Sermones ad Mortuos sau Jung în RATB

Posted: martie 23, 2012 in Viata la Bucuresti
Etichete:,

Ceea ce urmează este o odă închinată telefonului mobil. Acea minune mică despre care aflăm de pe Discovery că n-ar fi fost posibilă fără existenţa siliciului în scoarţa terestră. Şi fără de care omul ar mai fi fost condamnat şi azi să rămînă, măcar din când în când, singur cu gândurile sale.

Înalta comunicare inter-spirite pe care o redau mai jos e absolut autentică. Certific, căci i-am fost şi eu protagonistă, chiar dacă doar indirect, ca – să zicem – medium.

„Sermo II

Morţii stăteau în noapte de-a lungul pereţilor şi strigau: Vrem să ştim despre Dumnezeu. Unde este Dumnezeu? Dumnezeu este mort?

– Alo! Ce faci, fată?

Dumnezeu nu-i mort, este la fel de viu ca pururi. Dumnezeu e creatură, căci este ceva definit şi de aceea diferit de pleromă. Dumnezeu este proprietate a pleromei, şi tot ceea ce am spus despre creatură este valabil şi pentru el.

– Aoleu! Iar eşti bolnavă?! Da’ ce-ai mai păţit acum?

El se deosebeşte de creatură prin aceea că este mult mai nedesluşit şi mai nedeterminabil decât creatura. El este mai puţin diferit decât creatura, căci fundamentul fiinţei sale e abundenţa eficientă,

– Ce să-ţi fac, fată?! Io ţi-am zis să-l mai laşi şi tu pă Nelu şi să-ţi vezi dă sănătatea ta. Că uite în cel hal ai ajuns, eşti mai babă ca mine.

…şi numai în măsura în care el este definit şi diferit de creatură, şi în această măsură el este desluşirea abundenţei eficiente a pleromei.

– Ţi-a zis şi doctoru’, toată lumea…

Tot ceea ce nu diferenţiem cade în pleromă şi este anulat cu contrariul său. De aceea, dacă nu-l diferenţiem pe Dumnezeu, atunci abundenţa eficientă este anulată pentru noi.

– Şi ce faci, iei ceva? Măcar poţi să mănânci? Te pomeneşti că stai şi nemâncată!

Dumnezeu este pleroma însăşi, după cum şi fiecare punct minuscul din creat şi din necreat este pleroma însăşi.

– Io nu pot să vin la tine în seara asta, că am treabă. Tre’ să gătesc pentru ăla micu’.

…Tot ceea ce separarea scoate din pleromă este pereche de contrarii, de aceea de Dumnezeu ţine întotdeauna şi diavolul. Această inseparabilitate este atât de strânsă şi, după cum aţi aflat, atât de indisolubilă şi în viaţa voastră…

– Ei, nu fac cine ştie ce, o salată orientală şi nişte chiftele. Nu mai ştiu, fată, ce să-i mai fac, că e mofturos! Nu vrea să mănânce nimic, nimic… Mă bat cu el să mănânce.

…precum pleroma însăşi. Asta provine de la faptul că ambii stau foarte aproape de pleroma în care toate contrariile sunt anulate şi devin una.

– I-am zis lu’ tac-su să nu-l mai îndoape cu dulciuri când vine dă la şcoală, da’ cu cine să mă-nţeleg? Căpoşi amândoi, şi răi…

…Dumnezeu şi diavolul se deosebesc prin plin şi gol, zămislire şi distrugere. EFICIENŢA le este comună. Eficienţa îi leagă. De aceea, eficienţa stă peste ambii, fiind un Dumnezeu deasupra lui Dumnezeu, căci uneşte plinul şi golul în efectul ei.

– Altfel, ce faci? A venit frati-tu dă la ţară? Zicea că aduce şi el nişte ouă…

Acesta este un Dumnezeu despre care voi n-aţi ştiut, căci oamenii l-au uitat. Îi spunem pe numele lui de ABRAXAS. El este şi mai nedefinit decât Dumnezeu şi diavolul.

– Ete, fleoşc! Ce, a dat el vreodată ceva pă gratis ca să mai dea şi-acum? Da’ io nu vreau, fată, pă gratis, îi plătesc, ce dracu’!

…Abraxas este efect, lui nu i se opune nimic în afara nerealului, de aceea liber se desfăşoară natura-i eficientă. Nerealul nu este şi nu se împotriveşte. Abraxas stă pe deasupra soarelui şi pe deasupra diavolului.

– Oricum, vezi, dacă vine, poate nu-mi zici… Că nu ştiu ce vă fac la amândoi!

El este probabilitatea improbabilă, este ceea ce are efect nereal. Dacă pleroma ar fi avut o fiinţă, atunci Abraxas ar fi fost desluşirea ei…

– [Râs zgomotos] Etee, vă fac pă dracu’, ce să vă fac?! Glumeam, ziceam aşa, să-l mai văd şi io. Mă-ta e bine, săraca?

…El este, ce-i drept, eficienţa însăşi, dar nu un efect anume, ci efectul în genere.

– Ţi-am zis că azi nu pot să vin. Ai grijă ce faci, că cre’ că şi mă-ta e mai verde ca tine. Că ea, acolo, toată ziua pă câmp…

El are efect nereal, căci n-are un efect anume.

– Ia şi tu ceva, nu sta aşa.

El este şi creatură, căci este diferit, şi pleromă.

– Şi mai lasă-l dracu’ pă Nelu, ţi-am zis! Toată ziua Nelu, Nelu….

Soarele are un anumit efect, la fel şi diavolul, de aceea ei ne apar mult mai eficienţi decât nedeterminabilul Abraxas.

– Ei, lasă, că al meu nu e ca al tău, al meu cel puţin mă ajută cu ăla micu’. Bine, face el şi prostii, da’  aşa-s bărbaţii, fată…

El este forţă, durată, schimbare.

– Bine, hai că te pupic! Ai grijă dă tine.

Aici, morţii făcură mare tărăboi, căci erau creştini.”

Tot cam pe-aici pseudo-medium-ul se scoborî istovit în pseudo-pleromă, la staţia George Vâlsan. Dar nu, restul n-a fost (încă) tăcere.

Comentarii
  1. ciprian.nacu@brd.ro spune:

    am inteles.

    tot respectul si consideratia!

    eu pastrez restul … (este o impartire echitabila, desi da cu rest …)
    … adica tacerea!

    sunt sigur ca nu o sa va supere!

    🙂

  2. ciprian.nacu@brd.ro spune:

    dinspre partea cu taliene, am alungat orce nadejde, da’ daca insistati …
    … a, mai bine nu!
    mi’e teama de lucruri limpezi! …

    sper ca, pe viitor, sa nu mai citesc astfel de …. italice!
    va pretuiesc celelalte scrieri si ma straduiesc sa le inteleg, dupe puterile firesti, naturale, fara a apela la ajutorul tehnicilor spiritiste (am zis bine? … spiritiste? spirituale? )

    desi suntem inconjurati si infiltrati de sordidul cotidian, cred ca este mai bine sa nu’i cautam prea mult in coarne … cruda realitate nu se va coace daca ii atatam noi focul … sa pastram taraboiul pentru mai tarziu.

    imi cer scuze pentru indrazneala de a va contrazice in unele privinte dar, cum spune englezu’ „an argument” cred ca este mai prolific decat o serie lunga de aplauze (pe care, oricum, le auziti din partea mea – pentru ca va citesc de fiece data – in ciuda taraboiului inconjurator!)

    totusi, carenta lecturilor de specialitate isi spune cuvantul – de aceea, pe viitor, va promit, acolo unde nu cunosc … voi pastra tacere!

    o zi buna va urez!

    • Multumesc pentru aplauze si pentru restul. La proxima sedinta de spiritism, le voi comunica lui Villon, Rabelais, Joyce, ba chiar si Creanga & Caragiale, precum si restului tagmei de scriitori cu italice parerea dvs. despre ei. Pe marchizul de Sade, Henry Miller si Anais Nin promit sa nici nu-i salut, aveti dreptate ca nu se cade unei doamne cu facultate sa faca una ca asta 😉

  3. ciprian.nacu@brd.ro spune:

    cred ca quintesenta se gaseste la final: „Aici, morţii făcură mare tărăboi, căci erau creştini” …
    incerc sa inteleg si simt cum progresez – pentru ca, fireste, a-ti constientiza limitele intelegerii este un pas inainte, nu-i asa?

    • Nici eu nu-mi dau seama daca sunt in masura sa va ajut sa progresati. Daca partea cu mortii este aceea care va pune probleme, sincer, inca mai rumeg si eu la ea. Pentru partea cu bolnavii, nu e totul chiar cristal, dar parca-parca…
      Deci, pentru glose la partea cu italice, va stau la dispozitie 🙂

Lasă un comentariu