History of Communism in Europe, vol. I

Posted: Ianuarie 24, 2011 in comunism
Etichete:, , ,

În peisajul istoriografiei româneşti actuale sunt relativ multe publicaţii de specialitate, dar numai foarte puţine ar putea trece, dincolo de bariera limbii, un standard de calitate stabilit la nivel internaţional. Situaţia stă mult mai bine în studiile medievale decât în istoria contemporană şi, nu de puţine ori, în lumea academică din Cluj sau Iaşi spre deosebire de cea din Bucureşti. De aceea, apariţia noului anuar al IICCMER, sub titlul History of Communism in Europe, publicat în limba engleză şi la un nivel de abordare conectat la istoriografia internaţională a comunismului este, cred, de două ori îmbucurătoare. O dată pentru că, de prea multe ori şi deja de prea multă vreme, istoria comunismului românesc s-a făcut cu privilegierea unui diletantism caracteristic mai mult presei de senzaţie decât demersului ştiinţific solid, iar această nouă publicaţie pare o promisiune (solidă) în plus că raportul de vizibilitate s-ar putea încă modifica. Apoi pentru că ea vine la timp spre a revitaliza spaţiul publicistic bucureştean, în care revistele de istorie cu reputaţie solidă, fie nu privesc şi istoria comunismului, fie o privesc doar conjunctural, fie, în sfârşit, nu şi-au pus până în prezent problema ieşirii din spaţiul îngust al receptării naţionale. 

Numărului inaugural al revistei tratează o tematică ce i-ar putea interesa nu doar pe istorici, ci pe toţi aceia care sunt preocupaţi să înţeleagă o istorie foarte recentă: Politics of Memory in Post-communist Europe. Cu contribuţia unor istorici străini binecunoscuţi – ca, de exemplu, Paul Hollander – al multor cercetători români din „generaţia tânără” (printre care Simona Bădică, Caterina Preda, Sergiu Gherghina), dar şi, poate cel mai important ca element de noutate, al unui număr notabil de istorici din spaţiul est-european şi balcanic, noua publicaţie trasează graniţele unei memorii a comunismului care, realizezi la capătul lecturii, are puncte de convergenţă semnificative în toate societăţile supuse experimentului comunist. Aceste convergenţe sunt, în fond,  cele care dau finalitatea constructivă a demersului ştiinţific. Înţelegi, astfel, că experienţele care pot părea, în societatea românească, insolite şi generatoare de „însingurare” sunt de fapt împărtăşite în graniţe mult mai largi, de către societăţi a căror istorie are, pe durata lungă, notabile elemente de asemănare, ale căror experienţe şi referenţiale culturale şi politice pot părea uneori, în mod înşelător, mai diferite decât sunt în realitate, a căror „slăbiciune” în depăşirea traumelor politice se datorează prea adesea şi ignoranţei reciproce. Cel puţin acesta a fost sentimentul meu la capătul lecturii articolelor Inei Dimitrova, How We Raised a Monster: Constructing the Image of Socialism During the Post-Socialist Period in Bulgaria şi Siminei Bădică, The Black Hole Paradigm. Exhibiting Communism in Post-Communist Romania. Sunt două articole a căror ipoteză comună este aceea că osificarea vizuală, respectiv „excepţionalizarea” discursivă a experienţei comuniste au reprezentat, pentru România şi Bulgaria postcomuniste, o formă comună de amnezie mascată, de închidere între paranteze a unei traume colective încă neconsumată.

Pentru că e consonant cu propriile mele reflecţii despre ceea ce ar trebui să însemne istoria publică şi în România, am lecturat cu maxim interes articolul lui Meike Wulf, Politics of History in Estonia: Changing Memory Regimes 1987-2009. Cred că demersul conceptual al lui Meike Wulf ar putea constitui un excelent punct de plecare pentru o analiză completă şi imparţială a Comisiei şi Raportului Tismăneanu, dar şi, mai ales, asupra consecinţelor lor în viaţa publică din România.

Alte articole tratează subiectul rememorării comunismului şi a (re)scrierii istoriei lui în Croaţia, Macedonia, Albania sau ale dificultăţilor memoriei colective de a asimila evenimentele asociate căderii comunismului, în România, dar şi în partea ex-comunistă a Germaniei de azi.

Toate aceste întretăieri de planuri între memorii învecinate, rezultate ale unor experienţe analoage, fac din lectura volumului I al anuarului IICCMER un punct de plecare rodnic pentru reconcilierea cu sine a societăţilor respective, prin intermediul utilei, dar şi necesarei cunoaşteri a experienţelor alternative.

Cu cuvintele lui Jean-Claude Polet, din articolul inclus în aceeaşi revistă, „condamnarea crimelor comise în trecut în numele unor norme pe atunci legitime, dar abolite ulterior, face necesară situarea într-o ordine de referinţă superioară celor două regimuri, cel vechi şi cel nou. Aceasta nu poate fi în mod clar şi definitiv „justă” decât dacă noile norme sunt conforme necesităţilor unei metafizici sociale şi antropologice care asigură, oricât de diverse ar fi conştiinţele individuale şi colective, vechi şi noi, o măsură universală.”

Acesta este, cred, mesajul principal pe care îl transmite lectura noului periodic al IICCMER.

S-ar mai putea adăuga cel mult un citat din Soljeniţîn, inclus de Mihail Neamţu în editorialul de deschidere: „graniţa care desparte binele de rău trece prin mijlocul sufletului oricărei fiinţe umane. Şi cine se desparte bucuros de o bucată din propriul suflet?”.

Mijlocul sufletului omenesc este, probabil, punctul ideal din care se poate pleca la studierea şi înţelegerea comunismului în acord cu bătrânul principiu sine ira et studio.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s