„Literatura şi artele în România comunistă”

Posted: Noiembrie 21, 2010 in comunism
Etichete:, , , , ,

Atunci când mi-a oferit un exemplar din noua sa carte, „Literatura şi artele în România comunistă. 1948-1953” (Humanitas, 2010), Cristian Vasile a avut grijă să-mi precizeze că e „sută la sută pozitivistă” şi, ca atare, „nu o să-mi placă”. Ei bine, s-a înşelat! Am petrecut un week-end de-a dreptul pasionant citindu-i opera şi savurându-i stilul serios, sistematic, dar deloc preţios, ba chiar de-a dreptul captivant pe alocuri. Îi doresc o reuşită „de piaţă”, căci o merită. Un singur regret am avut la sfârşitul lecturii: că această carte nu a apărut cu douăzeci de ani mai devreme. Motivul principal al defazajului îl identifică chiar autorul, cu o eleganţă demnă de o cauză mai bună: scrierea ei nu a devenit posibilă decât acum pentru că, asemeni secretului lui d’Artagnan, arhivele comunismului românesc nu s-au „revelat” publicului într-o măsură suficientă decât după douăzeci de ani.
Cristian Vasile nu face parte din tagma istoricilor „teoreticieni”, cartea lui nu inovează nimic în domeniul conceptelor, ori al abordării metodologice. Presupun că nici nu şi-a propus aşa ceva. El este însă un istoric pionier (nu, nu în sensul acela!). Este un căutător pasionat şi răbdător prin arhive, un şoarece de bibliotecă îndrăgostit de detaliul informaţiei din documente, genul care defrişează terenul pentru cei ce vor voi să-i păşească pe urme. Este, cu alte cuvinte, un „meseriaş” din speţa celor de care breasla chiar nu se poate lipsi. Dacă nu mă credeţi, verificaţi în sumarul cărţii. Veţi constata că este unul dintre foarte puţinii istorici de profesie – poate chiar singurul la acest nivel de rigoare documentară – care se ocupă de subiectul sovietizării artei dramatice şi a muzicii româneşti, respectiv de contextul apariţei cinematografiei realist-socialiste în România. De aceea, volumul său de autor îmi pare că are toate şansele să devină un must în istoriografia propagandei PCR.
Cristian Vasile pune în valoare o cantitate impresionantă de surse de arhivă, fără însă a cădea în păcatul – des întâlnit, altminteri, la colegii de breaslă autohtoni – pe care îndrăznesc să îl numesc al „aruncatului cu furca”. El procedează la sistematizarea şi selecţia pertinentă a surselor primare pe care le utilizează, restituind pentru cititor o imagine coerentă şi inteligibilă a subiectului tratat. Ca atare, studiul lui Cristian Vasile se ridică, din punctul de vedere al calităţii demersului profesional, deasupra celor deja existente, datorate unor istorici precum Cezar Mâţă ori Eugen Denize. I-am apreciat în mod deosebit capacitatea de a sesiza amănuntul esenţial ascuns în multitudinea de informaţii de arhivă, acel amănunt care trebuie recuperat ca instrument indispensabil pentru înţelegerea unei epoci istorice.
Dacă ar fi să găsesc şi cusururi – altminteri, subiective, căci orice subiect poate fi abordat în mai multe feluri, iar alegerea îi aparţine întotdeauna autorului – la acest tablou de bord quasi-complet al sovietizării culturii româneşti, i-aş sugera lui Cristian Vasile o diversificare a perspectivelor: mi-e greu să cred că, faţă de acţiunea de luare în stăpânire de către PCR a domeniului cultural, artiştii înşişi nu au fost decât nişte obiecte pasive. La acest capitol, mie îmi place să citez din Michel Foucault, care spunea că puterea se exercită în două sensuri, nu doar de sus în jos, ci şi de jos în sus. Dar trebuie să fiu de acord, în acelaşi timp, că sursele din arhiva PCR care formează baza de documentare pentru cartea lui Cristian Vasile nu oferă o perspectivă completă asupra lucrurilor şi că, pentru a rămâne coerent, demersul său trebuia delimitat cumva. Am rămas, totuşi, puţintel sur ma faim după lectura concluziilor cărţii, pe care, după superba etalare de rigoare în selectarea surselor, mi le-aş fi dorit mai consistente şi mai nuanţate.
În orice caz, recomand cu căldură lectura acestei noi cărţi a colegului Cristian Vasile. Cred că nu e nevoie să fii istoric ca să apreciezi seriozitatea demersului său şi, pe alocuri, candoarea savuroasă pe care o degajă. Pentru edificare, reproduc citatul care m-a cucerit pe mine:
„Alice Voinescu a fost o profesoara remarcabila de arta dramatica si un caracter ireprosabil, astfel ca a sfarsit in inchisoare si domiciliu obligatoriu. Lucia Sturdza Bulandra a fost o actrita de geniu, insa cu o moralitate discutabila si, in consecinta, s-a bucurat de toate onorurile, chiar si in plin regim stalinist.” (pp. 119-120)
Ai dreptate, Cristi, şi cred că ai reuşit să pui degetul pe o rană încă deschisă a societăţii româneşti.

P.S.: Din motive teribil de subiective, mi-a plăcut Prefaţa cărţii, scrisă de Vladimir Tismăneanu: degajă o tandreţe protectoare, dar elegantă şi lipsită de tentaţia „cocoloşirii”, pe care n-am întâlnit-o decât foarte rar într-o relaţie profesor-discipol.

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Cristian Vasile, Literatura şi artele în România comunistă. 1948-1953 (Hai, […]

  2. […] “Literatura şi artele în România comunistă” Sun Nov 21, 2010 8:49 am Atunci când mi-a oferit un exemplar din noua sa carte, “Literatura şi artele în România comunistă. 1948-1953″ (Humanitas, 2010), Cristian Vasile a avut grijă să-mi precizeze că e “sută la sută pozitivistă” şi, ca atare, “nu o să-mi placă”. Ei bine, s-a înşelat! Am petrecut un week-end de-a dreptul pasionant citindu-i opera şi savurându-i stilul […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s