Povestea băieţelului care a vrut să fie bărbat (3)

Posted: Mai 24, 2011 in Uncategorized

Ajunseră în Lumea Fermecată. Totul arăta la fel ca în lumea din care venea băieţelul. Doar un vânt rece te cutremura uneori, când traversai la câte un colţ de stradă, dar nu dura decât cât o părere. Şi privirile celor pe care îi întâlneau erau uneori piezişe, alteori obraznice, iar alteori doar nepermis de resemnate. Bătrânul îl conduse la palatul princiar, îi dădu o pălărie de prinţ care cădea prea mare pe căpşorul băieţelului şi îi mai spuse: „ Aici ne despărţim. Lumea Fermecată aşteaptă de la tine izbăvirea. În curând, va trebui să te lupţi cu vrăjitoarea cea rea. E bătrână şi obosită, o poţi învinge. Câţiva dintre cei de aici te-ar putea urma, dacă ştii să le câştigi încrederea. Cei mai mulţi vor sta însă deoparte, căci oamenii Lumii Fermecate se tem de vrăjitoarea cea rea mai mult decât de orice altceva pe lumea asta. Ei nu înţeleg şi poate nici tu, dar ai mare grijă: lupta cu Răul începe abia după ce alungi vrăjitoarea. Vei şti că ai învins atunci când pălăria asta mare îţi va intra pe cap doar atât cât trebuie.”
Apoi bătrânul dispăru, iar băieţelul rămase în mijlocul poporului său, cu pălăria cea mare căzându-i pe ochi. În popor, unii râdeau de pălăria lui, alţii se întrebau de unde o mai fi apărut şi pocitania asta mică, ce izbăvitor de doi bani le-a mai găsit şi bătrânul. Alţii însă îl priveau cu simpatie, fie pentru că aşteptaseră prea mult o speranţă ce nu mai voia să vină, fie pentru că, pur şi simplu, în fiinţa mică a băieţelului îşi recunoşteau propria lor fragilitate, iar în ezitările lui, propriile spaime în faţa Răului.
Încetul cu încetul, băieţelul îşi încropi o ceată de tovarăşi. La început erau mai ales copii ca şi el. Apoi, pe măsură ce vrăjitoarea cea rea îi împila mai tare, iar băieţelul urma cuminte sfaturile bătrânului, tot mai mulţi oameni din Lumea Fermecată veniră alături de el. Toţi aceştia îl priveau cu încredere, ba chiar cu duioşie. Ceilalţi, cei care nu îndăzneau, nu puteau sau nu voiau să se elibereze de spiritul vrăjitoarei, continuau să se uite pieziş la ceată. Dar în privirile lor era şi oarecare invidie. Joaca favorită a cetei era să se aşeze seara în jurul focului pentru ca băieţelul să le ticluiască discursuri. Era bun la asta. Le vorbea despre virtuţile Binelui în lume şi despre cât de fermecător va arăta Lumea Fermecată atunci când vrăjitoarea cea rea nu va mai fi. Îi încredinţa că Binele va ajunge să domine Răul şi în lumea lor. Ei îl credeau, el era măgulit. Era deja o formă de fericire. Plecau cu toţii îmbărbătaţi acasă. A doua zi o luau de la capăt cu pregătirile de luptă. Luptau şi luptau, uneori învingeau ei vrăjitoarea, dar cel mai adesea vrăjitoarea îi bătea pe ei. Însă nimeni nu dispera cu adevărat. Lacrimile de necaz se uscau repede în faţa focului imediat ce băieţelul deschidea gura pentru încă unul din discursurile lui. Şi, tot încetul cu încetul, băieţelul vedea cum pălăria lui cea mare se micşora pe zi ce trecea. Îi era tot mare, dar parcă nu-i mai cădea atât de des pe ochi.

(Va urma)

Anunțuri

Comentariile sunt închise.