Bildungsroman

Posted: Iulie 16, 2012 in Bazaconii

Pentru că a înregistrat ceva opinii favorabile în Rețeaua Literară, îmi transcriu și aici ultima găselniță auctorială, scrisă și  – iaca! – împărtășită cu mândrie (aproape) patriotică. Orice asemănare cu eventuala multitudine a personajelor din realitate e, desigur, aleatorie și complet accidentală 🙂

Mesia se născuse într-un sat din Moldova,

N-a fost despicare de ape, nici cutremur în munți,

A fost doar geamătul resemnat al unei țărănci sub nucul din spatele casei,

Mesia s-a întrupat din geamătul ăsta așa cum alții se întrupară din spumele mării

Sau din vorbele duhului ,

Și crescu Mesia, dar numai pe dinăuntru,

Ca miezul în nucă,

Alintat de coajă,

Scârbit de lemnul ei,

Și nicio rătăcire nu-i fu străină,

Spre exemplu, rătăcirea caprelor la păscut

–        Asta se întâmpla mai ales în faptul serii –

Mesia citea ce citea, visa puțin la cum o să crape coaja de nucă în care aproape că devenise bărbat,

Apoi somnul îl păcălea încă o dată și încă o dată,

Ca o femeie perfidă.

Așa ajunse Mesia să urască femeile.

Țăranca de mumă-sa renunțase de mult să-l mai bată,

Dădea de dușcă un gât de rachiu

Și gemea resemnată.

Mesia însuși nu practica resemnarea,

Își urma turma pe ulițe, neștiutor că în satele din Moldova toate ulițele duc la o discotecă.

Într-o seară, pe când behăia ca un țap (dar din alte motive), Mesia întâlni ielele la poarta discotecii,

Ielele sclipeau din toate încheieturile

Și îl strigau: “Mesia, vino să dănțuiești cu noi!”

Mesia scuipă spre iele a doamne ferește și se miră că descântecul are efect când ele se rispiră.

Rămase în drum să mediteze la puterile sufletului curat.

Mai târziu, în poarta discotecii apărură niște barbați,

îl înșfăcară pe Mesia de după ceafă și îi făcură ce fac toți bărbații când vor să impresioneze ielele.

Așa ajunse Mesia să urască bărbații care iubesc femeile.

Copiii satului nu erau nici mai buni, nici mai răi decât alții,

Ei nu știau că Mesia nu e de-al lor și-l tăvăleau toată ziua prin praful uliței,

Iar câinii satului – care iubeau copiii – fugeau întotdeauna în direcția copiilor,

Adică după Mesia.

Așa ajunse Mesia să urască copiii și câinii care iubesc copiii.

Încet-încet a înțeles că toată viața va rămâne doar un păstor de capre,

De aceea, când era întrebat ce vrea să fie când va fi mare,

Răspundea simplu: profet,

I se spunea că nu există școală pentru profeți, iar el răspundea tot simplu:

“Ulița satului e cea mai bună școală pentru profeți”

Și bătea ulițele cu pas măsurat, profetic.

Când coaja de nucă crăpă în sfârșit, pârâind ca o coadă de bici pe spinare,

Mesia simți un fior între coaste,

Știu că era vremea lui.

Acum, nu era o vreme chiar catifelată, nu aburea în ceașca istoriei cu reflexe aromitoare,  dar de aburit, tot aburea câte ceva.

Mesia descoperi că lumea era plină de femei,

Și de barbați care iubeau femeile,

Și de copii,

Și de câini care iubeau copiii,

Adică de tot ce ura el mai mult pe lumea aceasta.

Hotărî să se lase purtat de spiritul vremii, adică să-i aburească.

La scara istoriei, o viață e mai nimic.

Mesia era acum profet cu acte în regulă, fondase chiar un sindicat al profeților,

Atâta doar că profeții sunt niște ființe neliniștite,

Se mai caftesc între ei,

Se mai ponegresc,

Se mai demască,

Căci lumea e o coajă de nucă prea strâmtă pentru armatele aburinde ale profeților.

Mesia își făcea meseria fără fasoane.

Avea școala uliței.

Profețea și lovea,

Era mereu în calea pumnului aburitor,

Aburul îl ferea de pumnul împins cu ură frățească,

Virtutea văicărelii nu o confunda cu virtutea, dar știa să le folosească pe amândouă,

Pe prima chiar mai bine decât pe cealaltă.

Când se întâmplă era deja aproape de pensie.

Un pumn dăruit cu ură frățească, o clipă de neatenție,

Adevărații profeți se recunosc între ei.

Mesia simți cum aburul istoriei tocmai se risipise într-o ploaie de stele verzi,

Pricepu că pumnul acela ura femeile chiar mai mult decât el, ura copiii așa cum el nu reușise niciodată să îi urască, ura bărbații, fie că iubeau femeile, fie că nu, iar câinii iubitori de copii nu mai erau de mult o miză.

Știu că lasă lumea pe mâini bune și că vremea lui a trecut.

Ulița satului mai e supărată și azi că singurul ei profet nu a primit nobelul pentru pace,

deși a fost propus de mai multe ori,

Odată chiar de un grup de bărbați care încă iubeau femeile,

la drept vorbind, cam fără speranță.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s