Proiectul Giulești

Posted: Martie 3, 2014 in Proiectul Giulești, Viata la Bucuresti
Etichete:, ,

ImaginePatriot de Giulești

Foto: Antonio Cioarek

Acum ceva vreme mi-am cunoscut pe Facebook un vecin. Nu că as fi o introvertită, dar se pare că asta e, realmente, condiția omului postmodern: să-și întâlnească vecinii pe Facebook. Când vom ajunge să ținem și ședințe de bloc pe Skype, pesemne că vom fi atins chiar post-postmodernitatea.

Pe scurt, întâlnirea aceasta a fost hotărâtoare pentru ceea ce mi-am propus să fac acum. Mai întâi, pentru că Antonio Cioarek, fotograf de profesie, a avut ideea pasionantă a unui proiect pe care l-a numit Giulești Mon Amour 365. O colecție de 365 de fotografii din Giulești, câte una pentru fiecare zi a anului. Și asta m-a suprins cumva, pentru că și eu trec în fiecare zi a anului prin același peisaj, dar nu m-am gândit niciodată – sau, cel puțin, nu foarte serios – la potențialul lui expresiv. Apoi, pentru că, din modul în care ne-am regăsit – adică pe Facebook – mi-am dat seama ca lumea știută de mine din poveștile a trei generații de giuleșteni, Giuleștiul meu interior, cum ar veni, s-ar putea să-și trăiască ultimele clipe. Deja, Giuleștiul de azi nu mai seamănă cu Giuleștiul copilăriei mele, iar Giuleștiul copilăriei mele nu mai păstra decât foarte puțin din Giuleștiul fabulos (adică, plin de fabule) al părinților și bunicilor mei. Așa că m-am hotărât să fac și eu ceva, cu armele mele, întru viețuirea acelor straturi succesive de Giulești pe care le port în memorie. M-am hotărât să încerc o epopee neconvențională a Giuleștiului în 24 de tablouri, câte unul pentru fiecare oră a zilei. Dacă voi reuși, încă nu știu, doar îndrăznesc să sper. Dacă va conta și pentru altcineva în afară de mine, nu-mi pasă. Dacă, la capătul acestei încercări, Giuleștiul mitic – acela care, pentru cunoscători,  a mai rămas doar o stare de spirit – se va fi regăsit integrat, măcar puțin, în Giuleștiul postcomunismului / postmodernității noastre, voi considera că mi-am îndeplinit o datorie, nu doar personală, ci și, cumva, profesională 🙂

Și încă ceva: cu excepția episoadelor „de tranziție”, fiecare poveste pleacă de la relatări și personaje „adevărate”. Adică, așa cum mi-au fost povestite la vremea lor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s