Gramatica disculpării

Posted: Iunie 2, 2011 in Idei fixe
Etichete:, ,

Aseară, la „Controversele istoriei” s-a difuzat dezbaterea cu Adrian Cioflâncă despre pogromul de la Iaşi, din iunie 1941. Adrian Cioflâncă este unul dintre cei mai citiţi şi mai interesanţi istorici români – nu doar din tânăra generaţie şi nu doar ai Holocaustului. El este, de altfel, şi posesorul drepturilor de autor pentru sintagma din titlul acestei postări. Într-un excelent articol, intitulat chiar aşa, „Gramatica disculpării”, analiza în urmă cu vreo şapte ani modurile în care istoriografia comunistă, fie a distorsionat, fie a ocultat existenţa unui Holocaust al evreilor în România lui Antonescu. Despre eforturile regimului Ceauşescu, începând cam cu jumătatea anilor ’70, de a reabilita imaginea mareşalului Antonescu pentru a-l insera în galeria eroilor-martiri ai naţiunii – aşa cum Ceauşescu însuşi se visa – s-a scris deja destul şi, cu siguranţă, se va mai scrie. Nu ştiu însă când se va găsi un sociolog sau chiar un istoric suficient de curajos ca să trateze analitic, cu sânge rece, chestiunea succesului pe care l-a avut în opinia românească această stratagemă de propagandă a comuniştilor români. De ce curajos? Pentru că, cel mai probabil, el ar trebui să constate şi să afirme deschis ceea ce intuim cu toţii, dar o admitem deschis doar rareori: cea mai mare parte a societăţii româneşti, fie că se declară, fie că nu, nostalgică după perioada comunistă este, în ultimă instanţă, captivă încă în reţeaua de idei preconcepute, lozinci şi mitologii ad-hoc ale propagandei anilor ’70 – ’80.

Ştiam, aşadar, realizând emisiunea – aşa cum ştiu şi mai bine acum, când scriu acest post – că tema pogromului de la Iaşi e încă hot, fie şi numai pentru că, la nivelul memoriei colective a Holocaustului în România, ca şi al memoriei comunismului de altfel, nicio comisie prezidenţială şi niciun raport asumat de un preşedinte de ţară nu va reuşi, în absenţa unui efort susţinut de educare a tinerilor şi de construire democratică a unei istorii publice sănătoase, să înlocuiască preconcepţiile bine înrădăcinate de imaginarul propagandistic comunist.

Ceea ce nu anticipam întru totul era tenacitatea, chiar virulenţa cu care aceste preconcepţii îşi pot reclama „dreptul de cetate”. Ar fi amuzante, dacă nu ar fi îngrijorătoare piruetele logice pe care un practicant al „gramaticii disculpării” le poate executa pentru a îşi demonstra punctul de vedere.

Voi încerca să redau la obiect, n-are sens să rătăcesc esenţa în teoretizări inutile:

În după-amiaza asta am primit un telefon de la un domn necunoscut care, după vizionarea emisiunii de aseară, ţinea neapărat să-şi exprime nemulţumirea faţă de ideea de a discuta despre pogromul de la Iaşi „fără consultarea arhivelor armatei române”. În ce calitate formula această apreciere? Simplu, în calitate de inginer şi urmaş al unui străbunic mort la Mărăşeşti, respectiv al unui bunic decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Ce legătură avea această onorantă istorie de familie cu pogromul de la Iaşi (sau cu arhivele armatei române pe tema pogromului de la Iaşi)? Niciuna în mod direct, dar ea îi conferea domnului inginer legitimitatea de a se pronunţa în privinţa „adevărului istoric”, mai precis de a considera că opiniile sale erau/sunt singurele care reflectă corect istoria României. Restul fiind, mi se sugerează, opiniile unor trădători şi vânduţi. Consideră domnul inginer că eu, celălalt moderator, invitatul emisiunii sau urmaşii victimelor Holocaustului din România suntem mai puţin îndreptăţiţi să ne dăm cu părerea despre istoria aceleiaşi Românii în care trăim cu toţii şi de care, cu bunele şi relele ei, ne e tuturor teribil de dor când plecăm spre alte zări? Nu, domnul e prea bine crescut pentru a comite direct o astfel de grosolănie, dar poate cel puţin să ne sugereze că suntem „vânduţi”. Şi dacă, să admitem totuşi, nu suntem vânduţi, atunci ar trebui să mai scriem istorie şi din surse româneşti, pentru că sursele „străine” denaturează istoria „noastră”. A citit domnul articolele invitatului, a văzut raportul Wiesel, a parcurs notele de subsol? Da şi nu mă poate contrazice că se citează destule surse româneşti (inclusiv arhivele armatei), că se prezintă contextul specific al războiului, că sunt lucrări serioase, până la urmă. Dar tot are o obiecţie: sunt scrise de oameni care, citez aproximativ, „fie au învăţat după Roller, fie au învăţat de la cei care au învăţat după Roller”. Iar din această dilemă, chiar că nu putem ieşi. Decât constatând, din articolul lui Adrian Cioflâncă, un fapt interesant: manualul lui Roller ocultează magistral problema Holocaustului din România. Aşadar, logic, domnul inginer e periculos mai aproape de Roller decât participanţii la dezbatere şi chiar decât poate crede domnia sa. Dar asta nu contează, pentru că domnul inginer are rude moarte la Mărăşeşti. Aici, cercul chiar se închide, iar interlocutoarea de la celălalt capăt al firului rămâne cu gura căscată, după ce mai apucă să promită timid că va face o emisiune şi despre războaiele mondiale, în care să vorbească exclusiv despre eroismul (altminteri real şi necontestat de nimeni, să ne înţelegem!) al soldatului român. Asta ca să contrabalanseze, nu-i aşa, „vina” de a fi vorbit despre participarea unor soldaţi români la pogromul de la Iaşi.  Deşi cele două teme de dezbatere – la fel de bine documentate şi la fel de legitime, apropo – nu se exclud deloc, la urma urmei. Arhivele la care ne trimite fără drept de apel domnul inginer arată fără prea mult echivoc că eroismul şi antisemitismul au coexistat, fie şi numai pentru că războiul în general eliberează bestia din om. Iar războiul de-al doilea al secolului XX, bine pregătit de ideologii de-a dreptul scelerate, chiar a reuşit să ne arate magistral cât de uşor îi vine speciei umane să se extermine singură pe sine atunci când îşi pune mintea.

Acuma, nu vreau să pozez în eroină: această ultimă parte a monologului a fost în gândul meu, pentru că domnul inginer nu mai avea timp de prostii. Probabil că de-asta am şi simţit nevoia s-o transcriu aici, ca să scap de sentimentul de jenă şi de amărăciune.

Mă consolez cum pot, tot cu un fel de recurs la familie: nepoata mea, Andra  – şi asemeni ei, probabil şi alţi tineri – învaţă, slavă Domnului!, tot mai mult istoria României din cărţile lui Adrian Cioflâncă şi ale altora ca el. Aşa că o soluţie de ieşire din cercul vicios parcă s-ar contura la orizont. Rămâne doar să le şi cultivăm pofta de a citi cărţi (bune!) de istorie şi să îndepărtăm din preajma lor, pe cât posibil, zgura preconcepţiilor „noastre”. Nu mă hazardez să afirm ritos că vom reuşi, dar mi se pare foarte important – şi foarte urgent – să facem nişte eforturi realmente coerente în direcţia asta.

Anunțuri
Comentarii
  1. ghinea tiberiu spune:

    este sambata dimineata,18 iul.2011,am venit din oras ,pornesc televizorul il butonez,iar pe tvr info imi atrage atentia o emisiune avand drept subiect holocaustul romanesc,ma asez pe scaun si incep sa fiu atent la discutia ce se doreste interesanta,o d-ra (alina pavelescu)este moderatoare intre 2 tineri istorici rrromani,a.cioflanca si c.b.jakob,un tanar cu o fata interesanta cu barbuta,dar fara mustata ce imi aminteste de regele evreu david,discutia se vrea aprinsa docta deci interesanta,urmaresc cu atentie traseul criminal al neamului romanesc care si-a permis in plin razboi sa decimeze populatia evreiasca din moldova si nu numai,nu se spune nici un cuvant ca in romania de exemplu a functionat un teatru evreiesc la bucuresti,nu se aminteste de perioada 28iun-3 iul 1940,pe care un evreu pre nume goma o descrie in amanunt,nu se aminteste ca in anii 50,mai mult de 1/2 din guvernul romaniei populare era condus de evrei,sa amintim de anna pauker,moscu cohn,chisinevski,nikolski,dulbergher,sepeanu,itzicovicietc,etc,etc,apropo de ultimii 4 ofiterii de securitate de origine evreiasca autorii de facto ai fenomenului pitesti(nu mai este cazul sa intram in amanunte!)seful d-voastra politologul tismaneski (cunoscut sub numele de tismaneanu)ar fi trebuit sa va pregateasca mai cu aplecare asupra acestor delicate probleme,altminteri argumentatia domniilor voastre este …usor permeabila.

    • Initial, din motive sanitare, am vrut sa sterg acest comentariu. L-am si sters odata, apoi autorul l-a retrimis. Asa ca a doua oara m-am razgandit in ideea ca poate, cine stie, vreun profesor in trecere pe aici va voi sa il foloseasca la clasa, cu elevii, ca studiu de caz pentru panoplia de argumente a antisemitismului romanesc contemporan. Mie mi se pare chiar un caz „de scoala”.
      Imi cer scuze cu anticipatie de la cei care, ajunsi pe acest blog din alte motive, il vor citi si, pe buna dreptate, se vor simti lezati. Nu am nicio indoiala ca autorul comentariului isi asuma in totalitate propriile opinii.

    • @ghinea tiberiu (iunie 18, 2011 la 5:27 pm)

      Dacă prin existenţa teatrului evreiesc încercaţi să minimalizaţi răul pe care regimul Antonescu l-a făcut, cu regret, dar staţi prost la argumente.

      Asta cu teatrul evreiesc e fumată demult. În Văcăreşti-Dudeşti* era ghetoul alocat evreilor din Bucureşti, pe vremea lui Antonescu. Un fel de colivie urbană în care activităţile artistice erau chiar încurajate, pentru că, cei ce s-ar fi remarcat ar fi putut fi ulterior promovaţi ca vectori propagansistici. Teatrul era şi o formă de escapism.

      Nici măcar în lagărele din Siberia nu era interzis ca deţinuţii să organizeze formaţii, coruri şi fanfare.
      Bunicul soţiei mele cînta îngrozitor la vioară. Cu toate astea, simplul fapt că avea „preocupări artistice” l-a scutit de cîteva tratamente inumane fatale. Iar după 5 ani s-a putut întoarce viu la Hiroshima. E drept, s-a întors uşor spălat pe creier, cu idei colectiviste, însă după cîţiva ani, cînd a devenit de facto patronul companiei familiale, i-a trecut.

      ––––––––––––
      * zonă comercială formată în mod natural, cu mult timp înaintea segregării impuse de regimul Antonescu.

  2. T.B. spune:

    1. Pogromul de la Iasi a fost o realitate crunta si rusinoasa pentru cei care l-au pus in fapt. Pentru mine, relatarile unui martor ocular, facute mie (confidential, desigur) prin anii 70, constituie cel mai credibil „document”. Nu sunt insa convins ca el a fost ordonat de Antonescu, mai bine zis nu sunt convins ca cei care l-au facut au urmat intocmai ordinele acestuia. Din cate am citit prin documentele aflate la A.N., eu nu cred ca Antonescu era stapanit de sentimente antisemite. Ma bazez inclusiv pe o relatare a lui Leca, responsabilul guvernamental in problemele evreiesti, catre Ambasada Germaniei din Bucuresti. Daca a luat unele masuri impotriva evreilor, le-a luat nu dintr-o pornire antisemita, ci din cu totul alte ratiuni. A fost insa, clar, criminal de razboi, de asta nu ma indoiesc. Astept aparitia inregistrarii emisiunii pe site-ul TVR, dupa care, poate, imi voi schimba unele dintre opinii.
    2. Chestiunea antisemitismului este insa de o complexitate aparte. Atat la romani, cat si la alte popoare despre care noi vorbim intotdeauna cu respect. Sunt convins ca majoritatea celor care condamna generic antisemitismul constientizeaza acest caracter aparte al problemei, dar il eludeaza. Ma situez de partea celor care condamna antisemitismul care se mai manifesta verbal azi, dar pornesc de la ideea ca situatia de azi in lume nu mai are aproape nimic similar cu cea din perioada de manifestare acuta a antisemitismului. Daca m-as referi la acea perioada, m-as exprima ceva mai nuantat. Nu ca i-as aproba, dar as gasi explicatii pentru atitudinea unora dintre romanii de mare intindere intelectuala, pe care ii stim cu totii. Exclud, desigur, antisemitismul ca politica de stat, aplicata de nazism. Acolo era vorba de niste crime abominabile. Tind insa sa cred ca multi, chiar foarte multi nemti, chiar dintre cei care la inceput spargeau geamurile pravaliilor evreilor, nu au cunoscut ce se intampla mai apoi in lagarele de exterminare.
    3. Imi repugna antisemitismul visceral al unora dintre romanii de azi, acestia intrand clar in categoria celor la care te referi in textul tau de mai sus. Trebuie luati ca atare, daca sunt condusi de viscere. Daca insa sunt si unii care stiu ca spun minciuni dar o fac pentru ca asa cred ei ca da bine, atunci trebuie doar dispretuiti.

    • Păi, tocmai aia e: antisemitismul, începe verbal şi nu e greu să devină politică de stat.
      Din stenogramele consiliului de miniştri rezultă clar că Antonescu însuşi, se referea la evrei cu termenul jidani. E greu de euldat responsabilitatea morală a unui regim – al cărui exponent principal era însuşi Ion Antonescu – la stabilea raţiei zilnice de pîine, după apartenenţa etnică şi religie (creştini 500g, evreii 100g, ţiganii 200g. )
      Aşadar, a-l disculpa sofist pe Antonescu e ca şi cum ai da vina pe Timp sau pe bacterii, iar nu pe băcanul ce ţi-a vîndut ouă stricate.

  3. Emil spune:

    nu poti avea drepturi de autor pe o sintagma … cel mult poti inregistra marca, dar asta costa

  4. Petru Clej spune:

    Eu constat că pe măsura trecerii timpului, internetul și mass media românească sunt tot mai pline de contestari, minimalizatori, justificaționiști și negaționiști ai Holocaustului. Sunt extrem de pesimist că educația în materie care se face la ora actuală va avea un succes evident.

    • Cred că antisemitismul (cu forma lui sofistic-negaţionistă) merge mînă în mînă cu, şi este cumva un indicator epidemiologic pentru milenarisme, credinţe în mîntuire pauşală, „lirisme” ideologice. Toate astea cer un miel. Evreul e la îndemînă, fie şi numai în imaginarul popular. Altfel nu îmi explic ce caută antisemitismul în rîndul japonezilor*, oameni între care cei mai mulţi n-au văzut evrei decît cel mult pe ecran.

      Ca o mică concluzie, numai educaţia prin fapte istorice nu e suficientă. Mai trebuie şi educaţia întru autonomia gîndirii. Întru digestia internă. Pe cît posibil; deoarece întotdeauna va fi un lot de „enoriaşi” cu digestie externă, gata să înghită orice doctrină fast-food, fermentată şi livrată de amicii lui Goebbels.

      –––––––
      * Ca un mic exemplu, citeam chiar ieri un comentariu pe Youtube, sub un clip despre accidentul nuclear de la centrala Fukushima. Comentatorul japonez se străduia să dea vina pe evrei, invocînd nu-ştiu-ce firmă israeliană, angajată să execute nu-ştiu-ce la centrală; mă rog, un hoax lăncrănjan în toată regula, deşi evidenţa ar fi fost mult mai simplă: proiectanţii de la Toshiba şi Hitachi au fost prea subţirei în evaluarea riscurilor telurice.

    • Nici pe mine nu ma da optimismul afara din casa in aceasta privinta, dar cred ca merita sa functionam pe principiul „daca vrei, poti”.

  5. Domnul inginer e precum cartoful. Partea bună e în pămînt. Dar domnul inginer îmi confirmă o teză mai veche, cum că istoria lui Roller a întrerupt de fapt un diftong. Ca „trăire interioară”, antisemitismul antebelic şi cel ceauşesc nu sunt cuvinte diferite, ci două vocale în hiat. Nu întîmplător domnul inginer se legitimează agamemn „de la pa’şopt” (de fapt, 1917). Dumnealui pronunţă în diftong. Înclin tot mai mult să cred că nu numai cele două generaţii formate în regimul comunist au fost otrăvite antisemit, ci avem încă cel puţin două cohorte anterioare. O spun cu tristeţe. Mă sprijin şi pe variantele de superstiţii* atunci cînd caut în amonte percepţii antisemite.

    ––––––––––
    * O superstiţie din Moldova spune că, dacă îţi iese evreu în cale, în ziua aceea îţi merge bine. Poate vă întrebaţi unde este antisemitismul. Păi, o superstiţie similară, tot din Moldova, spune că dacă îţi iese lup în cale, în ziua aceea îţi merge bine.

    • Iar eu nu pot decat sa constat ca ai mare dreptate, si cu prima, si cu a doua observatie. Trist, dar, din fericire, remediabil, fie si pe termen foarte lung. Totul e sa ne preocupe ca lucrurile sa nu ramana asa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s