Istoria comunismului povestită pentru manelişti

Posted: Septembrie 19, 2011 in comunism
Etichete:, ,

De vreo trei săptămâni mă tot gândesc dacă merită să mai poluez spaţiul virtual cu o postare (încă una) anti – Realitatea TV. Mai precis, de când am văzut un fel de emisiune despre pozele „porno” ale cuplului Ceauşescu. Decisesem că nu merită, dar asaltul penibil din ultima săptămână, apropo de unicul, nemaivăzutul şi de neînchipuitul interviu pe care marea jurnalistă Lidia Mitchievici i l-a luat lui Nicu Ceauşescu înainte de decesul respectivului, mi-a debordat cu mult marginile răbdării. Eu, care scrisesem undeva, într-un articol „serios”, că ratarea discursului anticomunist va veni, cel mai probabil, din cantonarea lui în elitism – şi din neglijarea memoriilor individuale ale comunismului la cetăţenii lui de rând, cei care nu au fost nici victime explicite, nici călăi patentaţi – am ajuns să-mi spun, benoclându-mă seară de seară la Realitatea, că enough is enough.

Ok, există o anumită nostalgie, mai ales în vremuri de criză a capitalismului, vizavi de presupusa siguranţă a zilei de mâine – de fapt, predictibilitate, dar asta nu era automat ceva de bine – pe care ţi-o oferea regimul comunist. Dar de aici şi până la a imbeciliza la nesfârşit o naţie cu discursuri de genul ” ce mişto era când eram prizonieri în propria ţară, că măcar aveam bani, chit că nu aveam ce cumpăra cu ei” e o cale pe cât de scurtă, pe atât de iresponsabilă şi de dezgustătoare. N-aş fi crezut că o televiziune în criză de bani – nu  neapărat de subiecte, căci în lume se întâmplă multe lucruri grave care ar merita un comentariu pertinent – şi obsedată de rating va putea inventa acest gen de istorie „mondenă” a comunismului. Să-i plasezi pe Ceauşeşti în aceeaşi galerie cu Simona Senzual, Moni şi Iri, Oana şi Pepe e o contra-performanţă care merită, ce-i drept, să rămână în istoria jurnalismului. La „aşa nu”, dar merită. Să faci din Nicu Ceauşescu – un personaj complex, orice s-ar spune – un famelic băutor de „citronadă” în compania unei jurnaliste făşneţe cu zâmbet bovin, să-l gravezi în conştiinţa publică fix cu această imagine, rien ne va plus, enervează până la urlet, dar merită aplaudat. Sunt imbecilităţi atât de mari, încât se învecinează cu geniul. Să faci istoria de can-can a comunismului la mai bine de douăzeci de ani de când se presupune că umanitatea ex-comunistă a depăşit de mult această fază, e un picuţ cam culmea ratării, dar cine ştie, o fi vreun simptom al norocului naţional.

Să umpli „plăşmile” băieţilor de cartier cu proteza dezgustătoare a lui Serghei Mizil (la urma urmei, tot un băiat de cartier avant la lettre), cu peruca obosită a Paulei Iacob sau cu consideraţiile seniloide ale lui Camil Rogulschi, să faci telespectatorul să simtă că i-a mai crescut nivelul intelectual cînd îl vede pe Mădălin Voicu -un om de spirit la urma urmei, cel puţin în comparaţie cu ceilalţi – să aduci tot felul de tatai şi mamai care să-ţi explice ce bine trăiau ei pe vremea când munceau ca robii pentru un sistem economic care a falimentat şi, ca atare, de-aia au pensii de cacao acum, să dai toate astea drept model unei populaţii de june şi juni semi-analfabeţi depresivi după ce au căzut pe capete la bac – presupun că aceasta este reţeta perfectă a dezastrului naţional. (Acum îmi dau seama că mi-a scăpat din enumerare ubicua analistă Monica Tatoiu şi mă grăbesc să repar impardonabila omisiune)

Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am văzut – cel puţin până aseară – în acest concert al loserilor niciun istoric de meserie. N-aş vrea să se creadă că recomand vreo formă de cenzură, dar, totuşi, cine se simte responsabil de memoria trecutului recent în această ţară – dacă se simte cineva – ar trebui să intervină şi să oprească respectiva sarabandă cancanistică de prost gust. Sau măcar s-o contracareze cumva. Şi dacă se poate, s-o facă înainte de a constata neputincios imbecilizarea totală a unei biete generaţii crescută cu manele şi Realitatea TV, căreia – dacă o ţinem tot aşa – niciun manual de istoria comunismului, oricât de bine scris sau generos sponsorizat, nu-i va mai putea servi de antidot la nostalgia manelistică după vremea când nea Nicu şi Leana lui consumau citronadă la piscină în chiloţi de sport, iar asta (da, exact asta!) va rămâne în capul ei drept un semn indelebil de maximă realizare naţională.

Post-scriptum literar-educativ: Titlul acestui post este o parafrază a titlului unei piese de teatru scrisă de Matei Vişniec. Cei interesaţi o pot descărca aici, dacă nu de altceva, măcar ca antidot la memoria manelistică a comunismului românesc.

Anunțuri
Comentarii
  1. lidia mitchievici spune:

    Esti genul care ,daca ai fi ajuns fata in fata cu fiul vreunui dictator (evident, in postura de jurnalist, pe care, chipurile, o detesti) ti-ai fi ridicat statuie. Vulpea care n-ajunge la struguri…Vorbele tale tradeaza o adanca neimplinire si multa singuratate. Daca nu iti plac emisiunile tv, poti dezlega un rebus, suna un prieten sau, de ce nu, poti gasi o farama de atentie, poate din partea unui psihoterapeut? Merita incercat

  2. ciprian.nacu@brd.ro spune:

    o intrebare, va rog frumos: care este diferenta, la nivelul textului si al mesajului intrinsec, dintre manele si muzica usoara occidentala (gen lady gaga, mika si ce se mai asculta acum la radio – ignorant cum sunt, nu’i pot enumera ….)

    daca la una se exhiba si se pro- si auto-slavesc materialul si actiunea libertina intr-o maniera vulgara (maneaua), iar la cealalta intr-o maniera rafinata – „io cu cine votez?! … hic!”

    • Din pacate, nu sunt eu aceea care sa va poata raspunde, caci nici lady Gaga, nici manelele nu sunt printre genurile de muzica pe care sa la ascult foarte des sau sa le apreciez foarte mult. Intrebarea ramane sa o adresati unui specialist in asa ceva (banuiesc ca sunt 🙂

  3. Radu A. spune:

    E bine că ai punctat câteva aspecte din circul TV de pe la noi. Din fericire, eu mă mai uit la TV foarte puţin şi în mod selectiv.
    Din păcate, toate posturile TV neaoşe, au un mare deficit de credibilitate. Nu trebuie să uităm că până la urmă televiziunile sunt la bază nişte afaceri ghidate de regulile specifice marketingului… Dacă consumatorul român îl vrea la TV pe tânguitorul nematurizat sfâşietor de inimi Copilu” Minune, atunci asta i se oferă… Nu cred că putem pretinde posturilor TV comerciale să devină iniţiatoare de corectitudine morală, politică, istorică etc. Ce se întâmplă la noi cred că se întâmplă şi aiurea…
    Oricum, fiecare om e liber să decidă ce vrea să urmărească la TV. Acelaşi lucru e valabil şi în cazul Internetului!

    • Ai dreptate si nici prin cap nu-mi trece sa contest libertatea cetateanului de a se uita la ce pofteste. Dar da-mi voie sa cred si eu ca e necesar ca, din cand in cand, cineva sa-i spuna cetateanului in cauza ca acele emisiuni la care se uita cu atata placere sunt pur si simplu bullshit. Cine stie, poate unii chiar vor fi tentati sa-si puna niste interbari si sa ajunga la niste concluzii. Zic si eu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s