Rîîîîde iarăşi primăvaaaaaraa….

Posted: Aprilie 29, 2011 in In contra locurilor comune
Etichete:, , , , , ,

Cine ştie, cunoaşte. Poate chiar l-a cântat, copil fiind. Cu siguranţă, înţelege de ce l-am scris aşa, cu „î”, nu cu „â”: aşa am apucat, maică, aşa se scria pe vremea noastră, când tot plodul se năştea şoim al patriei, iar mai apoi devenea pionier, mai mult sau mai puţin fruntaş.

Revenind în realitatea imediată, mă enervează şi pe mine, ca bună româncă ce sunt, că 1 Mai muncitoresc pică anul ăsta într-o duminică, adică nu dormim mai târziu nicio zi în plus. Da’ mă străduiesc să văd partea plină a paharului: tradiţionalul grătar la iarbă verde de 1 Mai vine fix după la fel de tradiţionalul grătar la iarbă verde de Paşti. În ton cu evenimentele, mai că-mi vine să scandez: „Jos calendarul gregorian! Sus colesterolul!”

Apropo de „1 Mai muncitoresc”, daţi-mi voie să mă demasc aici şi să-mi fac autocritica tovărăşească: pentru mine, sărbătoarea de 1 Mai (şi celelalte, căci luna mai e plină ochi de sărbători, mai ales în primele zece zile) a început de ieri. Primul bairam l-am avut deja în studioul de la „Controversele istoriei”, împreună cu Bogdan şi cu doi invitaţi simandicoşi: Dragoş Petrescu şi Angelo Mitchievici. A fost frumos, eu şi Bogdan am pus la bătaie masa din studio (plus tehnica din dotarea TVR, cu toate firele ei care ne fac să avem aerul unor tablouri de Ray Cesar), Dragoş a pus cărţile pe masă (slavă Domnului, are şi de unde!), iar Angelo… eh, blonda din mine îmi şopteşte insinuant că Angelo e genul de invitat pe care îl pui în capul mesei exclusiv pentru farmecul lui masculin. Mare păcat că nu sunt blondă decât cinci minute pe zi. Aşa, Angelo a trebuit să mă suporte pe parcursul a 40 de minute de conversaţie pe tema…ei bine, da, pe tema sărbătorilor lunii mai la români. După ce Dragoş a pus puncte pe „i” în tabloul propagandei comuniste, iar Angelo a decupat chirugical celelalte detalii, eu zic că am reuşit să nu ne împiedicăm inutil în pudori intelectuale de circumstanţă. Ce a ieşit, s-ar putea să contrarieze mulţi adepţi ai locurilor comune.

Spre exemplu, aţi avut vreodată curiozitatea să aflaţi cam câte simboluri politice s-au cumulat ca să facă din 10 Mai marea sărbătoare a monarhiei româneşti? Pentru ca apoi comuniştii să fugă de 10 Mai ca dracul de tămâie şi să-şi tragă bairam „de independenţă” pe 9 mai? Asta în condiţiile în care ziua de 8 mai, nici ei nu prea ştiau cum s-o sărbătorească, aşa că nici la mase n-a prea prins? Chiar aşa, mă întreb dacă îşi mai aminteşte cineva ce se sărbătorea pe 8 mai în România comunistă. Ne amuzam la un moment dat, în pauza de înregistrări, încercând să ne imaginăm ce-o fi fost în căpşorul comuniştilor care au asistat la speech-ul lui Ceauşescu din ’66 . Adunaţi în jurul viitorului Geniu al Carpaţilor ca să se serbeze la 45 de ani de la înfiinţarea partidului, băieţii ăştia – dintre care mulţi erau ieşiţi direct din găoacea Cominternului – s-au trezit că îşi veştejesc taman genitorii. Cu un trecut atât de psihanalizabil, nu e de mirare că n-au reuşit niciodată să se pună de acord asupra unei versiuni „oficiale” a istoriei proprii. Cum am mai spus pe-aici –  şi cred că o voi mai spune, căci reflectă bine varii situaţii – „viaţa e complexă şi prezintă multe aspecte”.

De 1 Mai-ul ăsta, când ridicaţi la gură marele mic naţional, mai păstraţi-l o clipă în furculiţă, cât să închinaţi un gând de bine acelora care, în straturi de istorie, de la bărbaţii de stat ai secolului XIX la politrucii patetici ai comunismului târziu, au muncit ceva ca să avem noi astăzi un pretext de ieşit la iarbă verde. Şi nu uitaţi să închinaţi şi-o bere în sănătatea mintală a celor mai puţin favorizaţi de zeiţa Atena. Mai ales dintre ei se vor recruta peste o săptămână, pe 8 mai, congregaţia „oamenilor noi”, care se vor aduna şi anul acesta la mormântul Geniului Carpaţilor ca să-l omagieze pe marele bărbat. Cel ce ne-a ajutat să creştem sănătos, adică cu burţile cam goale, cu capul plin de bălegar propagandistic, dar îmbrăcaţi frumos în costumul de Şoimi ai Patriei.

Ce mari ne-am făcut, se va vedea duminică, după ultima repriză de grătare, când pajiştile patriei vor geme iarăşi sub resturile indigestiei naţionale.

Jos buletinul meteo! Trăiască lupta pentru pace!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s