Ceauşism, sultanism, diletantism, …ism

Posted: Martie 17, 2012 in Idei fixe
Etichete:, ,

Dragă Doamne-Doamne, iată-mă iar în faţa ta, cu moaca ştiută de căţel bătut, ca să te înştiinţez că am păcătuit şi de data aceasta. De fapt, cred că deja ai aflat, pentru că m-ai şi pedepsit pe loc, sub chipul unui june frumuşel cu ochi migdalaţi.

Ei da, iar m-am dedat păcatului vanităţii şi m-am apucat să exhib ceea ce îmi trece mie prin cap în faţa unei cinstite adunări de istorici serioşi. A fost de ajuns un telefon aparent inocent ca să cad în nefericita capcană. Tocmai pluteam printre norişorii ego-ului liric, citeam operele unui fiu rătăcitor de-al tău, unu’ Jung, întrebându-mă – ca o epigoancă târzie a lui Andrei Pleşu – cum dreaque reuşesc ăştia să viseze aşa bogat, că mie nu-mi iese nici cu passiflora. Pe scurt, eram clean şi mă simţeam bine. Când iată că sună fatidicul telefon şi diavolul – pitit mişeleşte sub ochelarii amicului meu, paşnicul cnsas-ist – mă invită la o conferinţă.  Iar eu, în nemernicia psihicului meu conştient – să nu dai chiar acum! – am zis da. Ba, mi-am bătut capul vreo săptămână ca să mă ridic la înălţimea momentului, fiindcă amicul îmi atrăsese atenţia să vin cu nişte abordări teoretice mai inteligente,  lumea fiind, chipurile, plictisită de povestit documente. Ce-a ieşit, mila ta fie lăudată, reproduc aci întru penitenţă:

sultanism

Plicticos, dar inofensiv, îmi ziceam în vreme ce le ceream scuze celor din sală că urmează să-i adorm cu astfel de elucubraţii. Atâta doar că omisesem un amănunt, poate benign pentru tine,  dragă Doamne-Doamne, dar esenţial în economia unor astfel de situaţii: în sală – ba chiar la prezidiu – se afla junele frumos, cu ochi migdalaţi, de care îţi zisei mai sus şi pe care, cu vreo doi ani în urmă, îl supărasem cu nişte consideraţii de-ale mele despre diletantismul teoretic al istoricilor români. Îţi dai seama că speech-ul meu i-a venit ca apa la scoc.

N-a avut, ce-i drept, decât vreo două intervenţii, dar insondabila lor profunzime intelectuală m-a lovit direct în animus-ul trădător.

Vasăzică, mai întâi a ţinut să înfiereze pe „unii care se închină la nişte modele teoretice ca la Biblie” (sic!), după care m-a apostrofat direct că la ce-mi trebuie mie teoria asta de doi bani, din moment ce singură recunosc că băiatul ăla, Linz, nu vorbeşte despre Românica decât en passant. Norocul meu că animus-ul ingrat n-a avut prostul gust să se şi zbată, ci doar s-a perplexat ca un bou. Aşa că mi-am putut salva cel puţin persona explicându-i – cât am putut eu de serios – că nici Biblia de care tocmai adusese vorba nu zice nimicuţ de Românica, da’ de aici nu putem trage totuşi concluzia că ar fi total irelevantă pentru români. Ori m-am exprimat eu prost, ori am atins un adevăr sensibil, ori pur şi simplu mi-a ieşit sceneta şi l-am făcut să crează că „m-a avut”. Cert este că n-a percutat. Din fericire pentru mine (care de-aia venisem acolo) şi din nefericire pentru el (care venise, presupun, din obişnuinţă), în sală se mai afla o persoană sceptică, însă ceva mai avizată, faţă de teoria lui Linz. Contextul aparent favorabil i-a dat aripi junelui meu. Cu o ireproşabilă siguranţă de sine, omul s-a lansat într-o tiradă de împărtăşanie spirituală cu auditoriul, explicându-ne că, în fond, „în societatea noastră creştină nici nu prea putem vorbi de patrimonialism”, asta fiind o chestie de musulmani. La faza asta, animus-ul meu nu s-a putut abţine în totalitate şi a avut o mică tresărire, aşa, ca la ieşirea de sub anestezie. Da’ s-a pierdut în mulţimea din sală, căci tocmai se râdea.

Aici, dragă Doamne-Doamne, îţi dau parola mea de facebook – de fapt, am şi martori – că m-am oprit din păcătuit. Bine, doar momentan şi nu de bună ce sunt, ci pentru că chiar nu ştiam ce i-aş mai putea spune unui băiat care nu îi citise nici pe Weber, nici măcar pe nefericitul de Engels, de Linz al dumitale ce să mai vorbim şi care (fuck!, shit!, OMG! asta e mai presus de puterile mele!) avea cei mai frumoşi ochi din toată cinstita adunare. Mi-am compus – să-mi moară blogul torturat de hackeri dacă te mint! – cea mai sfioasă şi mai admirativă persona pe care am putut-o încropi pe moment şi…am tăcut ca o mucenică. Asta sper că vei considera-o o circumstanţă atenuantă la pasivul meu păcătos.

În orice caz, nu-mi fac iluzii, îmi cunosc deja în mod intim urâţenia viciului şi presimt de pe acum că voi recidiva. De-aia, dragă Doamne-Doamne, aş avea şi eu, păcătoasa, o mare rugăciune la neţărmurirea ta: dacă mă mai prinzi pe la astfel de manifestări simandicoase, te rog io frumos să-mi administrezi – prin reprezentanţii tăi autorizaţi – vreo două şuturi în fund şi să mă trimiţi repejor acasă. Plătesc bine.

Anunțuri
Comentarii
  1. RA spune:

    Iar ai ieşit din linie, ruşine să-ţi fie! 🙂 De ce cauţi modele teoretice la istoricii din Occidentul decadent? Nu vezi că suntem în plină criză economică capitalistă? 🙂
    Aş avea şi moi o întrebare întrebătoare, dar te rog să fii indulgentă şi să nu dai cu paru”…
    În anii studenţiei, discutând despre revoluţiunea din 1989, un preopinent s-a exprimat astfel: „Dacă cuplul Ceauşescu nu ar fi fost judecat şi executat sumar, atunci în România, cu siguranţă, s-ar fi ajuns la un război civil, între Securitate, pe de o parte şi Armată, pe de altă parte”. Cât de plauzibil poate fi un asemenea scenariu? Ce-ar fi fost dacă…?

  2. Incisivi, canini, molari şi epistemolari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s