Drept personal la replică

Posted: Mai 20, 2011 in Uncategorized
Etichete:, ,

Într-un articol găzduit de domnul Cornel Ivanciuc în Academia Caţavencu din 19 mai 2011, intitulat „Cât de reformate şi deschise sunt astăzi arhivele româneşti (2)”, doamna Andrea Varga – despre care aflu că este un istoric „reputat”, dar n-aş putea să confirm deoarece nu am cunoscut-o personal – susţine cu privire la persoana mea, citez:

„…(oare, nu Lungu a recomandat-o şi a sprijinit-o pentru burse în Franţa pe d-ra Alina Tudor-Pavelescu?!).”

O poftesc pe doamna Andrea Varga – şi implicit publicaţia care îi găzduieşte aprecierile la adresa mea – să aducă neîntârziat dovezi referitoare la afirmaţia că aş fi fost recomandată/sprijinită vreodată, la orice fel de bursă în Franţa, de fostul director al Arhivelor Naţionale, Corneliu Mihail Lungu. În cazul în care doamna Varga nu va reuşi să producă astfel de dovezi – şi nu va reuşi decât dacă le fabrică personal, căci altminteri ele nu există, iar asta din simplul motiv că afirmaţiile doamnei Varga nu au nicio legătură cu realitatea – poftesc Academia Caţavencu să-mi ceară scuze în următoarea sa ediţie, la aceeaşi pagină la care a publicat şi intervenţia doamnei Varga.

În ceea ce priveşte restul afirmaţiilor făcute de doamna Andrea Varga la adresa „gloatei arhivistice” (inclusiv subsemnata), îl poftesc pe domnul Cornel Ivanciuc, când doreşte şi când va avea timp, să vină la faţa locului pentru a verifica, totuşi, fie şi după publicare,  veridicitatea celor susţinute în scris de respectiva doamnă.

Pe forumul Academiei Caţavencu, un alt domn, care părea de-al casei, informa autorii anonimi de mesaje injurioase că redacţia ţine la dispoziţia celor injuriaţi identităţile lor. Eu l-am crezut. În consecinţă, îi solicit domnului în cauză să îmi pună neîntârziat la dispoziţie IP-urile celor care m-au injuriat sub pseudonim, spre a putea face cuvenitele demersuri în instanţă.

În încheiere, îi recomand doamnei Andrea Varga următoarea lectură (scurtă) din Codul Penal românesc:

„Denuntarea calomnioasa

Art. 259. – Invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere, cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o anume persoana, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

Daca cel care a savarsit fapta declara mai inainte de punerea in miscare a actiunii penale fata de persoana in contra careia s-a facut denuntul sau plangerea, ori impotriva careia s-au produs probele, ca denuntul, plangerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76.”

 Declaraţia mincinoasă

„Art. 292. – Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”

(„Art. 145. – Prin termenul „public” se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.”)

 

Update 11 iunie 2011:

În data de 30 mai curent am primit următorul email de la domnul Cornel Ivanciuc:

From: cornel ivanciuc …………………… (e o adresa de email personala, asadar îi respect dreptul la viaţa privată)
Subject: o clarfiicare
Date: Mon, 30 May 2011 09:23:27 -0700 (PDT)
To: alina.pavelescu@mai.gov.ro
Stimata doamna Alina Pavelescu,
am aflu in pozitia ingrata de a alege intre rugamintea unui prieten de a-i intinde o mana de ajutor si pulsiunile firesti ale meseriei de gazetar, care ma obliga sa-mi asum prestatiile, numai dupa o scrupuloasa verificare a informatiilor.
Mi-am asumat textul d-nei Andrea Varga, sub auspiciile rubricii „Investigatii”, numai dupa ce m-am asigurat ca acuzatiile domniei sale – cu cateva exceptii, printre care si aceea ca ati beneficiat de o bursa in Franta, in baza unei selectii subiective sau discretionare ? au o acoperire documentara solida si ca ansamblul memoriului „Cat de reformate si dechise sunt astazi arhivele romanesti „nu este viciat de aprecieri deformate sau rauvoitoare.
Pentru ca nu sunt in masura sa pun la indoiala motivele pentru care ati beneficiat de o bursa de studii, primiti va rog scuzele de rigoare pentru maniera in care v-am lezat imaginea in calitate de gazda a memoriului, cu promisiunea ca voi iesi din spatiul privat al acestei corespondente si voi face reparatiile de cuviinta intr-un drept la replica, in paginile revistei AC.
Cu consideratie,
Cornel Ivanciuc”
 
I-am mulţumit imediat pentru onestitate, precizând că îi voi mulţumi şi mai mult după ce va face cuvenita rectificare publică. După aproape două săptămâni, constat că domnul Ivanciuc nu a făcut încă „reparaţiile de cuviinţă”. Nu aş mai fi insistat asupra acestui episod. Aşa cum nu vreau să insist nici asupra altor amănunte de „bucătărie deontologică” , aşa cum rezultă ele din mesajul privat al domnului Ivanciuc. Constat însă că, pe site-ul revistei „22”, domnul Ivanciuc le sugerează acelora dintre colegii mei care afirmă că i-au trimis un drept la replică de pe adresa oficială a Arhivelor Naţionale că ar fi, chipurile, nişte mincinoşi. În contrapartidă, eu mă abţin să emit vreo judecată de valoare asupra comportamentului domnului Ivanciuc faţă de mine. Înfăţişez doar faptele, aşa cum mi s-au întâmplat. A bon entendeur, salut!
A, şi mă mai întreb care sunt celelalte „câteva excepţii”.  Nu de alta, dar, după cum ştim, diavolul se ascunde mai ales în detalii.
Anunțuri

Comentariile sunt închise.