Giulești I. Răsăritul

Posted: Martie 3, 2014 in Proiectul Giulești, Viata la Bucuresti
Etichete:,

AntonioCioarek Giulești 7 a.m.

Foto: Antonio Cioarek

 

 

 

În Giulești, soarele nu răsare niciodată singur,

În orice caz, nu răsare așa, de capul lui,

În zona triajului, spre exemplu, dreptul la răsărit a fost reglementat cam acum șapteș’cinci de ani (ca mîine suta), mai precis, atunci când primul ceferist a călcat pe bec și s-a întors acasă pilit, dar prea devreme,

iar nevastă-sa – care lucra la Regie – a crezut că e deja timpul și a lepădat în curtea din spate, înainte să plece la muncă

Nu că atunci lepădatul ar fi fost o problemă mai mare decât acum, dar nu se face să lepezi așa, la colțul casei, pe întuneric

Așa că de atunci babele cartierului au stabilit răsăritul cam la vremea la care femeile ceferiștilor lepădau în curtea din spate, după scatoalcele conjugale.

Mai era câte una, fată de țară, care făta câte zece, ca pocăitele

Babele se cruceau,

„Astea, maică, veneticele…”

Dar lăsau vorba neterminată, căci viitorilor mucoși, zdrențăroși, viitorilor copii de prăvălie trebuia să le tai, totuși, buricul, să-i îmbăiezi măcar o dată în viață,

Soarele încălzea pentru ei apa de baie și pereții de chirpici, era un fel de moașă, cum ar veni

Când mai creşteau, le desena modele de bronz prin găurile izmenelor, ca o bunică grijulie,

Le întărea chiftelele de pământ cu care dădeau în geam la babe,

Le încălzea vînătăile de la degete când izbeau prea cu sârg în mingea de câlți,

Le usca mucii și, din când în când, lacrimile.

 

Târziu, mult mai târziu – cam după încă vreo zece povești pe care urmează să vi le spun – au venit rușii

Și i-au prefăcut pe băieții de prăvălie în baștanii cartierului.

Tot rupți în fund, bețivi și caftitori – căci așa pomeniseră, iar omul trebuie să țină la datina lui –

 dar cel puțin eliberați din ucenicie,

Nevestele ceferiștilor și-o furau la fel, plecau dimineața tot la Regie,

Acum însă le trezea imnul la difuzor, iar după scatoalcele conjugale lepădau ca doamnele, la maternitate,

Cât despre ceferiști, eheee, ceferiștii deveniseră dictatori fără s-o știe.

 

Noroc cu babele, că lor nici rușii nu le-au mai putut schimba orizontul,

Altfel, soarele ar fi putut să fie, doamne ferește!, eliberat și să răsară până în ziua de azi de capul lui,

 

Ceea ce în niciun caz nu se întâmplă în Giulești.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s