„Comunismul mistic”, intelectualul şi revoluţia

Posted: Ianuarie 20, 2011 in In contra locurilor comune
Etichete:, , , , ,

 Dacă n-aţi citit încă Le Monde Diplomatique pe ianuarie, fugiţi repede la chioşc, prefaceţi-vă că staţi la coadă şi prindeţi momentul potrivit ca să i-o smulgeţi din mână unui snob de corporatist care a platit pe ea cu lejeritate vreo 16 lei (huoooo!!!). Merită, credeţi-mă.

După ce treci de paginile cu Tunisia, Algeria şi Maroc – o veche obsesie franţuzească greu de înţeles pentru cetăţenii unei ţări ce n-a fost never de never imperialistă – dai peste un articol absolut savuros. E vorba, cum probabil că aproape v-aţi prins, despre sfânta alianţă (ex)comunistă între intelectuali şi proletariatul sindicalizat. Cică-se alianţa asta ar fi grav ameninţată de corporatism şi de relativ nou descoperita găselniţă franţuzească – să fie la ei, acolo, că la noi a fost deja – a „apropierii dintre învăţământul universitar şi „producţie”, mai precis piaţa forţei de muncă.

E vorba despre articolul lui Pierre Rimbert, La penseé critique dans l’enclos universitaire.  Făcând o analiză a foarte recentelor mişcări sindicale din Franţa, prin comparaţie cu altele, de la ’68 încoace, autorul constată că reforma universitară l-a transformat pe „intelectualul critic” (sau cum i-am zice noi pe Dâmboviţa, militant) în „analist de bigudiuri”. Mai precis, l-a exterminat de-a dreptul, prin înfeudare la corporatism, îndepărtându-l concomitent de acea formă specific franţuzească de sindicalism ce îl făcea atât de ok pe Bourdieu în rolul de sfătuitor/susţinător al lui José Bové. Problema e gravă, crede Pierre Rimbert, deoarece lipseşte mişcarea sindicală de posibilitatea de a transforma orice nesănătoasă, dar romantică, belle şi mai ales interminabilă grevă – tot pe specific franţuzesc – într-o veritabilă revoluţie. Prin subordonarea universităţilor franţuzeşti, a căror tradiţie de  libertate intelectuală se origina până de curând în spiritul şaizecioptist, către marile corporaţii ce dau tonul pe piaţa muncii, muncitorul francez este văduvit de suportul intelectual care-i permitea să dea un frumos ambalaj ideologic luptei sale pentru satisfacerea nevoilor materiale specifice, „de clasă”, ca să zic aşa.

Demonstraţia e atât de bine condusă – dialectica spiritului francez e fermecătoare, trebuie să o recunosc – încât aproape că te convinge, dacă ştii lucrurile doar de la distanţă sau dacă nu ai obiceiul să reflectezi prea mult la ceea ce citeşti. Aproape că regret că nu fac parte din niciuna din cele două categorii.

Am cunoştinţe printre francezii absolvenţi de Grandes Ecoles, inclusiv Sciences-Po, care la cinci-şase ani de la absolvire sunt încă şomeri. Cei care şi-au găsit de lucru n-au avut încotro şi au trebuit să se convertească în „analişti de bigudiuri”. Datorită sistemului de un „romanticism” deja vetust – originat tot în frumosul an ’68 – multe universităţi din Franţa, inclusiv cele de elită, şi-au cam pierdut suflul în competiţia cu şcolile din spaţiul anglo-saxon. Unele dintre aceste universităţi – mai precis, cele care au găsit resurse materiale, de regulă tot în zona corporaţiilor, căci statul social nu mai face faţă de mult propriilor intenţii iniţiale – galerează la greu pentru a se (re)pune la pas. Excesul – altminteri rafinat – de penseé critique, atât de drag stângii franţuzeşti, a cam dăunat sistemului universitar din Franţa şi nu numai lui. Iar actuala încercare de reformă – ca şi reconversia din ultimii ani către politica de dreapta – e o încercare pe ultima sută de metri (ce-i drept, pe alocuri insuficient gândită şi pregătită) de a îndrepta erorile cauzatoare de eşec social. E adevărat că spiritul francez rămâne ataşat de stânga politică aşa cum se rămâne în genere ataşat de dragostea din adolescenţă. Dar spiritul francez trebuie să mai şi mănânce. Iar la penseé critique practicată de comunistoizii nostalgici nu prea se mai vinde nici măcar la televizor. Poate criza din ultimii trei ani să-i mai fi făcut ceva respiraţie artificială, dar în rest, să fim realişti, e pe ducă.

Şi apropo de televizor, nu mă pot împiedica să mă gândesc că aceeaşi penseé critique a produs, e drept, o serie de gânditori remarcabili, dar totuşi, producţia predominantă a rămas aceea de saltimbaci culturali. Cu ştaif, dar saltimbanci. A se vedea, spre edificare, articolul din josul aceleiaşi pagini, scris de Evelyne Piellier despre comunismul „mistic”, „transcendent” sau cum vreţi să-i spuneţi al lui Alain Badiou.

Bleah, sunt o babă conservatoare, scârboasă şi fără suflet, care nu înţelege înălţimile subtile ale gauchismului mântuitor! Mi-e scârbă de mine. Şi da, ştiu, e ciudat ca un „cetăţean din Est” să nu înţeleagă că această Franţă pragmatică nu serveşte deloc intereselor lui punctuale. Franţa „romantică” ne e mult mai utilă nouă, esticilor. Da, ştiu, dar amicus Plato…, etc.

Ok, furaţi revista de la corporatişti, citiţi-o, emoţionaţi-vă până la lacrimi şi după aia mă mai înjuraţi.

Anunțuri
Comentarii
  1. tropicalstorm spune:

    Vin de pe pe Contributors. Nu voiam sa-ti scriu acolo. E atit de prost incit nici nu stiu de ce ma mai uit pe site-ul ala. Da’ uite ca dadui peste tine. 🙂 M-am frecat la ochi. Fata, tinara, sanatoasa la minte (adica de dreapta si asta, culmea, dupa un doctorat la Paris!), cu umor, bascalioasa (ducindu-ma cu gindul la Ann Coulter, una din favoritele mele). Sint impresionat.

    Daca zici ca lucrezi la Arhivele Naţionale, inseamna ca ai timp sa scrii. Pai, scrie, ca esti printre cei putini cu capul pe umeri pe plaiurile alea unde continua sa pasca linistita Miorita! Situatia e atit de proasta incit nu se poate sa nu vina vremea dreptei si in Romania. Si-apoi, iti spun din experienta americana ca ironia, sarcasmul, bascalia sint ruinatoare pentru marxisti. Tocmai am aflat azi ca atit de hulitul (pina si in Romania) Fox News a ocupat in 2010 primele 12 locuri si 13 din primele 15 locuri in America (despre ratings e vorba). Reactia consumatorului american fatza cu minciuna si propaganda socialista. Voila!

    Fox News Dominates Cable News Ratings In 2010, Beating CNN And MSNBC Combined.

    P.S. Nu-ti bate capul cu Zizek. 😉 Mai bine un G. K. Chesterton, un Mark Steyn, un Pat Buchanan… Ba chiar si un Ray Bradbury, un Raymond Chandler sau un James Hadley Chase. 🙂

  2. tismaneanu spune:

    Excelenta analiza a unui tip de discurs redundant, sectar, autocentrat, mereu acelasi, indiferent la semnalele realitatii. Cat priveste opera (relativ) noului guru Badiou, mentionez cele scrise de Leon Wiesltlier acum cateva luni in „The New Republic”. Fost admirator al Khmerilor Rosii, actualul filosof al „evenimentului” cataclismic, presupus purficator si salvator, ar vrea sa construiasca o teologie revolutionara (este ceea ce un Goran Therborn numeste „the telogical turn” in interiorul post-marxismului). Dar de fapt originea acestei orientari poate fi gasita la Ernst Bloch si la tanarul Lukcas 9atat de admirati de Zizek), in ceea ce putem numi mesianismul lor gnostic.

    Cu bune ganduri,

    Vladimir Tismaneanu

    • Vă mulţumesc pentru foarte utilele semnalări bibliografice! Trebuie să fac aici o mărturisire care, din punctul de vedere al cititorului profesionist, îmi dau seama că este teribil de politicaly incorrect: dacă pe Alain Badiou am reuşit să-l citesc ca pe un exerciţiu de stil în limba franceză, pe Zizek încă n-am reuşit, în pofida unor încercări obstinate. Cred că e o înfrângere personală: după primle 20 de pagini mă copleşeşte sentimentul inutilităţii actului intelectual.
      Mea culpa! Cred că va trebui să mă mulţumesc cu ceea ce scriu alţii despre el şi cu prestaţiile pe care i le pot viziona pe youtube 🙂

  3. […] “Comunismul mistic”, intelectualul şi revoluţia Thu Jan 20, 2011 13:28 pm  Dacă n-aţi citit încă Le Monde Diplomatique pe ianuarie, fugiţi repede la chioşc, prefaceţi-vă că staţi la coadă şi prindeţi momentul potrivit ca să i-o smulgeţi din mână unui snob de corporatist care a platit pe ea cu lejeritate vreo 16 lei (huoooo!!!). Merită, credeţi-mă. După ce treci de paginile cu Tunisia, Algeria şi Maroc – […] […]

  4. Emil spune:

    ar trebui mai multi analisti de bigudiuri … am avea bigudiuri mai bune si mai performante, si ar avea timp proletarele de revolutie, nu ar mai pierde ore intregi cu bigudiuri low-tech 🙂

    semnat, corporatistul karaoke

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s