Istoria ca WikiLeaks ratat (II)

Posted: Aprilie 3, 2011 in comunism
Etichete:, , , , , ,

… Şi-a venit.

Atunci când lucrează pe surse – de arhivă, de presă, mărturii biografice ale actorilor contemporani evenimentelor – un istoric are de evitat în primul rând două mari capcane.

Prima este capcana sursei însăşi. O sursă – fie ea şi de primă mână, ca de pildă documentul de arhivă – nu vorbeşte de la sine. Şi, mai ales, nu vorbeşte doar prin sine. De aceea, deontologia profesiei de istoric implică mai întâi interpretarea sursei ca atare (cine a produs-o, cum, de ce şi cui îi era destinată), iar apoi, interpretarea sursei în dublu context ( cel în care a fost produsă şi cel în care a fost regăsită). E ritualul obişnuit al istoricului la masa de lucru, unul cu atât mai important de respectat cu cât sursa provine din medii „complicate”, precum arhivele serviciilor secrete sau arhiva unui regim totalitar, în care e greu de spus unde se termină perdeaua de fum şi unde începe „adevărul istoric”.

Cea de-a doua capcană este mintea istoricului însuşi. Nu e doar greutatea de a ieşi din paradigma timpului în care scrii – sau a celui în care te-ai format – nici doar problema condiţionării individului de valorile/credinţele/locurile comune recunoscute în grupul social căruia îi aparţine. Mai e şi capcana „preconcepţiei”, una destul de răspândită şi de insidioasă. Nu puţine studii de istorie s-au scris în urma unei presupuse revelaţii sau plecând de la ideea că actorii înşişi ştiau ceea ce ştie deja istoricul, adică sfârşitul poveştii. Ce urmează după ce ai apucat pe acest drum poate fi o laborioasă, dar inutilă muncă de documentare. De ce inutilă? Pentru că istoricul prizonier al „revelaţiei” sale va căuta, selecta şi folosi doar acele surse care îi confirmă opinia dinainte formată, reuşind astfel să restituie o imagine a „adevărului” deja deformată prin ochii proprii.

Niciuna dintre cele două capcane nu este uşor de evitat. La drept vorbind, nu prea ai cum să le eviţi cu totul. Istoricul e şi el om, iar asta e o condiţie chiar imposibil de depăşit. Dar elementara deontologie şi exerciţiul obligatoriu de bună-credinţă pe care orice istoric ar trebui să-l facă este acela de a se strădui să-şi depăşească subiectivitatea, respectiv condiţionările personale. Iar în ce priveşte sursele, să procedeze cât mai metodic, ba chiar detectivistic, prin interogare critică şi contextualizare.

Problema principală a cărţii  lui Larry L. Watts este tocmai aceea că autorul ei cade magistral în ambele capcane, reuşind performanţa de a nu respecta nicio regulă de deontologie profesională. Încă de la citirea sumarului cărţii îţi dai seama că subiectul ei este izolat într-un mediu artificial. Pe tot parcursul cărţii, autorul pare să urmărească obsesiv o idee „revelată”: aceea a antisovietismului „de succes” practicat de comuniştii români şi a presupusei obsesii pe care URSS o dezvoltă împotriva acestora, ca fiind nişte adversari realmente periculoşi. Actorii politici sunt decupaţi din fundalul pe care evoluează (spre exemplu, despre evoluţiile interne ale României comuniste, Larry L. Watts reuşeşte performanţa de a nu spune nimic), se crează un fel de „mediu de laborator” în care sursele selectate sunt puse să vorbească aşa cum le condiţionează autorul. 

O altă chestiune spinoasă, care ţine tot de deontologie, este aceea că, dacă urmăreşti notele de sfârşit de capitol, îţi dai seama că unele ipoteze „tari” lansate de autor sunt fundamentate, nu pe sursele originale, ci pe surse de a doua sau chiar a treia mână. Şi nu rezultă deloc din carte dacă, în afara acestor surse discutabile, autorul a mai consultat, pentru verificarea informaţiilor respective, alte surse, spre exemplu arhive. Un singur exemplu: informaţia despre iniţierea de către familia Ceauşescu, la începutul anilor ’70,  a unei vaste operaţiuni de vindere a unor tehnologii militare sovietice către SUA (p. 660) este suţinută cu note în care se citează articole din The Washington Post, The New York Times şi Daily Telegraph, publicate în 1990-1991. Astfel de procedee abundă în carte şi ridică dubii serioase de veridicitate asupra demonstraţiei principalelor ipoteze formulate de autor.

Nu ştiu dacă i-au mai frapat şi pe alţii unele „scăpări” curioase, omise la corectură, care te fac să te îndoieşti de priceperea reală a autorului – prezentat de prefaţator drept un excelent specialist în istoria României –  pe detalii elementare. Tot un singur exemplu: pe parcursul paginilor 481-487, Alexandru Drăghici apare, consecutiv, ca „Ion Drăghici”, „Alexander Drăghici” şi abia într-un final „Alexandru Drăghici”. Ca să fii sigur că e vorba despre acelaşi personaj, trebui să fii un foarte bun cunoscător al biografiei acestuia. Nu e o remarcă de chiţibuşar, ci un detaliu care pune serios la îndoială cunoaşterea de către autor a subiectului cărţii sale. Ai dreptul – şi e chiar firesc să te întrebi – dacă Larry L. Watts a înţeles despre cine vorbeşte. Iar dacă nu a înţeles despre cine, atunci cum poţi presupune că a înţeles despre ce?

Ca să nu mai lungim vorba, cartea lui Larry L. Watts nu prea are alt merit decât acela că reuşeşte să restituie vulgata naţionalist-patriotardă, dimpreună cu legitimarea autarhismul şi xenofobiei belicoase ce au caracterizat „ceauşescuismul” târziu (vezi anii ’80 şi revista Lupta întregului popor, patronată la vremea respectivă de însuşi Ilie Ceauşescu) într-o formulă tabloidizată, adaptată cerinţelor publicului românesc postcomunist. A unui public needucat, mă tem. Pentru că nu văd niciun istoric serios care ar avea curajul să preia aserţiunile lui Watts telles-quelles într-o lucrare cu pretenţii ştiinţifice. Departe de a fi un eveniment „epocal” al istoriografiei relaţiilor româno-sovietice, această carte, impresionantă doar prin dimensiuni, se înscrie în seria conspiraţionistă ilustrată cu talent – şi succes de piaţă – de autori precum Neagu Cosma sau Mihai Pelin. Şi, la drept vorbind, la un nivel deontologic inferior producţiilor pe care amatorii de spy fiction le datorează lui Pavel Coruţ. Pentru că, spre deosebire de Larry L. Watts, Pavel Coruţ îşi asumă amestecul propriu de ficţiune şi realitate drept ceea ce este, adică literatură de consum.

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Textul – un preambul al minirecenziei referitoare la cartea lui Larry Watts, With friends like these… –  este un excelent memento pentru istoricii care uită sau se fac că uită regula de aur a cercetării primare: […]

  2. tismaneanu spune:

    Am primit un mesaj din partea unui amic care imi spune ca, dincolo de utilizarea cartii de catre „fortele reactionare”, i.e., national-securiste, cartea trebuie discutata ca atare, in lumina contributiei la luminarea relatiilor dintre Romania si Tratatul de la Varsovia. So be it, si tocmai de aceea mi se pare remarcabil ce scrie Alina Pavelescu aici. Este vorba de o lucrare cu finalitate precisa, menita sa legitimeze o naratiune istoriografica auto-victimizanta, o tentiativa de resuscitare, voita sau nu, a miturlor propagandei ceausiste. LW ofera si „date” despre tatal meu, un presupus document al Cominternului in care, in anii razboiului, Leonte Tismaneanu castiga mai mult decat alti emigranti, intre care Iosif Chisinevschi. Problema e ca in acea perioada Chisinevschi nu era la Moscova, ci in inchisoare in Romania. Imi amintesc cde „intalnirea” dintre Trotki si Piatakov, invocata de Visinski in 1937, la un hotel din Oslo care nu mai exista de decenii…

  3. cristi spune:

    am citit cartea
    daca mai traia ceausescu il decora

  4. Emil spune:

    nu am citit cartea omului si habar nu am ce dureri il mana in lupta, dar cred ca e vorba despre respingerea de catre Dej si Ceausescu a planurilor de specializare economica a membrilor Comecon …

    viziunea americana : http://countrystudies.us/romania/75.htm 😀

    daca vorbeste despre sabotarea Comecon cred ca are dreptate … rolul atribuit Romaniei de cretinii care au facut planul de specializare a economiilor blocului comunist nu era bazat pe date economice, ci pe anecdote: Romania nu a avut niciodata si nu are nici acum potentialul agricol la care visau si la care inca viseaza unii, si daca ar fi fost urmat am fi fost acum in situatia republicii Moldova: tara agricola fara piata de desfacere si sugrumata de dumpingul cu produse alimentare occidental.

    „Vulgata nationalist-patriotarda” … asta incepe in anii ’60, mult inainte de vestita vizita a lui Ceausescu in China, si foarte clar in termenii opozitiei fata de „agrarizarea” Romaniei … Burebista si Mihaita Violentul apar in peisaj mult mai tarziu.

    • Eu am citit cartea si depun marturie ca se refera la pozitia Romaniei in interiorul Pactului de la Varsovia, o alianta politico-militara fondata in 1955, diferita de Comecon/CAER, care era o structura de cooperare economica, infiintata in 1949. In ambele structuri de cooperare, intre statele est-europene si URSS au existat de-a lungul timpului divergente, iar Planul Valev a fost, intr-adevar una dintre cele mai serioase. La randul lui, Pactul de la Varsovia a fost folosit, spre exemplu, de URSS pentru interventia din 1968, in Cehoslovacia. Atunci a inceput si conflictul intre regimul Ceausescu si sovietici in interiorul aliantei militare, pentru ca Ceausescu a refuzat ca Romania sa participe la lichidarea Primaverii de la Praga.
      In alta ordine de idei, si eu cred ca nationalismul zgomotos care a caracterizat regimul Ceausescu a inceput inainte de vestita vizita in China.

      • Cristian Bobicescu spune:

        Stimata doamna Pavelescu,
        Nu am citit cartea. Dar am avut ocazia sa il vad pe autor la televizor expunidu-si tezele pe parcursul a doua emisiuni la TVR 1 sau 2, nu mai tin minte, la ore de virf. Pornind de aici pot spune si eu ca impartasesc retinerea dumneavoastra cu privire la soliditatea unor interpretari ale autorului. Eu vad lucrurile in modul urmator: Watts are dreptul sa scrie ce doreste – si inteleg ca are in plan sau in lucru o lucrare in care doreste sa puna pe seama unor americani de urigine maghiara izolarea Romaniei din anii 90; si aici avem de a face cu i interpretare care nu ia deloc in calcul „intimplarile” interne – dar ceea ce am vazut la TV m-a inspaimintat. Am avut senzatia ca asist, pornind de la aceasta carte la nasterea unei noi „Vulgate” in interpreatrea lui Scurtu, Troncota si a doamnei Ghiurco! Nu cred ca are vreu rost sa va prezint ceea ce am vazut, dar va intreb daca nu se poate face ceva? O emisiune alternativa…o dezbatere publica,nu stiu ce. Pentru ca asa cum au stat lucrurile acolo…tezele acestei carti vor deveni dogme in spatiul public.

        • M-am gandit si eu, dupa aceeasi emisiune, ca poate n-ar strica si o dezbatere „la rece”. Exista insa un risc: facand prea mult zgomot in jurul acestei noi „vulgate”, riscam sa contribuim la statutul ei de best-seller si la faima ei nemeritata. Altminteri, fiecare cititor va recepta, oricum, cartea (si discutiile din jurul ei) in functie de gradul lui de informare, de discernamant si, mai ales, in functie de prejudecatile lui. Cel putin sa nu contribuim si noi la popularizarea ei nemeritata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s