relevante (cateva secunde despre intalnirea cu Mao si minute bune de la vizita multicolora nord-coreeana), unele tranzitii intre epoci si ani sunt cam sincopate…
    placut accentul pus pe persoana lui Ceausescu care reuseste sa faca o evolutie de la un tip energic, oarecum natural, la un senil si plicticos mosneag…
    indragostit de un cadru de pe la minutul 59 ce prezenta vizita lui ceausescu la o fabrica de automobile…in limuzina deschisa, dictatorul si inca cineva, trec pe drumuri pustii, pline de baltoace si noroi pe o vreme umeda si mahmura in drum spre fabrica…unde, deja, ii asteapta decorul…adica multimile obisnuite ce aplauda Ceausescu si poporul…e revelatoriu sa vezi goliciunea intregii scenografii politice a dictaturii…ce-ar fi fost ceausescu fara decorul asta de multimi ce-i cantau osanale si-i strigau numele? s-a vazut pe 25 decembrie – ar fi fost un mosneag ramolit si jalnic, ca unul din multii ce se pot gasi la orice carciuma, ce vorbea neinteles despre mari adunari nationale istorie si lovituri de stat… (de ultima fraza m-am indragostit atat de mult incat ma gandesc sa fac o scurta prezentare a filmului pe blog).

  2. […] Bildungsromanul unei dictaturi Fri Oct 29, 2010 10:14 am Nu ştiu cum mi-a ieşit, dar cred că aseară am reuşit să mă introduc aproape fraudulos în protipendada Bucureştilor: am fost la premiera filmului lui Andrei Ujică şi…am nimerit chiar sub barbişonul lui Emil Constantinescu. La început eram cam timorată, nu îndrăzneam să crănţăn decât pe ascuns din eugenia furnizată de organizatori. Ulterior, mai precis […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s