Ce-a mai rămas din cultura dialogului – o opinie subiectivă

Posted: Decembrie 10, 2011 in Purtatori de idei fixe

Până de curând, obişnuiam să consider o binecuvântare faptul că oamenii gândesc diferit. Că unii iubesc ceea ce alţii detestă, că unii votează pentru ceea ce alţii votează contra etc. Acum însă, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu remarc că e tot mai greu să aduni la aceeaşi masă oameni cu opinii diferite. Cu o scuză politicoasă, în cel mai fericit caz, cu o privire contrariată, dacă ai noroc sau de-a dreptul cu o apostrofare stropşită (dacă n-ai noroc) eşti refuzat cam în nouă cazuri din zece.

Parcă niciodată intelectualul român – pentru că, prin forţa lucrurilor, la el am putut constata neplăcutul fenomen – n-a fost mai „îmbisericit” de-atât. „Îmbisericit”, adică grupat în bisericuţe, care îşi venerează fiecare predicatorul său şi sunt, fiecare dintre ele, întotdeauna gata să arunce cu pietre în „enoriaşii” celorlalte. Convingerea că „ai noştri” sunt singurii valabili, în vreme ce „ăilalţi” sunt pur şi simplu nişte neaveniţi n-a mai luat de mult forme atât de caragialeşti. De fapt, cred că greşesc, cel puţin parţial, invocându-l pe Caragiale aici. Pe vremea lui, „confraţii” se bălăcăreau prin gazete adverse, dar mai apoi ieşeau braţ la braţ la berărie, unde continuau să se înjure duios, privindu-se în ochi. Era un dialog totuşi, chiar dacă moraliştii îmbisericiţi ai zilelor noastre ar putea ridica obiecţii asupra laturii lui morale.

În schimb, moraliştii zilelor noastre au pierdut de mult simţul „castei”, fie ea şi de berărie, rămânând prizonierii exclusivi ai simţului „gaştei” (tot vorba lui Caragiale). Dialogul lor se rezumă la monologuri paralele, ale căror forme de „izolaţionism” sunt tot mai absurde. Citeam ieri, într-o revistă „de stânga”, confesiunea exasperată a unui gazetar cultural care se plângea că nu-şi mai poate critica preopinenţii „de dreapta” nici măcar în gazetele „de stânga”, deoarece simpla menţiune a numelor lor e considerată publicitate. Pesemne că asemenea scene au loc şi „la dreapta”, dar acolo nu şi-au găsit încă un povestaş. Ce înseamnă cu adevărat stânga şi dreapta în această cacofonie a orgoliilor, nici nu cred că mai merită discutat, de aceea mă mulţumesc la a-mi exprima opinia prin ghilimele.

Gazetarul „de stânga” povestea lucruri de care, fără să vrea şi fără să înţeleagă de ce, se lovesc zilnic puţinii naivi – ne- îmbisericiţi sau îmbisericiţi din mimetism/eroare/naivitate etc. – care încă mai aspiră să aşeze la aceeaşi masă convorbitori din tabere diferite, de amorul polemicii cordiale. Aceştia constată rapid că ideea de cordialitate nu doar că a murit, dar s-a şters chiar şi din memoria preopinenţilor, în vreme ce ideea de polemică mai supravieţuieşte doar la adăpostul convingerii că nu vei da niciodată ochii cu adversarul tău, rămânând să vă daţi în cap, comod şi neangajant, de la distanţă. Nu de alta, dar nici argumentele raţionale nu mai au valoare de piaţă. Se poartă „las’ că ştim noi”, instinctualul, visceralul şi exhibarea frustrărilor egolatre.

Sigur, poate fi doar o modă, pe care o putem spera trecătoare ca toate modele. Dar s-ar putea ca, după ce a trecut – dacă va mai trece vreodată – să constatăm că s-a mai pierdut, o dată în plus, un tren. Din autarhia ideilor nu-mi amintesc să fi ieşit vreodată ceva bun. În toate „bisericuţele”, la „stânga ” ca şi la „dreapta”, se admite  că spiritul public trece, în graţioasa Românie a secolului XXI, printr-o oarece criză. Niciunui „îmbisericit” nu-i trece însă prin cap că, refuzând să îşi privească în ochi preopinenţii – şi eventual să admită, pe ici-pe colo, că şi ei ar putea avea uneori dreptate – are o contribuţie la criza pe care însuşi o clamează. Nimănui nu pare să-i treacă prin cap că ideile se hrănesc cu idei (ale altora!), deşi asta ar fi trebuit să fie de mult un truism. Orice critică e privită de „andrisant” ca o crimă de lesmajestate. Orice încercare de a aduce la aceeaşi masă oameni cu opinii diferite e taxată de toate „bisericuţele” în funcţiune ca o dovadă inconturnabilă – şi condamnabilă – de „oportunism”. Nimeni nu pare să înţeleagă că, în fond şi la urma urmei, stenahoria perpetuă dăunează grav sănătăţii mintale a celui care a contractat-o şi…atât.

Sau poate că mai există oameni care o înţeleg. Poate că, în sinea lor, aceştia simt exact ceea ce simt şi eu : niţică exasperare, puţintică nostalgie după vremea – altminteri criticabilă, primesc! – a pupatului în Piaţa Independenţii, eventual o vagă dorinţă de evazionism în Congo (sau, dacă nu mai e la modă Congo, atunci poate în Cuba?). Şi, iarăşi poate, oamenii care înţeleg tac ca lebedele de pe Lacul Cişmigiu, de teamă să nu fie taxaţi ca „oportunişti” sau, Doamne feri!, ca „trădători”. Dacă aşa stau lucrurile, nu-mi rămâne decât să sper că, din această dilemă, se mai poate ieşi şi altfel decât printr-un „mioritic” barbecue de lebădă în Cişmigiu.

Anunțuri
Comentarii
  1. ciprian.nacu@brd.ro spune:

    sarut-mana, cu placere!

    toate meritele dlui Radu Cosasu (articol in Dilema Veche, 10-16 noiembrie curent) si, evident, marelui Dostoievski.

  2. ciprian.nacu@brd.ro spune:

    „Toata lumea era condamnata sa fie victima unei molimi ingrozitoare … […] … Dar niciodata, niciodata, oamenii nu se considerasera asa de destepti si de convinsi de dreptatea lor, cum erau cei atinsi de boala. Niciodata nu existasera sentinte mai sigure, concluzii stiintifice, convingeri morale si credinte mai de neclintit decat ale lor … […] … Nu stiau care sa judece pe care, nu puteau cadea de acord ce sa fie considerat bine si ce rau. Nu stiau pe cine sa acuze, pe cine sa achite … […] … Isi parasisera meseriile, pentru ca fiecare isi expunea ideile, corectiile si nu puteau cadea de acord …” (Raskolnikov, Crima si pedeapsa, Dostoievski)

    cam asa si cu politichia de pe la noi si de aiurea …
    vremurile or fi de vina?

    vremurile cui?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s