O promisiune confirmată – Revista Arhivei Maramureşene

Posted: Februarie 10, 2011 in Arhive şi arhivişti
Etichete:, , ,

Cred că trebuie să încep acest post cu o mea culpa. Nu neapărat dintr-o prejudecată, ci mai degrabă din cauza multiplelor experienţe nu tocmai plăcute, urmăresc cu mare scepticism revistele de istorie care apar „în provincie”. Multe dintre ele chiar aşa şi sunt, de provincie, reviste de slabă calitate academică, publicate întru gâdilarea vreunui baronet local ( „sponsorul” din bani publici) sau spre hrănirea vanităţilor deşarte ale unor intelectuali locali închipuiţi.

Dar – un mare „dar” pe care îl marchez de fiecare dată cu bucurie – uneori apar excepţii care te surprind plăcut. Şi dacă surprizele îţi sunt făcute chiar de colegii tăi, atunci ai tot dreptul să fii entuziasmat.

În consecinţă, vă recomand cu toată căldura Revista Arhivei Maramureşene, anuarul de specialitate al Arhivelor judeţene Maramureş, susţinut de Asociaţia Arhiviştilor „David Prodan”. Revista apare din 2008 şi a ajuns deja la al treilea număr prin strădania unui grup de arhivişti români şi maghiari ale căror eforturi pentru găsirea resurselor materiale sunt, presupun, deloc mici. Aceasta pentru că, prin forţa lucrurilor, o revistă „de arhive” e, la noi ca şi aiurea, o publicaţie de nişă, cu public restrâns şi specializat, unul din acele acte de cultură în care se investeşte prea puţin sau deloc. Oricât s-ar strădui mâna de persoane direct interesate să spună că e păcat, lucrurile aşa stau şi probabil aşa vor sta multă vreme de acum încolo.

Pe de altă parte, pentru că există întotdeauna şi o parte plină a paharului, avantajul unei astfel de întreprinderi este acela că, atunci când îi explorezi aventura ai şansa să descoperi oameni pasionaţi, altruişti şi entuziaşti. Şi naivi probabil, dar dacă n-ar fi aşa pesemne nu s-ar apuca de astfel de treburi. Într-un cuvânt, mie una îmi plac aventurile culturale cu profit zero pentru că, de regulă, prin intermediul lor întâlnesc oameni frumoşi.

Ce mi-a plăcut din prima la Revista Arhivei Maramureşene a fost asumarea profesionistă a multiculturalităţii spaţiului a cărui istorie doreşte să o facă cunoscută. După cum veţi putea constata pe site-ul revistei, articolele, scrise în română şi maghiară, reflectă evoluţiile tuturor comunităţilor etno-culturale din regiune, cu o probitate profesională de necontestat.

Mi-a mai plăcut, apoi, că sumarul nu se cantonează într-un singur domeniu de interes, o tematică predominantă sau o perioadă cronologică privilegiată. Astfel încât fiecare cititor se poate regăsi, cu preocupările sale, între coperţile revistei. Am urmărit, pe parcursul celor trei numere, articolele Andreei Dobeş, ale lui Robert Cristian Tökölyi, ale lui Marius Uglea, ale Adrianei Coroian despre Maramureşul din perioada comunistă, dar am citit cu plăcere şi articole despre ocupaţiile tradiţionale ale maramureşenilor în secolul XVII, despre epidemiile de ciumă şi holeră, despre industria sării din regiune.

În fine, cea mai importantă calitate a acestei reviste – complementară cu marele păcat al majorităţii, despre care aminteam mai sus – este aceea că nu face compromisuri cu seriozitatea ştiinţifică. Articolele au rigoare academică, au aparat critic serios, iar colegiul de redacţie pare să-şi facă treaba cu exigenţă în privinţa selecţiei autorilor.

Pentru că merită, fără îndoială, o reverenţă colegială, îi menţionez pe toţi „împricinaţii” redactori, în ordinea în care apar pe pagina de gardă:

Redactor-şef Klara Guşeth

Secretar de redacţie Marius Uglea

Diana Mureşan

Amalia Mojolic

Robert Tökölyi

Zsolt Varga

Vasile Rogozsan

Ana-Maria Voicu

Iuliu Victor Grec

Le ţin pumnii, iar domniei tale, cetitoriule, îţi promit că voi reveni curând cu veşti de la Arhivele din Constanţa, de unde colegul Virgil Coman tocmai mi-a trimis o noutate editorială apetisantă.

Anunțuri
Comentarii
  1. Klara spune:

    Draga Alina,
    si eu si intreaga redactie a Revistei Arhivei Maramuresene, care are in componenta pe toti cei 9 arhivisti ai SJAN MM, iti multumim pentru cuvintele frumoase. Totusi este curios cum cineva chiar poate sa isi imagineze ca noi reusim sa facem asta in timpul programului.

    • Klara, cuvintele mele sunt in primul rand sincere si abia apoi frumoase. Multumiri vi se cuvin mai ales voua, pentru treaba grozava pe care o faceti. Si eu ma intreb cum isi poate imagina cineva ca voi – ca si noi, ceilalti – am putea face asta altfel decat ca bonus neplatit in timpul nostru liber. Dar ma bucur mult ca inca mai suntem din cei care fac asta si sper sa ne inmultim, asa, ca painicile 😉

  2. Mon cher, ma vad obligata sa admit ca esti deosebit de tendentios. In asteptarea unei confirmari din partea lor, ma bag sa pun pariu cu tine ca Klara si ceilalti colegi fac revista asta mai mult in timpul lor liber. Cam asa cum facem si noi, inclusiv tu, „activitatea stiintifica”. La paperasse, c’est la vie de l’archiviste roumain. E singurul punct in care sunt de acord cu tine.

    • Radu A. spune:

      My dear, şi eu îmi doresc mai mult timp liber (ce o fi însemnând timp liber? 🙂 ca să-mi calmez pornirile isterice, pardon istorice, în condiţiile în care mă/ne pierd/em în detaliile activităţilor cotidiene de arhivă specifice uneori muncitorilor zilieri!
      Înclin să cred că denumirea de Arhive Naţionale e pretenţioasă şi cea de Terfeloage Naţionale este mai apropiată de realitate!
      Ah, mâine am „timp liber”, dar ce păcat, trebuie să mă ocup de sistematizarea depozitului, în termeni practici, cărat arhivă cu cârca!
      O seară bună!

      • Ok, m-am lămurit: cari arhivă cu cârca deci eşti un cârcotaş 🙂 Auzi, da’ unde duci tu arhiva aia pe care o cari în timpul tău liber, adică după ora 16?

        • Radu A. spune:

          Da, poţi spune că-s un cârcotaş de arhivă, atât timp cât lucrurile nu sunt tocmai pe roze 🙂 La noi programul de lucru e fix până la ora 16, dar aş fi dispus să stau după program dacă ar fi posibil! Pentru unii „timp liber” poate însemna o breşă de securitate în sistem pentru exersarea inteligenţei contemplative…sau poate pentru a face lucruri nobile: traforaj, udarea florilor proprii din depozit, spălarea maşinii personale, plantarea de răsaduri în ghivece, etc.
          În schimb, am observat că mulţi consideră că a fi custode la sala de studiu este echivalent cu „timp liber”, însă aşa stau lucrurile?
          Arhiva nu am dus-o nicăieri, am mutat-o cu ajutorul colegilor binevoitori, de pe un raft pe altul… 🙂 Am luat-o în evidenţa de depozit şi am ordonat-o alfabetic…dar mai e de lucru pentru îndreptarea cincinalului în patru ani şi hei-rupului activităţilor arhivistice, fără cap şi fără coadă…

  3. Radu A. spune:

    Felicitări pentru colegii de la Maramu!
    Nu vreau să fiu clevetitor deşi aşa o să sune, însă cât timp alocă cercetării colegii de la Maramu în detrimentul activităţilor specifice de arhivă?
    Spre exemplu, eu mă ocup zilnic, timp de 6 ore de îndrumarea câtorva bătrânei decrepiţi, dar dornici de cercetare istorică la sala de studiu a Arhivelor…
    M-aş bucura ca după stagiul de îndrumare zilnică, bătrâneii mei să nu uite de fiecare dată ce este acela un inventar de arhivă sau un buletin de comandă, de ce au venit şi că spălatul nu mai este incriminat încă de la sfârşitul Evului Mediu!
    Le cer iertare tuturor celor lezaţi de comentariul meu tendenţioas!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s