„Cărţile îmbătrânesc repede”, iluziile mor tinere

Posted: Februarie 26, 2011 in Uncategorized
Etichete:, , , ,
Pentru loserii ca mine, care şi-au înţeles condiţia, dar încă nu-i cunosc toate cotloanele, viaţa dă lecţii sub formă de bobârnace neaşteptate, aplicate în serii cu tâlc. Primul bobârnac din ultima serie a venit acum câteva zile, când aflam cu uimire că fac obiectul unui soi de anchetă multiplu ramificată pentru presupuse opinii (ne)exprimate pe acest blog. La primul impact cu stupefianta veste, am tras mai întâi aer în piept şi… n-am înţeles nimic (ăsta e primul meu nivel de reacţie luzăristică, imbecilitatea socială). La al doilea impact, mi-am amintit însă, pe rând: 1) că „viaţa e complicată şi prezintă multe aspecte” (asta e din Filantropica) ; 2) că „bufniţele nu sunt niciodată ceea ce par” (asta e din Twin Peaks); 3) că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită” (asta, să spun drept, mi-a reamintit-o un prieten care, în context, m-a pus să dau de duşcă un ulcior cu proverbe ca să-mi revin). Pe scurt, asta fu faza primară a seriei bobârnăcistice, îndulcită doar cu aspartamul ideii că trăim într-o ţară democratică şi suntem apăraţi de lege.
Faza următoare a intervenit vineri pe la prânz, luându-l ca medium, fără să vrea şi fără să ştie, pe colegul şi prietenul Şerban Marin. Al doilea bobârnac a venit la fel de neaşteptat, dar incomparabil mai delicat decât primul, sub forma unei cărţi fascinante pe care Şerban mi-a dat-o spre recenzie pentru Revista Arhivelor. Fără să bănuiesc ce urmează, am luat cartea, am deschis-o şi… am constatat că era un volum de documente despre epurarea cărţilor în România comunistă. Cartea are următoarele date de identificare (vi le semnalez, deoarece sunt informaţii de interes public): Liliana Corobca, Epurarea cărţilor în România. Documente (1944-1964), Bucureşti, Editura TRITONIC, 2010.
Simt nevoia să o felicit pe Liliana Corobca mai ales pentru excelenta analiză comparativă, pe care o face în studiul introductiv, între cenzura din URSS şi aceea din România satelitizată. De două zile n-am mai lăsat cartea din mână decât ca să scriu recenzia pe care nu v-o pot împărtăşi decât după publicarea în RA. Până atunci, s-ar putea să fie informaţie confidenţială. Vă pot face însă de pe acum recomandarea să nu rataţi acest volum, căci nici nu ştiţi ce lecţie exemplară de istorie pierdeţi. Şi vă pot oferi o mică avanpremieră, sub forma unui citat din studiul introductiv al autoarei, citat care m-a inspirat la titlul acestui post: Motivul principal invocat atât de insistent în privinţa cărţilor epurate [în URSS, e vorba de anul 1929 – nota mea] constă în faptul că ele „îmbătrânesc extraordinar de repede” . Drept pentru care preferau să le omoare tinere, cam cum am păţit şi eu cu iluziile.
La sfârşitul lecturii mi s-a revelat (în sfârşit!) tâlcul noii serii bobârnăcistice din viaţa mea de loser: ” Credeai în progres? Asta pentru că eşti o oaie rătăcită. De fapt, istoria nu e, aşa cum ţi-o închipuiai tu, o linie (aproape) dreaptă care urcă încet, dar sigur, spre zări tot mai senine. Istoria e, pur şi simplu, acel cerc vicios în care ne învârtim cu toţii aici, pe pământ. Poate că, odată şi odată, după ce-ţi mai iei vreo zece-douăzeci de ţepi, vei reuşi să înţelegi şi tu chestia asta.”
Acum că am înţeles, m-am liniştit. Să fie primit!
Anunțuri
Comentarii
  1. Claudia S. spune:

    Oare nu interpretarile noastre dau forma istoriei? Aceasta forma se schimba insa in functie de cine gandeste sau regandeste istoria, nu? Asa ca ea poate fi in acelasi timp si linie si cerc, si spirala si plan…

    La fel nu suntem winners sau losers ci in anumite contexte, pe baza definitiei acceptate in aceste contexte ni se da (sau ne dam singuri) o eticheta (o forma). Alina poate nu inteleg bine contextul in care tu este mai mereu loser in Romania insa la nivel de munca cu arhivele, ce faci tu este pe partea castigatoare pe partie ascendenta. Poate dureaza un pic pana ideile vor fi lasate sa circule liber (as zice din nou, insa tare imi e ca la noi n-au prea fost libere niciodata), pana arhivistica va avea un context mai deschis, pana sa se inteleaga mai bine cu Istoria samd insa asta nu diminueaza cu nimic valoarea muncii tale, a ideilor si contributiilor tale…E foarte obositor drumul pe care ai pornit insa nu e o iluzie si nu are de ce sa moara repede (dacat daca te opresti). Si da, face bine sa poti spune acel „fuck” insa nu unui om anume ci unui sistem (intotdeauna unic si exclusiv) de intelegere.

    Multumesc mult de semnalarea cartii Lilianei Corobca. Imi e de mare ajutor.

  2. florin spune:

    Auci! Esti in vizorul „politiei gandirii”? Pai tu unde te credeai? Esti, asa, de capul tau? Si ce-i cu toate precautiile alea din deschidere, credeai ca scapi? Opiniile, ei bine, iata „cancerul” democratiei romanesti!

    • Iti amintesti zicala „Garda merge inainte prin partidul comunist”? S-ar zice ca acum e invers 😉
      Nu erau precautii in deschidere, eu chiar is suparata pe mine pentru cat de imbecila social am fost (probabil nu pentru ultima data in viata)

  3. Tot e bine că le recunoşteau cărţilor viaţa (nu şi dreptul la viaţă). Nu e prima oară cînd descopăr viziunea zootehnică despre lume şi viaţă la amicii noştri socialişti ştiinţifici. Ca atavisme totalitare încă prezente în legi, dar ilustrative pentru şcoala de gîndire zootehnică, aş enumera : certificatul medical, fără de care ofiţerul de stare civilă nu încheie căsătoria, şi taxa oneroasă pusă la renunţarea la cetăţenie. Ultima reprezintă o barieră vamală de contingentare a exportului de cetăţeni în viu. Altminteri nu văd de ce costă 60 euro încetăţenirea şi 600 (precis 605) descetăţenirea. În multe din legile, şi mai ales în normele de aplicare, precum şi în decretele şi HCM-urile de la Groza la Ceauşescu, găsim, fie expresii viguroase ale resentimentului, fie ale mercantilismului socialist de stat.

    Acuma, ce să zic? Gelozia din trufie are rădăcini vechi. Biblioclastia şi oamenii-cărţi aferenţi au o istorie mai veche decît poate credem acum. F451 pare să fi fost inspirată din antichitatea chineză. Unul din împăraţi* a dorit ca istoria să înceapă cu el. S-a şi proclamat primul împărat. Pentru a nu fi contrazis, a ordonat distrugerea tuturor înscrisurilor din imperiu. Primul mare „salt înainte” dinaintea lui Mao a durat vreo două decenii. Pedeapsa pentru nesupunere a fost fixată la îngroparea de viu. Au fost ucişi atunci oameni învăţaţi, doar pentru că ascunseseră texte în tocurile uşilor. Memoria a fost salvată pe „stick-uri USB” pe două picioare. Scrierile anterioare împăratului au depăşit urgia datorită oamenilor-cărţi. Lor le datorează omenirea înădirea mnemonică. Şcoala Legalistă, căreia împăratul îi aparţinea, a distrus atunci exponenţii şi secreţiile livreşti a circa 100 de alte şcoli de gîndire, majoritatea confucianiste. După cum putem vedea, statul de drept începe întotdeauna cu dreptul. Şi printr-o mare simplificare a ecuaţiei statistice.

    –––––––-
    * nu sunt un erudit. Habar n-am cum se numea împăratul… OK, l-am găsit: autoproclamat Shǐ Huángdì (Primul Împărat) sau Qín Shǐ Huáng (Primul din dinastia Qín). Prohibiţia a avut loc între anul 213 şi noiembrie 191 î.H. Numai în 212 au fost îngropaţi de vii 460 de învăţaţi.
    Ca o opinie personală, cu filozofii trebuie mereu să fim cu băgare de seamă. Sunt pricinoşi. Dacă nu suntem de acord cu ei, nu se ştie niciodată cînd îşi înarmează cîte un braţ executiv să ne dezintegreze fizic cu argumente: penetrante, viruse sau fulminante.

    • Biblioclastia presupun ca are corespondent in zilele noastre blogoclastia. Asa ca paziti-va si aveti grija ce spuneti.
      Povestea oamenilor-carti e sugestiva si, chiar daca cruda, o gasesc frumoasa.

      • În primul rînd, profit de prezenţa autoarei pentru a o felicita. Avem nevoie de adevăr, şi cred în dezvăuirea lui.

        Acuma, logoclastia nu este deloc de neglijat. Cu fiecare pasaj la „mai bine” (web 2.0) dispar din motoarele de căutare tone de indexuri. Şi am motive să cred că Google are raţiuni cît se poate de comerciale (nu încă şi politice) să dosească scurtături către informaţii vechi sau de nişă.

        Paranoic din fire, am făcut din redundanţă, „guideline”.
        De pildă, colecţia ediţiei online a Dilemei „străvechi”, din 1995 şi pînă în 2006* o am salvată. Am devenit „webcurator” amator. La o adică, colecţia online se poate reface, fără OCR sau dactilo, precum roboţii minerali din filmele de animaţie. Zburătăciţi kiloton, se reconstituie în cinci secunde.
        De asemeni, ultimii 7 ani ai emisiunilor Europei libere i-am îngrămădit pe cîteva DVD-uri în format fonografic. Din păcate, fişierele nu sunt însoţite de metadata, ceea ce face imposibilă indexarea lor. Singura noimă e cea cronologică (după orologiu).
        Salvez periodic conţinutul blogului soţiei mele.
        Din calculatoarele pe care le abandonez, extrag la grămadă folderul de utilizator şi îl salvez pe serverul de fişiere. 98% e informaţie inutilă, dar nu se ştie niciodată.
        Cum ar veni, copist multimedieval**.

        De ce, paranoia? Totul a început în 1997, cînd, nepriceput, am pierdut un address book cu vreo 50 de linii. Am fost nevoit să reintroduc datele manual. O operaţie atît de anostă, încît, precum Scarlet O’Hara cu napul în mînă, pe tarla, în contralumină, mi-am jurat să nu mai fiu nevoit vreodată să dactilografiez toptanic nume şi adrese***.

        Acuma, de luaţi în serios paranoia mea, şi (prin natura profesiei) conştienţi de viteza de degradare a mediilor de stocare, fie ele analogice sau digitale, poate nu ar strica să organizaţi în licee cercul micilor arhivari. Educaţia întru conservarea memoriei cred că ar fi una dintre cele mai eficiente arme de depăşire a următorului bibliocaust. Învăţaţi-i pe copii să copieze. Să conserve prin multiplicare. Pentru că dacă nu învaţă, viitorul îi va copili.

        ––––––––-
        * În 2006, Dilema veche a migrat în php. Acolo mi-am prins urechile. De atunci nu am mai putut salva nimic. Adică aş fi putut, dar asta ar fi însemnat să cheltuiesc prea mult timp cu reformatarea şi redenumirea fişierelor.
        ** de la multimedia.
        *** Nu am avut noroc. Anual trebuie să introduc într-o foaie de calcul toate cheltuielile pentru prăvălie. Pentru declaraţia fiscală. Parcă address book era mai simpatic. Mă foiesc pe-aici, deşi e sezonul declaraţiilor de venit.

  4. Radu A. spune:

    Liliana Corobca in uniforma de pionier – Pregatire militara cu masca antigaz, clasa a V-a

    Corobca In uniforma de pionier - Pregatire militara cu masca antigaz - Clasa a V a

    • E frumoasa ca si cartile pe care le scrie 🙂 Poza asta mi-a amintit de propriile mele experiente de ptap-ista, doar ca uniformele noastre erau mai dizgratioase, iar eu n-am aratat niciodata atat de bine in uniforma.
      Colegu’, pe cand si o fotografie a domniei voastre in uniforma si tuns regulamentar? 😉

      • Radu A. spune:

        Colega, eu în ’89 aveam 7 ani şi am suferit mult când a căzut regimul…
        Ştiam doar că Ceauşescu e nesuferitul care ne întrerupea uneori programul de desene animate de sâmbătă dimineaţa cu discursurile lui…Îl uram deplin şi strigam în gura mare diverse atribute la adresa tovarăşului, deloc măgulitare, până când intervenea mama cu o împăciuitoare corecţie care mă aducea la făgaşul ideologic…
        După ’90, am avut desene animate din plin, dar am avut şi o decepţie mare… Îmi doream din tot sufletul acea cravată roşie de pionier aşa cum aveau cei mai mari şi merituoşi şi nu înţelegeam de ce nu se mai dă…
        Invariabil, întrebam de ce nu se mai dă? Oare o să se mai dea vreodată?, însă nu primeam decât un răspuns sec şi nesatisfăcător că „nu se mai dă”!
        Din cauza asta ştiu că atunci am suferit organic… 🙂

  5. Radu A. spune:

    Şi Paul Caravia a scris Gândirea interzisă, un index al scrierilor cenzurate în România dintre 1945-1989.
    Comunismul s-a apropiat foarte mult de ficţiunea din Fahrenheit 451 de Bradbury, prin arderea cărţilor în faţa conacului exploatatorului burghezo-moşieresc şi cenzura a tot ce contravenea regimului la un moment dat…
    Totuşi, e bine că punerea la Index nu a însemnat şi epurarea fizică a cărţilor…în schimb a fost mai uşor cu oamenii…
    Mai înţelege cineva cum funcţionează dreptatea şi înţelepciunea umană?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s