Top 10 subiectiv – cărţile pe care le-am iubit în 2010

Posted: Decembrie 29, 2010 in In contra locurilor comune
Etichete:, , , ,

În copilăria mea, cam la vremea curăţeniei generale, îmi scoteam toate cărţile din rafturi şi le făceam inventarul: mai vechi şi mai noi, cu poze şi fără poze, citite şi (încă) necitite, dar mai ales ultimele achiziţii, ca să îmi dau seama cu cât m-am mai îmbogăţit peste an. Eram un fel de Moş Goriot care se îmbăta cu averea lui: le miroseam, le pipăiam, le verificam trăinicia coperţilor. În timp, mi s-a mai „spiritualizat” pasiunea, a devenit mai puţin tactilă, astfel încât de ceva ani – mulţi – am abandonat tradiţia anuală a inventarului cărţilor.

M-am hotărât însă să o reiau în acest an sub o nouă formă, „de-carnalizată”, deşi poate la fel de „consumeristă”.  Să fac adică un top 10 subiectiv al cărţilor pe care le-am iubit în anul ce tocmai trece. Subiectiv din două motive: mai întâi pentru că iubirea e, prin definiţie, subiectivă, c’est la vie; apoi, pentru că, oricât mă străduiesc, nu pot citi decât un număr limitat de cărţi, iar odată cu vârsta mi-am abandonat treptat şi auto-promisiunile din copilărie cum că îmi voi cumpăra toate cărţile care apar pe lume sau măcar în România. Nu am niciun parti-pris comercial, aşa că nu fac un top al cărţilor apărute în 2010, ci doar al celor pe care le-am citit eu în 2010.

Vă invit şi pe dumneavoastră să colaboraţi, semnalându-mi acele cărţi care mi-au scăpat şi pe care consideraţi că ar fi nedrept să mă lăsaţi să le ratez.

1. Ioana POPA, Traduire sous contraintes. Littérature et communisme (1947-1989)

2. Victor Neumann, Armin Heinen, eds., Istoria Romaniei prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice

3. Serghei Dovlatov, Compromisul (strongly recommended to Romanian „tonomate”)

4. Bogdan Suceavă, Noaptea când cineva a murit pentru tine

5. Sandor Marai, Mémoires de Hongrie

6. Lavinia Stan (coord.), Prezentul trecutului recent – Lustraţie şi decomunizare în postcomunism

7. Cristian Vasile, Literatura şi artele în România comunistă. 1948-1953 (Hai, Cristi!)

8. Stephen Kotkin, Jan T. Gross, Societatea necivilă

9. Jose Saramago, Toate numele (favorita mea rămâne însă tot „Evanghelia după Isus Cristos„, pe care am citit-o acum vreo cinci ani şi revin la ea de câte ori am ocazia)

10. Ioana Pârvulescu, Viaţa începe vineri (Confesiune: o ador pe Ioana Pârvulescu; o bănuiesc că e o extraterestră care răpeşte oameni şi îi trimite în alt timp. De când am citit „Viaţa începe vineri”, în fiecare dimineaţă, când trec pe Brezoianu, închid ochii măcar o dată sperând să mă trezesc în plină belle epoque roumaine)

Ăsta e! Credeam că o să fie uşor, dar n-a fost. E ca şi când ţi-ai alege copilul favorit, un fel de imposibilă obiectivitate. Doar locul întâi l-am decis fără să stau pe gânduri: cartea are pentru mine o poveste frumoasă, pe care am să v-o istorisesc cândva, în 2011…

Anunțuri
Comentarii
  1. Cornel Sararu spune:

    bre, mata chiar ai un blog misto!
    hai la multi ani.

  2. gruianul spune:

    Uau, 99,99% din lecturile suplimentare pe anul 2010 au fost cele profesionale…
    Din câte citesc, te-ai adăpat bine la izvorul istoriei…
    Oricum, m-ai făcut curios pentru Saramago şi a lui Evanghelie, pe care am tot pus-o la index.
    Îţi recomand şi eu 2:
    1. Constanta Vintila-Ghitulescu, Evghenitii (lovită uşor de paseism)
    2. Gregor von Rezzori, Memoriile unui antisemit (nu sunt sigur dacă sunt memoriile unui filosemit reprimat 🙂

    Spor la lectură pe 2011.

    Aurel R.

    • Cum ai ghicit? Von Rezzori era pe lista mea de lecturi de revelion :)) Din Evghenitii am citit doar fragmentele aparute mai demult, in Dilemateca, da’ acuma, ca mi-o recomanzi tu, imi gasesc timp sa o citesc integral.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s