Oameni supt vremi

Posted: Noiembrie 13, 2011 in In contra locurilor comune
Etichete:, ,
"Este uluitor şi descurajant cât de prost pot gândi oamenii!" (L.Boia, p. 210)

"Este uluitor şi descurajant cât de prost pot gândi oamenii!" (L.Boia, p. 210)

Mi-am petrecut week-end-ul citind – iniţial cu amuzament, apoi cu o din ce în ce mai pronunţată senzaţie că oamenii nu învaţă nimic din istorie – această nouă carte a lui Lucian Boia.  De fapt, că oamenii nu învaţă nimic din istorie  aflasem încă din primul an de facultate, tot de la Lucian Boia, care aşa îşi începea cursul de istoriografie, cu această declaraţie-şoc menită probabil să ne scoată din cap fumurile de viitori „mari istorici”. A trebuit însă să treacă douăzeci de ani,  să-mi văd tovarăşii de generaţie „rinocerizându-se” în contact cu „sistemul”, iar Lucian Boia să scrie această carte ca să ajung şi eu să-l cred.

De atunci şi până azi, Lucian Boia şi-a consolidat reputaţia de „demolator de mituri”. Dintre toţi profesorii mei de la Istorie, probabil că ar fi fost cam singurul care ar fi putut „să facă şcoală”. Asta pentru că era cam singurul posesor de viziune originală asupra istoriei. M-am întrebat întotdeauna de ce, totuşi, Lucian Boia n-a făcut (încă) şcoală. E drept, la cohorta de „indignaţi” de cărţile lui se poate contrapune oricând grupul din ce în ce mai mare al „admiratorilor”. Şcoală, însă, n-a prea făcut şi cred că răspunsul la nedumerirea mea se află tot în această nouă carte. Arma lui Lucian Boia – redutabilă – este o formă de detaşare ironică general aplicată tuturor personalităţilor şi evenimentelor istorice, o atitudine cu siguranţă greu de suportat pentru cine se ştie cu musca pe căciulă. Trebuie să fii complet desprins de patimile lumii în care evoluezi, să te fi dotat natura cu o inaderenţă structurală la political correctness, dar şi cu bunul simţ necesar ca să nu pici în freza fanatismului paranoid ca să poţi scrie aşa cum scrie Lucian Boia. Sunt date de personalitate destul de rare, din păcate, pe plaiul latino-mioritic.

„Capcanele istoriei” e o carte ştiinţifică pe care o poţi citi şi ca roman. Pe alocuri, comentariile lapidar-avizate ale autorului te fac să te tăvăleşti de râs. Portretele unor personaje – spre exemplu, Carol al II-lea – sunt pur şi simplu nişte bijuterii de stil. Ferestrele deschise –  pe neaşteptate şi doar atât cât trebuie – dinspre discursul arid al profesorului de istorie către substanţa atemporală a naturii umane pot fi şi ele considerate tot un fel de meşteşug literar.

Şi totuşi, nu discursul şi nici metoda sunt cele care te fascinează şi te lasă visător, mult după ce închizi cartea. Ci altceva, ceva pe care nici măcar nu eşti sigur dacă profesorul a intenţionat să-l redea în forma crudă, de-a dreptul nemiloasă în care a reuşit s-o facă: sentimentul că istoria – cel puţin a României –  se învârte în spirală, că revenim mereu asupra propriilor paşi şi că, într-un fel de imbecilitate damnată, ne repetăm la nesfârşit greşelile.

Când citeşti, scrisă de mâna lui Nichifor Crainic, „sentinţa” că niciun regim bolşevic n-ar putea rezista în România mai mult de o lună, te apucă mila: sunt rânduri scrise de un personaj care şi-a plătit imbecilitatea politică cu ani grei de puşcărie bolşevică. Când îl regăseşti pe Liviu Rebreanu aproape convins că Ion Antonescu ar putea fi „omul providenţial” care să salveze România, te simţi complet dezarmat şi nu-ţi mai rămâne decât să exclami împreună cu autorul: „Este uluitor şi descurajant cât de prost pot gândi oamenii!” Când îl regăseşti pe unul dintre poeţii favoriţi – Ion Barbu – în rândul delatorilor abjecţi, la vânătoare de catedră universitară, hotărât să profite de epurările regimului naţional-legionar, ultima „cheie de boltă” a oricărui fetiş cultural se prăbuşeşte ca un avion de hârtie. Şi nici măcar atunci n-ai ajuns în miezul cel mai fierbinte  al cărţii.

Aşa cum încă nu eşti acolo dacă te amuzi – copios sau amar – de odele pe care cei mai diverşi indivizi de toate fostele culori politice se grăbesc să i le aducă regelui Carol al II-lea. Cu cele mai diverse ocazii şi pretexte. Momentul e, totuşi, revelator pentru precaritatea animalului politic ce pare să dormiteze, ca un fel de predestinare genetică, în fiecare intelectual român. Trebuie să admitem împreună cu Lucian Boia – Carol al II-lea făcea figură de despot luminat care îşi alegea intelectualii pe criterii ulterior validate de istoria literaturii, spre exemplu. Şi care, mai ales, obişnuia să-şi recompenseze generos adulatorii. De aceea, momentul Carol al II-lea e, cu siguranţă, în economia cărţii, cel mai bun turnesol pentru mentalitatea intelectualului român din toate timpurile (şi mai ales de azi) : am ciolan, scriu ode; n-am ciolan, scriu balade de haiducie.

Epicentrul uimirii îl atingi odată cu capitolul care descrie viaţa culturală românească în cele câteva luni ale regimului naţional-legionar. Vânători de vrăjitoare, repoziţionări fulgerătoare, turnătorii interesate, laşitate ascunsă în spatele celui mai dezgustător exces de zel sau, dimpotrivă, al tăcerii celei mai „demne”. Marile – dar şi micile – caractere se vădesc îndeobşte în vremuri de criză. Avanpremiera legionară la ceea ce se va întâmpla în România după 1944 prefigura deja o criză evidentă a caracterelor. Din păcate, acesta este şi momentul în care miza politică suferă o schimbare dramatică chiar şi pentru intelectualii români: „to be or not to be la ciolan” se preschimbă deja în „to be or not to be exterminat fizic”.

Şi povestea continuă cam în acelaşi fel, cu foarte puţine tresăriri morale, cu multe cameleonisme, aproape fără nicio solidarizare socială în faţa „vremurilor potrivnice”, până la ceea ce părea a fi catastrofa finală.

Avantajul – sau dezavantajul – cititorului este că el ştie şi epilogul „catastrofei finale”: supravieţuirea animalului politic precar, cel care nu a învăţat nimic din istorie.

Să mori… să dormi… să dormi…
Dar cine știe? Să visezi. Aici e greul.
Ce fel de vise ne vor cerceta în somnul greu al morții
când ne vom fi desprins din bâlciul omenesc?
E tocmai ce ne-ndeamnă a șovăi,
și-aici e teama care dă năpastei un trai atât de lung.

Alte explicaţii se mai pot găsi, dar mă tem că niciuna dintre ele n-ar merge până în miezul lucrurilor.

Anunțuri
Comentarii
  1. ciprian.nacu@brd.ro spune:

    daca fiecare popor ar avea un Lucian Boia (eu cred ca fiecare are, cel putin unul – cred ca s’ar afla chiar si in Coreea de Nord! – dar sa zicem ca ar fi loc de indoiala…), poporul roman s’ar desumfla, afland ca nici aici nu suntem unici!? …
    … iar despre a doua carte, sa’mi fie permis a crede ca ar fi, inevitabil, mult mai lunga! … de ce spun asta? pentru ca, logic, ar fi vorba despre aceia, mult mai multi, care nu s’au putut remarca, despre care lumea intr’adevar nu stie, pe care „supravietuitorii” au avut interesul sa’i ingroape, pentru a se evidentia doar ei … deh, lupta pentru existenta?!

    am glumit….
    no ofense, bineinteles ca ar fi mult mai scurta …
    pe aceea mai lunga, de care zic eu, ar citi-o doar ingerii…

    • Eu n-am inteles niciodata de ce tinem noi mortis sa fim unici. Ne face asta mai bunu? Ma indoiesc. Exista multe voluptati in faptul de a fi „in rand cu lumea”, adica nici mai bun, dar nici mai rau. Cred ca in directia asta ar trebui sa lucram ceva mai mult, iar nu in cea a exceptionalismului 🙂

  2. dana spune:

    Excelentă prezentare a unei cărți excelente ! Ar trebui recomandată ca material didactic încă din liceu! Si sigur profesorul Boia nu a epuizat toate aspectele pe care le/a luat lupta pentru ciolan chiar și atunci cand ciolanul a fost pentru scurt timp simpla supravietuire. Doar ca ar fi necesara si o alta carte, despre cei a caror nume nu sunt cunoscute dar care au reusit sa supravietuiasca fara sa faca pact cu diavolul ce si/a schimbat doar straiele de la un deceniu la altul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s