Despre întâmplare, a doua şansă şi logica lui „toate la timpul lor”

Posted: Aprilie 10, 2011 in Uncategorized
Etichete:, , ,
Elliot Virgil, "Projectionist"

Elliot Virgil, "Projectionist"

Cumva, instinctiv, am trăit dintotdeauna cu convingerea că o şansă ratată e o şansă ratată şi atât. Fără regrete, fără complicaţii, fără consideraţii „filosofice” despre destin, alegere şi alte parascovenii. Ca atare, îmi abordez istoria personală fără să privesc prea insistent înapoi. Pur şi simplu, am un organ al nostalgiei mai atrofiat decât la ceilalţi muritori. Şi totuşi…
Acum cincisprezece ani, când mă despărţeam fără regrete de o studenţie frumoasă, mi s-au deschis, oarecum pe neaşteptate şi fără să le caut, două drumuri complet diferite. Am dat mai întâi un concurs la TVR-ul de atunci, de redactor la redacţia de istorie. Şi l-am luat. Iar la câteva zile distanţă, am dat concurs pe un post de arhivist. L-am luat, de asemenea. „Greutatea” alegerii nu m-a împovărat decât preţ de o zi. De fapt, doar câteva ore dintr-o zi de vară şi o plimbare solitară prin Cişmigiu mi-au ajuns ca să decid că nu am ce căuta într-o carieră de jurnalistă tv. Mi se părea o profesie prea aventuroasă şi prea superficială pentru o şoricioaică de bibliotecă, ochelaristă şi şleampătă. Aşa că am ales să lucrez la Arhive. N-am regretat niciodată cu adevărat această alegere. Dincolo de momentele dificile, de lucrurile care s-au dovedit a fi puţin altfel decât îmi imaginam eu, de birocraţia care – aşa cred – e, în fond, tot o formă de superficialitate intelectuală, universul „lucrurilor bătrâne” e unul care încă nu şi-a pierdut farmecul pentru mine. Dimpotrivă, cu cât înaintez mai mult în explorarea lui, cu atât mă conving că „viaţa arhivistului e un roman”. Desigur, depinde în ce cheie vrei să-l scrii: satiră, policier sau psihodramă, bildungsroman, roman à tiroirs sau epopee istorică.
Recunosc însă că au existat şi momente în care m-am blamat pentru alegerea mea. M-am acuzat de lene, de frică, de comoditate intelectuală, mi-am aruncat în faţă că nu am spirit de aventură, că nu sunt suficient de receptivă la provocările vieţii, că am ales rutina în locul explorării limitelor proprii. Pe scurt, cred că în mine vieţuiesc două creaturi diferite, una cuminte, timidă şi sendentară, cealaltă rebelă, zgomotoasă şi tânjind după „experienţe”.
Ei bine, acum vreo două săptămâni, complet pe neaşteptate, a apărut o a doua şansă de a mă convinge că, în urmă cu cincisprezece ani, am avut într-adevăr de ales. După mai multe explorări personale care nu i-au satisfăcut întru totul, Bogdan Iacob şi Cristi Vasile – pe care, fie şi numai datorită acestei iniţiative, îndrăznesc să-i numesc prieteni – m-au propus pe mine ca moderator la o emisiune de istorie pe TVR Cultural. Şi… am făcut-o şi pe-asta. Din fericire, nu singură, ci împreună cu Bogdan. Fără Bogdan, recunosc că mi-ar fi fost cam frică, de aceea îi sunt sincer recunoscătoare că a acceptat să fie acolo.
Emisiunea se cheamă „Controversele istoriei„, schimbă la fiecare episod tema şi invitatul, făcând astfel posibilă promovarea unor invitaţi şi discursuri istorice din cele mai diverse. Asta ne-am şi propus: să nu cădem în capcana unei singure interpretări a faptelor – a istoriografiei „dominante” la un moment dat, spre exemplu -, să aducem în faţa telespectatorului (oricare ar fi profilul lui social) figuri noi, oameni tineri şi deştepţi, poate mai puţin cunoscuţi, dar care au ceva interesant de spus. Să facem, cum ar veni, dezbateri „dezinhibate” pe teme devenite deja „clasice”.  
Nu ştiu cum va fi receptată încercarea noastră, mi-e greu să anticipez ecoul poveştii încă de la primele ei desfăşurări. Ştiu însă ce ne uneşte pe mine şi pe Bogdan în această „întreprindere”: aversiunea faţă de locurile comune, mefienţa faţă de mediocritatea care se crede genială, dorinţa de a reflecta cât mai imparţial cu putinţă subiecte şi opinii de a căror posibilă divergenţă cu ale noastre înşine nu ne temem. Şi ar mai fi ceva: încrederea că ideile diferite pe care le-am putea avea, eu şi el, noi şi alţii, la un moment dat asupra unui subiect anume, nu pot ruina amiciţia dintre indivizii care susţin aceste idei. Pentru că, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă întristez foarte în faţa acestei definiţii a prieteniei, tot mai frecventă printre intelectualii români: „prietenul adevărat este acela care îmi împărtăşeşte necondiţionat toate ideile”. Ba, pardon! Prietenul adevărat e tocmai acela cu care te poţi contrazice la nesfârşit fără a înceta să-l respecţi şi, mai ales, acela care nu ezită să te bată pe umăr atunci când o iei razna.
Vom reuşi ceva cu această încercare de a dinamiza dezbaterea publică a istoriei româneşti? Poate că da şi atunci ne vom bucura împreună. Sau poate că nu, iar atunci vom continua fiecare pe drumul lui, fără regrete, păstrând doar acele amintiri care merită să supravieţuiască. În plus, eu voi putea afla dacă alegerea de acum cincisprezece ani a fost realmente o alegere sau doar recunoaşterea instinctivă a unei „neputinţe” personale.
Miercurea viitoare, de la 21.30, invitatul nostru e Mihai Chioveanu, iar tema – Mişcarea Legionară. E o discuţie la care mi-a plăcut realmente să fiu de faţă, tocmai datorită prezenţei nonconformiste, cultivate, însă deloc „doctorale” a lui Mihai. Sunt sigură că, după această emisiune, vor mai fi şi alţii care să mi se alăture în admiraţia faţă de „scepticismul bine temperat” pe care Mihai îl practică cu un şarm discret, dar cu atât mai persistent.
Anunțuri
Comentarii
  1. Florin spune:

    Recunosc, sunt usor stupefiat. Nu pentru ca eram si eu acolo si, totusi, nu exist in aceasta relatare, ci pentru ca, in mod evident, nu contam de vreme ce nu amintesti de prezenta mea. M-am intristat putin. Dar, evident, imi va trece!

    • Florin, iarta-ma! Prezenta ta a fost mult mai importanta pentru mine decat iti poti imagina, iar prima emisiune a fost piatra de incercare la care am avut cele mai multe emotii. De aceea nici n-am vorbit despre ea, pentru ca mi-era un fel de teama superstitioasa. Am vazut-o acum doua saptamani, pot sa spun ca ati fost minunati, tu si Bogdan, eu habar n-am cum ma vedeam din afara, dar imi displace sincer sa ma privesc pe ecran.
      Ecourile la discutia inaugurala despre ’68 au fost pozitive, cel putin cele care au ajuns la mine. Dar presupun ca stiai deja ca ai succes la public, mai ales la cel feminin 😉
      Iarta-mi superstitia – ridicola, recunosc – de a nu vorbi despre inceputuri, ci doar despre continuare, daca exista. Mi se trage, cred, de la observatia ca in societatea minunata in care traim, totul incepe glorios si sfarseste lamentabil. Ceea ce incerc sa evit, cu titlu personal.

  2. Felicitări, Alina!

    În opinia mea, jurnalistul trebuie să aibă în primul rînd experienţă de viaţă. Acum 15 ani nu ai ales A sau B, ci: întîi A sau întîi B. Cred că ai ales bine.

    Cînd aveam 10 ani vroiam să mă fac scafandru. Am ales altceva. Acum locuiesc la altitudinea de minus doi-trei metri, iar marea e colea. Aşadar, scafandru pot deveni oricînd. 🙂

  3. Radu A. spune:

    M-ai făcut curios, dar prefer să-mi dau cu părerea după ce văd emisiunea!
    Temea discuţiei este binevenită, în condiţiile în care, în prezent, s-au „reinventat” unele simpatii (neo)legionare…
    Oricum, felicitări pentru ieşirea din turnul de fildeş al ANR! 🙂

    • Radu A. spune:

      Era să ratez emisiunea Controversele istoriei din cauza concurenţei cu Cronica Cârcotaşilor, dar am reuşit să comut repede pe TVR Cultural…
      Per total mie mi-a plăcut, deşi cred că discuţia din platou a avut un aer savant prin stilul „tehnic” accesibil mai mult specialiştilor…
      Aş fi vrut să se vorbească mai mult despre mişcarea legionară din punct de vedere al bazei de susţinere din partea diferitelor categorii socio-profesionale, dar şi o comparaţie cu mişcarea de extremă stânga din interbelicul românesc…
      Păcat că timpul alocat a fost prea scurt!
      Care este tema de discuţie pentru emisiunea viitoare?

      • Surpriza, deocamdata. vei afla din postarea urmaotare 😉
        Merci ca ai abandonat Cronica Carcotasilor ca sa te uiti la noi. Imi dau seama ca e greu sa bati Cronicutza cu Miscarea Legionara 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s