Susie – o poveste de Crăciun

Posted: Decembrie 21, 2010 in Viata la Bucuresti
Etichete:,

Am o amică, altminteri deşteaptă, care declara acum ceva vreme că anul ăsta nu va face „bilanţul” căci nu vrea să se deprime. Postul acesta îi este dedicat în primul rând ei, cu toată dragostea.

Nu sunt genul care face bilanţuri la sfârşitul anului. Mi se pare clişeic şi inutil, căci, cu puţin noroc, viaţa continuă şi în anul care vine, aşa că datele problemei se pot schimba în orice moment. Anul acesta, însă, ceva s-a întâmplat cu mine. A fost un an rău, greu de suportat, anul în care mi-am pierdut speranţa. Poate nu singura şi nu ultima mea speranţă, dar una la care am ţinut foarte mult. Şi n-am pierdut-o oricum, ci furată fix de acea persoană pe care avusesem naivitatea să o pun un fel de baby-sitter la speranţa mea. Pe care mi-a furat-o şi a aruncat-o la porci. În fine, mă înţelegeţi…

Şi a mai fost ceva. Nu ştiu ce e în atmosferă de Crăciunul ăsta care se apropie, dar am regăsit, pentru prima dată după multă vreme, un sentiment pe care nu l-am mai încercat din copilăria mea ceauşistă. Atunci când îmi petreceam seara de Ajun aşteptându-l pe tata să vină de la serviciu ca să împodobim bradul. Şi când simţeam nevoia să închid ochii şi să-mi imaginez în detaliu ce le-aş face eu celor care îl împiedică pe tata să fie cu mine în seara de Ajun. Cam asta simt nevoia şi acum să fac. Cu diferenţa că pe atunci încă mai credeam în vrăji, deci totul era mai suportabil. Acum nu prea mai cred în mare lucru.

Aşa că anul acesta eram gata-gata să-mi trag un bilanţ înlăcrimat, drapat în mantia sobră a nefericirii mele. Deja băgam în gând metafore lacrimogene, mai abitir ca pe vremea când scriam poezii pe sub bancă în loc să învăţ la mate. Apoi mi s-a întâmplat ceva. Ceva mic, dar care se dovedeşte pe zi ce trece tot mai important în viaţa mea: am întâlnit-o pe Susie.

Începutul poveştii îl aveţi aici (atenţie, cred că ar trebui interzis copiilor!):

http://www.orasulanimalelor.ro/mesaj-de-la-catelusa-susie/comment-page-1/#comment-3434

Continuarea v-o zic eu de la început, ca să nu vă ţin în suspans: Susie-Suzette e acum căţelul meu. Nu, nu e chiar un basm, căci operaţia nu a reuşit în totalitate. Ceea ce i-a făcut bipedul cu pricina se pare că o va marca pentru tot restul vieţii ei. De aceea, când am adus-o acasă – împreună cu berbantul meu la fel de dus cu capul ca şi mine, alături de mâţele noastre blazate şi spre marea fericire a lui Băselu’-căţelu’ duşmanul neîmpăcat al pudelilor – n-aveam deloc sentimentul unui happy-end. Mi-am propus doar, în chip modest, să o iubesc mult, căci altceva nu ştiam ce aş fi putut face. Oricum, nu credeam că asta ar putea-o face fericită pentru că nu credeam că afecţiunea unui humanoid tâmpit şi sentimental i-ar putea reda unui câine ceea ce i-a răpit pentru totdeauna un alt humanoid tâmpit şi sadic. De altfel, cred că la fel se întâmplă şi între humanoizi. Cum am mai zis-o pe-aici, nu cred în filosofia lui „cui pe cui se scoate”.

Dar Susie-Suzette nu avea habar – din fericire pentru ea – de filosofelile mele şi, ca atare, nu s-a simţit obligată să le dea vreo atenţie. Din prima seară petrecută în Giuleşti, mi-am dat seama că socotelile noastre nu se potriveau. În primul rând şi spre imensa mea neînţelegere, ză găl nu părea deloc să poarte pică umanităţii. Ne-a iubit din prima clipă, ne-a dăruit cu încrederea ei fără să stea pe gânduri, deşi făceam parte din aceeaşi tagmă a bipezilor căreia îi datorează ghinionul vieţii ei. Şi cam aşa procedează, metodic aş zice, cu fiecare biped care îi iese în cale. Cu condiţia să nu poarte ciorapi de lână, la ăştia nu rezistă şi se enervează rău.

În al doilea rând, Suzette n-are chef să se împiedice într-un handicap de doi bani şi în consecinţă nici n-o face. Îşi exersează vivace temperamentul de lider pe care ştie ca nimeni alta să şi-l pună în valoare. Băselu’-căţelu’ a recunoscut-o de şefă imediat ce au dat ochii, iar acum trăieşte galeş sub tirania ei, fluturându-şi urechile sovietice la orice oră din zi – dar mai ales din noapte – când ‘mneaei dă semnalul că are chef de alergat după jucării. Iar când Susie a pus botul pe o jucărie, aceleaşi urechi sovietice se refugiază resemnate lângă ea, aşteptând-o să-şi facă damblaua.

Mă rog, pe pisici mai are până le cucereşte, dar astea sunt nişte cârcotaşe înnăscute care nu acordă prea mult credit nici bipezilor nici patrupezilor şi nici măcar una alteia. Probabil, ele sunt cele mai inteligente persoane din familie şi sigur mai inteligente decât mine.

În fine, adevărata revelaţie pentru mine a reprezentat-o felul natural în care aceeaşi Susie-Suzette mi-a dat peste cap profeţia iniţială, aceea referitoare la imposibilitatea fericirii, sa zic aşa „post-traumatice”. Pentru că Suzette e fericită. Chiar foarte fericită. Şi cred că tot aşa ar fi fost, indiferent de prezenţa noastră în viaţa ei. Suzette e fericită fără bravadă, fără terapie, fără program de positive thinking, pur şi simplu pentru că aşa e ea. Picioarele din spate n-o mai ascultă, ei şi? Atâta timp cât există jucării, ciorapi de lână, pisici de alergat şi alţi căţei care te recunosc de şefă, viaţa poate fi trăită ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu-i plac exerciţiile zilnice şi toaleta personală, dar nici astea nu reuşesc să-i otrăvească prea mult viaţa. Suzette e o Scarlett a căţeilor care trece prin lume cu convingerea că şi mâine mai e o zi.

Ei bine, Susie-Suzette şi anti-filosofia ei de viaţă sunt motivul pentru care voi rata anul acesta un bilanţ plângăcios. Pentru că, dacă ea nu consideră că are motive să se simtă o victimă, atunci nici eu nu am; dacă ea încă mai are resurse de încredere în oameni, atunci şi eu trebuie să mai am; dacă ea se bucură de ziua de azi cu aerul că ziua de mâine va fi şi mai interesantă, atunci şi eu pot face asta. (Pentru cârcotaşi, nu, nu e positive thinking, am zis „mai interesantă”, nu „mai bună”.)

Eu şi Susie am avut un an mizerabil, asta e cert. Şi, ca noi, probabil mulţi alţii. Life is a bitch, or a beech, or just a beach. Asta înseamnă că poţi să te scârbeşti trăind-o, poţi să te împiedici de ea şi s-o înjuri sau, pur şi simplu, poţi să te bucuri de ceea ce îţi oferă, aşa cum îţi vine, fără să filosofezi prea mult. Atâta vreme cât există opţiuni, nimic nu e pierdut.

Sărbători fericite, oameni buni! Crăciun fericit, Cristina! 2011 is another day.

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Susie – o poveste de Crăciun Tue Dec 21, 2010 22:52 pm Am o amică, altminteri deşteaptă, care declara acum ceva vreme că anul ăsta nu va face “bilanţul” căci nu vrea să se deprime. Postul acesta îi este dedicat în primul rând ei, cu toată dragostea. Nu sunt genul care face bilanţuri la sfârşitul anului. Mi se pare clişeic şi inutil, căci, cu puţin noroc, viaţa continuă şi în […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s