Pâine şi circ (plus muştar şi Triferment)

Despre sondajul IICCMER/CSOP dat ieri publicităţii m-am hotărât să scriu abia după ce am avut o querelă colaterală cu un amic şi după ce am văzut puzderia de comentarii contradictorii din presa ultimelor două zile. O fac pentru că subiectul în sine nu e minor şi pentru că presimt cum e pe cale să-şi piardă semnificaţia – la modul tipic autohton cu care ne-am obişnuit – în mijlocul zgomotelor de oale sparte şi poale ridicate vitejeşte în cap. Mai mult, simt că şi eu m-am ambalat un pic cam mult în polemica cu amicul Alex, fapt pentru care îmi fac mea culpa cu capul în frigider, rămânând însă convinsă că esenţa celor spuse de mine se susţine în realitate.
Rezultatul sondajului per ansamblu nu m-a surprins foarte tare. În urmă cu vreo patru ani, un prieten francez, Antoine Heemeryck, antropolog de profesie, a realizat pe cont propriu o cercetare asemănătoare în cartierul Tineretului din Bucureşti. Concluziile lui indicau, încă de-atunci, cam aceeaşi situaţie. Cartea lui Antoine urmează să apară anul acesta la L’Harmattan şi sper să aibă şansa de a fi cunoscută şi în România.
Ieri, citind ziarele, mi-am amintit de discuţia cu Antoine şi de mirarea lui de cercetător care încerca să-şi înţeleagă societatea de adopţie: „De ce, mă întreba, la voi nimeni nu remarcă distanţa între percepţiile asupra comunismului pe care le au „societatea civilă” şi societatea pur şi simplu? Cum vă gândiţi că veţi depăşi prăpastia după ce aţi condamnat comunismul în formula cerută de „societatea civilă”?” Întrebarea m-a interzis pe moment, căci e greu să te desprinzi de locurile comune pe care le împărtăşeşti cu cei câţiva oameni pe care-i simpatizezi. Apoi mi-am zis ca Antoine nu înţelege „lupta” noastră împotriva comunismului pentru că el e francez, iar în Franţa să fii de stânga nu e neapărat o formă de viol intelectual. Apoi, într-o inevitabilă fază trei, am început să verific, voluntar şi involuntar, realitatea constatărilor lui Antoine şi să-i împărtăşesc şi eu îngrijorarea. Mi s-a întâmplat destul de rapid, dat fiind că lucrez într-un loc în care, oricât de narcisist ai fi, „clientul nostru, stăpânul nostru” te obligă mintenaş să te dai cu capul de pragul de sus şi să revii la realitate.
Publicarea acestui sondaj de către IICCMER îmi dă o speranţă că, uite, am ajuns şi la momentul în care cineva trebuie să răspundă dilemei lui Antoine. Şi, neavând personal mare căutare ori interese, nici la aplaudaci, nici la înjurători, îmi permit, ca simplu cetăţean, să salut iniţiativa de a realiza acest sondaj ca pe un bun început în acţiunea indispensabilă de „umplere a golului” între „societatea civilă” şi societate pur şi simplu. În ce măsură concluziile vor fi trase corect şi în ce măsură se va reuşi implementarea unor strategii adecvate, desigur că e prematur să ştim acum, dar cel puţin începutul a fost, în sfârşit, făcut, iar problema a fost, în sfârşit, corect pusă pe tapet.
Pentru cei care vor o analiză cu capul pe umeri şi picioarele în apă rece, recomand aici interviul lui Bogdan Iacob pentru Evenimentul Zilei.
Personal, aştept cu interes strategiile şi sper – deşi nu ştiu de ce, căci m-am obişnuit să fiu constant dezamăgită – că efectele nu se vor limita şi de această dată la veşnica ceartă a universaliilor, „anticomunism postcomunist” versus „neopurtători de bască roşie”, cu care se tot îndeletniceşte „societatea civilă” de douăzeci de ani încoace. Aşa cum sper că, dacă pâine nu prea au, iar de circ sunt deja sătui, măcar de data asta „oamenii simpli” vor fi scutiţi de tratamentul de-acum tradiţional cu care li se insultă, tot cam de douăzeci de ani, inteligenţa: muştar pe burta goală din partea „justiţiarilor”, respectiv Triferment pe burta goală din partea demagogilor cu (şi fără) bască.
Baftă la polemici constructive, oameni buni, în orice tabără v-aţi afla!