Istoria şi memoria comunismului românesc – contrapunctul outsiderului

Posted: Martie 10, 2011 in comunism
Etichete:, , , , ,
Dali, Persistence of memory

Dali, Persistence of memory

Zilele acestea, prin intermediul unui articol recent apărut într-o revistă de specialitate, am avut din nou ocazia să reflectez la perspectiva diferenţiată, insider – outsider, asupra istoriei recente.
În numărul din februarie 2011 al revistei Nationalities Papers, Monica Ciobanu, profesor asociat la Plattsburgh State University din New York, publică un articol cu titlul Rewriting and remembering Romanian communism: some controversial issues. La scrierea acestui articol am participat şi eu, indirect, din postura de „obiect de studiu” : Monica a făcut o vizită de documentare în România, în octombrie 2009, iar cu această ocazie ne-am cunoscut şi am stat de vorbă despre evoluţiile instituţionale în studierea comunismului românesc. Interesul meu pentru articol era, aşadar, cu atât mai mare cu cât mă aflam în faţa a ceea ce s-a decantat prin filtrul plasat între experienţa proprie şi ochiul celuilalt. Iar rezultatul a fost, mărturisesc, nu lipsit de surpriză.
Articolul încearcă o cuantificare a efectelor socio-culturale pe care le-a avut condamnarea politică a regimului comunist ca „ilegitim şi criminal”. Analiza Monicăi Ciobanu merge pe două coordonate: evoluţiile actorilor instituţionali şi efectele acestor evoluţii în scrierea istoriei comunismului românesc. Autoarea nu omite dificultăţile, ezitările, stângăciile şi lipsa de voinţă politică pe care le are de înfruntat reforma instituţională, dar concluziile sunt, în ciuda acestor observaţii, mai degrabă optimiste. Liberalizarea accesului la arhive, prin începutul de reformă a Arhivelor Naţionale şi CNSAS a deschis, crede Monica Ciobanu, perspective reale pentru trecerea istoriografiei locale a comunismului din „zodia autobiografiei” în era judecăţilor nuanţate obiectiv. Iar competiţia pentru cea mai adecvată abordare a memorizării comunismului – se au în vedere inclusiv disputele din jurul rolului IICCMER, justiţie reparatorie versus  memorializare la capătul unei expertize academice – este văzută, dincolo de ingredientul neplăcut al conflictelor interpersonale, ca o oportunitate pentru diversificarea abordărilor culturale ale „moştenirii comuniste”.
Monica Ciobanu nu pare să fi luat îm calcul articolele pesimiste, pe alocuri de-a dreptul demolatoare, din presa românească a ultimelor luni. Şi nici concluziile nu tocmai îmbucurătoare ale ultimelor două sondaje realizate chiar de IICCMER. Poate că, din acest unghi, concluzia ei că Raportul Tismăneanu a avut ca efect, printre altele, şi o „democratizare” a interesului faţă de istoria, respectiv memoria comunismului prin scoaterea subiectului din cercul închis al interesului unor grupuri restrânse, e cam hazardată.
Pe fondul pesimismului larg majoritar printre insideri, acest optimism al unui outsider care încearcă să înţeleagă fără patimă e de natură totuşi să suscite interogaţia. O fi aşa cum ne vedem noi pe noi sau aşa cum suntem văzuţi din exteriorul nostru? Probabil că adevărul e undeva la mijloc. Paharul are o jumătate plină şi o alta goală. Depinde pe care vrei să o vezi şi, mai ales, depinde în ce direcţie vrei/poţi să te îndrepţi. Asta e o opţiune pe care numai insiderii o pot face.
Anunțuri
Comentarii
  1. Radu A. spune:

    Thank you also, Alpha female! No offense, though 🙂

  2. Radu A. spune:

    Iartă-mi dezacordurile, mai trebuie să-mi acordez gramatica! 🙂

  3. Radu A. spune:

    Pe plan local, Arhivele nu au fost asaltate de mase întregi doritoare să studieze perioada comunistă…
    Dacă se dădea vreo lege reparatorie pentru ex-membrii de partid, să zicem pentru cei excluşi pe nedrept din partid că nu şi-au plătit cotizaţia :), atunci să vezi democratizarea cercetării arhivelor comunismului!

    • Uite, vezi, asta numesc eu perspectiva insiderului carcotas. Tu chiar credeai ca stai frumos la sala de studiu si te asalteaza „masele”? Da’ cu o expozitie, dezbatere, articol, ceva ai incercat? Cercetarea istorica pe arhive nu e, prin forta lucrurilor, un fenomen de masa, ci doar pentru cei „de profesie”. Ceea ce e foarte bine, cred eu 🙂

      • Radu A. spune:

        Lasă-mă să te contrazic! Lucrătorii din Arhive ce sunt? Majoritatea sunt funcţionari publici, deci nişte birocraţi! A fi funcţionar public nu este echivalent cu a fi cercetător sau poate mă înşel eu şi sunt un tâmpit dornic să fie birocrat că „aşa vrea el”? În schimb, muzeele judeţene îşi permit în schema de funcţionare „cercetători”. Aceşti cercetători frecventează aproape zilnic sala de studiu, aşa că nu ducem lipsă de „mase” :).
        În schimb, sunt de acord cu ideea cercetării istorice a arhivelor de cei „de profesie”, dar suntem foarte departe de acest deziderat!
        Ceea ce subliniam în mesajul anterior e că momentan nu există un interes crescut pentru studierea arhivelor PCR pe plan local! Din păcate, e şi vina noastră că nu putem ieşi din turnul de fildeş! Oare de ce?
        Te las pe tine să subînţelegi ce vrei!

        • Te contrazic si eu, macar pe jumatate. Arhivistii sunt niste functionari publici care, printre altele, au atributia de a promova niste politici culturale la nivel local. Iar Arhivele sunt o institutie care, prin menirea definita legal, are si un rol in educatia culturala si civica a cetatenilor. Asta voiam sa zic, ca raspuns la prima ta interventie. Si faptul ca rolul cultural al Arhivelor, in secolul XXI, nu se mai rezuma doar la a da documente in cercetare prin sala de studiu, desi, se intelege, aceasta activitate de asigurare a accesului ramane cea mai importanta. Uita-te putin in jur, la Arhivele din Europa, daca nu ma crezi 🙂

          • Radu A. spune:

            Părerea mea e că principala menire a arhiviştilor şi Arhivelor este de a păstra şi proteja documentele! Restul e complementar! Crezi că am depăşit primul stadiu?
            Vrem expoziţii fără spaţii expoziţionale sau resurse (http://www.adevarul.ro/locale/buzau/buzau-cladire-arhive-podea-cutremur-scara_richter-expertiza-pericol_0_441555901.html), vrem cercetare cu funcţionari publici şi să ne comparăm cu naţiuni aşezate din Occident? Aiasta nu cred că se poate momentan, deşi poate e bine să râvnim la capra vecinului vest-european că poate vreodată sare pârleazul la noi în bătătură şi trebuie măcar să avem pregătit ciubărul de muls! 🙂

            • Iar te contrazic. Pastrarea documentelor nu poate fi un scop in sine, Scopul este tocmai acela de a le folosi in binele comunitatii cetatenilor (in cazul nostru, de a facilita folosirea lor). In chestia cu resursele, stim amandoi ca suntem de acord – noi si 99% dintre arhivistii din Romania, ba chiar din Europa – dar nu poti folosi la nesfarsit aceasta scuza a resurselor putine pentru a-ti amana responsabilitatile proprii. Le faci cu greu, icnesti, spui lumii ca ai nevoie de ajutor ca s-o ajuti si… mergi mai departe 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s