Povestea băieţelului care a vrut să fie bărbat (1)

Posted: Mai 22, 2011 in Uncategorized

Odată ca niciodată, într-o ţară ca toate ţările – nici frumoasă, nici urâtă, nici săracă, nici bogată – trăia un băieţel. Băieţelul era fericit printre ai lui. Avea o familie ca toate familiile şi o viaţă ca toate vieţile. Îi plăcea să se joace. Se juca în general cuminte, doar uneori i se mai întâmpla, aşa cum li se întâmplă îndeobşte băieţeilor, să se joace cu focul. Tovarăşii lui de joc îl stimau, îl iubeau şi îl considerau de-al lor. Pe scurt, băieţelul trăia într-o lume mai degrabă bună şi tolerantă, peste care aripa Răului umbrea doar atunci cât nu putea fi evitată.

Într-o zi, pe când se juca cu tovarăşii lui la marginea pădurii, tihna jocului le fu tulburată de o apariţie neaşteptată. Un bătrân cu barba deasă, cu hainele bogat împodobite şi încălţări brodate cu fir de aur se amestecă printre ei şi vru să li se alăture la joacă. Copiii nu l-au acceptat de la început, erau la vârsta la care lumea adulţilor îţi pare suspectă. Bătrânul ştiu însă să-i farmece vorbindu-le ca unor adulţi, luând în serios toate bazaconiile lor copilăreşti şi, mai ales, povestindu-le. Le spuse că, dincolo de pădure, există o lume frumoasă, dar săracă şi tristă, care are nevoie urgentă de izbăvire. Dar că această lume fusese blestemată de o vrăjitoare rea şi nu poate fi izbăvită decât de un bărbat cu inimă de băieţel sau de un băieţel cu inimă de bărbat. „De ce nu s-a găsit nimeni până acum?”, întrebară în cor copiii. Bătrânul zâmbi cu amărăciune: „Atunci când veţi fi bărbaţi, veţi înţelege: inima omului se înrăieşte cu timpul, se înnegreşte de la răutatea şi vitregiile vieţii. Nimeni n-a fost până acum suficient de puternic încât să-şi păstreze inima de copil.” Apoi bătrânul îşi luă rămas bun şi dispăru în pădure, nu înainte de a-i pofti la o nouă repriză de joacă, a doua zi, în acelaşi loc.

Vorbele bătrânului îl întristară foarte pe băieţel. Adică şi inima lui se va înrăi? Ajuns acasă, îi povesti mamei despre întâlnirea de la marginea pădurii. Mama încercă să-l liniştească cum putea mai bine. Îi dădu o bucată mare de prăjitură, îl legănă, dar băieţelul era prea înfricoşat ca să poată adormi. Văzându-l cum se frământă, mama îi zise: „E adevărat că inima omului se înrăieşte pe măsură ce vitregiile se bulucesc în viaţa lui. Există totuşi o cale de a scăpa de asta. Nu, nu poţi evita vitregiile vieţii. Dar mintea creşte mai repede decât se înnegreşte inima, iar mintea te poate ajuta să-ţi păzeşti inima.” Auzind cuvintele mamei, băieţelul se linişti ca prin farmec. O mare încredere puse stăpânire pe inimioara lui, care se simţea acum din nou la adăpost. Iar băieţelul adormi împăcat.

 (Va urma)

Anunțuri

Comentariile sunt închise.