„Nepovestitele trăiri ale templierilor români”

Posted: Mai 28, 2011 in Uncategorized
Etichete:, ,

Motto: „Uneori, bălane, viaţa e ca atunci când eşti la muierea altuia şi ăla bate la uşă” (Berilă Vlahul către Kremvurşt von Schlitz)

Dacă n-aţi fost în seara asta la târgul de carte, aţi păţit ca mine. Adică aţi ratat şansa de a fi de faţă la lansarea ultimului roman al lui Adrian Voicu, „Nepovestitele trăiri ale templierilor români”.

Nu-l cunosc încă pe Adrian Voicu, dar, din fericire, mai pot remedia situaţia cu ajutorul prietenilor comuni. Şi clar trebuie s-o fac, îi datorez cel puţin o bere pentru tratamentul cu râs sănătos pe care mi l-a aplicat fără să vrea prin simpla lectură a cărţii lui. Pe lângă că e meşter la fraze, omul are un simţ al ludicului şi o imaginaţie onomastică absolut remarcabile. Belicoase şi bisericoase doar atât cât trebuie, bune de gură,  tari de virtute, iubăreţe de vin şi nu numai, cosmopolite şi, la urma urmei, teribil de liber-schimbiste, personajele lui Adrian Voicu se numesc cam aşa (le iau aleatoriu): Flatule de Bara, Gel de Douche, contesa Clochilde, marchiza Crayonne de Buzee, Pitique de Tarencrique, Farine de Ble, jupânul de Bil, popii Catodiu, d’Iscret, de Scripture, călugării Rectiliniu şi Curbiliniu, Moutarde, Baraboul, d’Obitoque, Gyula Kacsyula, baronul de Iştenem, Hanibal Fusei, ban de Severin şi există chiar şi un ordin al cavalerilor neuroni, despre care însă nu aflăm prea multe pentru că autorul e interesat mai ales de templieri.

Acţiunea – de capă şi spadă, dar şi de inimă albastră – e cât se poate de pilduitoare:

Cei trei templieri români, recte Berilă Vlahul, ungurul Pişta Massy şi sasul Kremvurşt au drept misiune salvarea rămăşiţelor pământeşti ale Marelui Maestru Jean de Molay din ghearele hrăpăreţului rege Filip şi pedepsirea trădătorilor templierilor. Asta le iese cu graţie, aş zice, la capătul unor scene de cafteală fabuloasă, prin medii pariziene mai interlope sau mai selecte. Apoi, cei trei viteji o pornesc spre casă, adică spre Ţara Românească pe care prinţul Basarab tocmai se pregătea s-o întemeieze fără să-şi dea nici el seama. Pe drum, mai intră în vreo două-trei cafteli făcătoare de istorie. Printre altele, ajung la Verona, unde fac pace între neamurile lui Romeo şi cele ale Julietei, apoi trag o beţie pe cinste la nunta celor doi. Asta după ce îl cunoscuseră pe Dante într-o pizzerie şi trăseseră duios concluzia că prea multă carte te sminteşte iremediabil. Spre final, aceiaşi trei templieri „români”, acompaniaţi de menestreli ţigani, ajung la Curtea de Argeş exact la timp ca să o salveze şi pe Ana lui Manole, ba chiar şi pe ciobanul mioritic. Iar în final de tot, le administrează ungurilor o bătaie pe cinste la Posada – unde însă tot ei îl scot din bucluc pe Carol Robert, pentru că Pişta Matty, fratele geamăn al lui Pişta Massy, avea o datorie de onoare faţă de regele maghiar – apoi îşi iau un răgaz „pân’ la sfârşitul veacului sau măcar pân’ la primăvară”.

Concluzia cărţii e chiar mai bestială decât motto-ul:

Odată cu victoria lui Basarab se săvârşiră şi ălelalte cu bine, gândi vlahul. Manole şi-a gătat mănăstirea şi s-a făcut stareţ, Ana a plecat în lume cu un ţambalagiu şi s-a apucat şi ea de cântări, ciobanii s-au chivernisit şi ei…doi s-au aşezat la casele lor, iar ăla moldovean s-a dus la mumă-sa. Menestrelul însă cântă tot ce ştie el. Trebuie să-i avertizez pe fraţi să fie cu băgare de seamă, că dacă tot le-a dat părintele Catodiu dezlegare la carne şi vin, să nu li se işte niscaiva cântări care să le ducă buhul în lume şi peste veacuri. Cum îi zicea Kremvurşt?…Aşa, folclor! (…) Cădeau molcom primii fulgi peste proaspăt zămislita Ţară Românească.”

Cum ar veni, un joc  nevinovat de artificii ale imaginaţiei, în care oamenii se acceptă aşa cum sunt, dar nu se iau excesiv în serios, vărsarea de vin e mai preţuită decât vărsarea de sânge, femeile sunt preţuite la justa lor valoare, iar nebunii sunt fie făcuţi de râs, fie lăsaţi în plata Domnului. La happy-end, binele învingător mai râde odată de sine, aşa, ca să nu şi-o ia singur în cap.

Pe bune, de mult nu m-am mai simţit atât de bine citind ceva „istoric”. În ditamai vâltoarea deşertăciunii pline de morgă, o porţie de deşertăciune ludică e ca borşul după beţie. Aferim!

Anunțuri
Comentarii
  1. […] la adresa lui Berilă, Pişta şi Kremvurşt: Mădălina Ionescu, Simona Fusaru, Renata, Alina, Crisia, Simona Ionescu, Ada Pavel, Oana-Teodora Călin, Boghi, Victor, Vaxxi, Cristi […]

  2. […] Alina PAVELESCU – Blog, 28.05.2011 This entry was posted in Aprecieri critice and tagged Critică. Bookmark the permalink. ← Adrian Voicu îşi lansează „Nepovestitele trăiri ale templierilor români” la Bookfest 2011 O mare de prieteni la Bookfest 2011 → […]

  3. Neliniştitu' spune:

    Mulţam fain pentru apreciaţiuni şi tare mă bucură faptul că-ţi plăcură „Templierii” mei.
    Zile mai sunt afară din sac, deci putem rezolva şi situaţia „cu ajutorul prietenilor comuni”.
    Te pup şi numai bine îţi doresc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s